Basarabia şi desprinderea ei de Rusia

        Odată cu căderea autocraţiei regimului imperial ţarist din februarie 1917 aşa-zisele minorităţi federaliste cerură într-un glas despărţirea de Rusia. Nu era deci nimic de mirare în faptul că urmând pilda ucrainienilor, finlandezilor, letonienilor, lituanienilor, estonienilor, românii basarabeni simţiră şi ei nevoia de a se organiza pe baze naţionale. Era vorba de o acţiune crucială ce începea prin înfiinţarea Partidului Naţional Moldovean, la care aderă mai toţi fruntaşii politici basarabeni, cele mai diferite grupuri sociale şi majoritatea populaţiei de baştină.
       Ȋntrunit la Chişinău în ziua de 3 aprilie, la primul său congres, amintitul partid lansează un manifest în care cere libertăţi depline pentru întregul popor, reformă agrară, şcoli în limba română şi instituirea unei adunări naţionale, care să decidă asupra destinului de mai departe al românilor basarabeni.
       Nucleul de conducere al partidului avea în componenţa sa fruntaşi ca: Vasile Stroescu, Pan Halippa, generalul Donici, preotul Gurie, Ion Pelivan, Gheorghe Buruiană şi alţii. La chemarea lor se adună în congrese de breslă învăţătorii, profesorii, preoţii, muncitorii, ţăranii, militarii, alegând comitete şi delegaţii pentru viitoarea adunare naţională. La aceleaşi congrese se întocmeau programe de acţiune concretă.
       Pentru a evita desprinderea Basarabiei de Rusia, Moscova trimite la Chişinău pe un oarecare Socolov, prieten de-al lui Kerenski (al doilea prim-ministru al Guvernului provizoriu rus, chiar înainte ca bolșevicii lui Lenin să cucerească puterea), care caută fără succes să-i convingă pe basarabeni că locul lor este numai alături de ruşi. S-a apelat chiar şi la constituirea unui consiliu de reprezentanţi ai Moscovei pe lângă conducerea de atunci a Basarabiei, consiliu iniţiat după principiul ideologiei politice antiţariste.
       E lăudabil faptul că aceşti aşa-zişi directori numiţi de Moscova, printre care Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Ion Corduneanu şi oarecare Secară, când veni vorba de autodeterminarea naţională a ţinutului, toţi ca unul s-au alăturat mişcării se separare a Basarabiei de Rusia. Ȋntre timp, un rol decisiv a jucat cele două congrese ale ţăranilor ţinute la Chişinău, primul în mai şi al doilea în august ale căror documente duc la aceea că Adunarea Naţională din 20 octombrie 1917 proclamă în mod unanim autonomia teritorială şi politică a Basarabiei pe baza principiului enunţat de revoluţia rusa din februarie că "fiecare popor are dreptul să dispună de soarta sa".
       Amintita Adunare Naţională decide formarea unui parlament al Basarabiei, căruia să i se dea numele de Sfatul Ţării, urmând ca să fie alcătuit din 105 români şi 45 reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Cu acest scop se alege în şedinţă plenară, o comisie specială în frunte cu V. Tanţu. Acesta a şi fost punctul de plecare spre constituirea primului parlament liber, de la Chişinău ce se întrunea la prima lui şedinţă din 21 noiembrie 1917, şedinţă condusă de Nicolae Alexandri, un harnic fruntaş român basarabean.
       Prezent la acest for naţional de mare cotitură politică şi administrativă profesorul regăţean Petre V. Haneş, scria: "Ceilalţi oratori erau în mare parte soldaţi şi ţărani. Pentru noi, învăţaţi în România ca parlamentari advocaţi, a fost o noutate, dar o noutate plăcută şi plină de interes. Ţăranii şi soldaţii moldoveni din Basarabia se arătau plini de deşteptăciune, de talent şi de patriotism..."
       Anume această înţelepciune ţărănească a dus fără dificultăţi la aceea că seara "Sfatul Ţării" vota unanim ca Basarabia să fie declarată Republică Democratică Moldovenească. Drept urmare a acestei decizii, istoricul Charles Upton Clark scrie în lucrarea sa intitulată Basarabia: "Inculeţ trimite Generalului Scerbacov, comandantul armatei ruse de pe frontul din România, o telegramă, cerându-i trupe de protecţie. Scerbacov, neavând trupe ruseşti disponibile, ceru aliatului său român, să trimite trupe, aliat, ce primise o asemenea cerere şi direct de la Corduneanu, Pelivan şi Secară".
       Mai apoi s-au găsit scriitori ruşi care l-au blamat pe Scerbacov pentru pierderea Basarabiei. Faptul însă rămâne fapt şi la 13 ianuarie 1918, Armata română de sub comandamentul Generalului Broşteanu intră în Chişinău şi se pune la dispoziţia Sfatului Ţării. Cu această ocazie consiliul de Directori "a mulţumit Armatei Române pentru că a asigurat ordinea şi a ferit populaţia de la suferinţe grele..." Dar din cauza situaţiei critice în care se afla guvernul român, cu ţara imprejmuită de duşmani, Sfatul Ţării găseşte oportun să se întrunească pentru a decide asupra unirii abia la 27 Martie 1918. Iar înainte de începerea discuţiilor, deputaţii îl cooptează unanim în componenţa parlamentului pe marele basarabean Constantin Stere. Emoţionat el ceru cuvântul şi spuse, mai întâi româneşte şi apoi şi ruseşte, că "Ȋn viata unui om şi istoria unui popor nu sunt multe asemenea momente. Sunt mândru şi fericit că îmi daţi prilejul să reiau lupta pentru drepturile şi libertăţile Basarabiei al cărui fiu sunt. Ȋncarcerat într-o fundătură din Siberia prin actul unui tiran mă întorc astăzi pe pământul liber al patriei mele natale, sub strălucitoarea lumină a libertăţii pe care aţi câştigat-o prin propriul vostru sânge..."
       Răspunzând în limba rusă unui minoritar care presupunea că în caz de unire cu România, intelectualitatea rusă va părăsi Basarabia, Stere declară categoric: "Ce slabe legături trebuie să aibe un asemenea om cu ţara aceasta. El nu se poate asemăna într-un nimic cu un român basarabean născut şi crescut aici... Noi suntem de aici, noi nu putem merge nicăieri şi nimeni nu are dreptul să ne alunge de aici..."

       Nicolae Lupan

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate