Preot  Dr.  DUMITRU    ICHIM
De ce nu putem fi impartasiti fara Sfanta Spovedanie?

       Sa presupunem ca un puscarias este gratiat de pedeapsa si mai mult chiar, asa cum s’a întâmplat cu Iosif în Egipt, este înaltat la cea mai înalta functie împarateasca, oare nu credeti ca înainte de aceasta este dezlegat, în primul rând, de lanturile si catusele în care a fost tinut? Oare, înainte de a fi stropit cu miresme, nu trebue sa-i fie vindecate bubele cu puroi, iar ranile pline de sânge uscat si muscaturi de plosnite spalate si tamaduite cu vin si untdelemnuri? Oare, înainte de a i se pune coroana, nu-si spala capul de puturoasa grasime de jeg si i se piaptana parul de paduchi si alte mizerii?
       Sfânta împartasanie este cea mai înalta taina si minune vesnica pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos: "Luati, mâncati - acesta este trupul meu!” (Matei 26,26). Nici îngerii din ceruri nu au aceasta cinste, nici heruvimilor si nici serafimilor nu li s’au dat atât de mult har asa cum i s’a oferit omului, adica de a se împartasi din acelasi potir cu Hristos si deveni “împartasit” (parte din Hristos).
       Sfânta împartasanie este o perpetua Cina cea de Taina prin care omul se îndumnezeieste. Potirul nu este o calimara în care sa muiem si sa semnam contracte de mântuire, nici nu este ceva care “lucreaza“ prin magie, ci este Viata, este Sângele Lui real care devine sânge al nostru, viata din Viata facând ca în inima noastra sa pulseze inima Lui varsându-se prin noi pentru noi; “Acest pahar este Legea cea Noua, întru sângele Meu, care se varsa pentru voi” (Luca 22,20). Prin “gustarea” preacuratului Sânge si Trup al lui Iisus Hristos.
Spovedanie - Pr dr. Nicolae Stoleru, Parohia 'Inaltarea Domnului', Montreal, Quebec, fondata in 2005         Prin instituirea Euharistiei Mântuitorul ne redeschide portile paradisului care este Împaratia Cerurilor. Ea esete asemantoare cu nunta fiului de împarat (Matei 22). La început împaratul cheama la aceasta nunta “pe cei poftiti, dar ei n’au vrut sa vina”, iar în cele din urma porunceste sa cheme pe la rascruci si raspântii, de-a valma, câti pot fi gasiti, fara nici o deosebire “buni si rai”. Ce socheaza în aceasta parabola este atitudinea împaratului fata de unul dintre oaspeti. Desi i se adreseaza într’un mod foarte intim numindu-l “prietene”, nu întelegem întrebarea: “cum de ai intrat aici fara sa ai haina de nunta”? Nu era normal ca din toata adunatura aceea unii sa nu fie pregatiti vestimentar pentru un asemenea eveniment? Oare împaratul nu a fost nedrept ca sa prounceasca slugilor ca sa-l lege de mâini si de picioare pe cel fara de haina de nunta si sa-l arunce în întunericul cel mai din afara? Evident ca nu. Exista în aceasta pericopa câteva cuvinte care dau sens comportarii împaratului sfidat de cel nepregatit: “El însa a tacut”. (Matei, 22,21). Aici este problema. De ce a tacut? De ce nu s’a suparat? De ce nu s’a justificat? Raspunsul e ca singur si-a dat sentinta. Tacea pentruca nimeni nu l-a fortat sa intre nepregatit la cina de nunta. Ca si ceilalti, el a fost “poftit”, deci “chemat”. Chemarea este un har al lui Dumnezeu, un talant daruit care te obliga sa-l înmultesti. Toti cei chemati au înteles ca sunt “alesii” împaratului pentru aceasta onoare deosebita de a participa la banchetul de nunta al fiului de împarat. Toti s’au dus si s’au schimbat primenindu-se cu haine de nunta cinstind evenimentul dupa posibilitati, dar cinstindu-l. El tace în mândria lui sfidatoare: “Si ce vrei acum?” El tace în semn de revolta: “Cine esti tu ca împarat sa-mi impui modul tau de comportare? Eu sunt liber sa ma port cum vreau. Si nu-mi pasa de nici o nunta, nici chiar a fiului tau”.
       Când ai raspuns “da” la chemarea de nunta trebue sa te schimbi la înaltimea unui “da” împaratesc si nu de lotru. Asemenea este Împaratia Cerurilor cu pilda de nunta a Potirului. Potirul este chemarea lui Dumnezeu. El nu forteaza pe nimeni la acest banchet dar atentie la modul cum sa fim pregatiti. Nu intram oricum, ci: “Cu frica lui Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!” Numai în felul acesta bine este cuvântat “cel ce vine întru numele Domnului”. Înainte de a primi Euharistia se cere a savârsi sfânta taina a Spovedaniei. Prin ea preotii îsi exercita puterea harului: “Luati Duh Sfânt!, carora le veti ierta pacatele, li se vor ierta; carora le veti tine, tinute vor fi” (In. 20,22-23) si “câte veti lega pe pamânt vor fi legate si în cer si câte veti dezlega pe pamânt vor fi dezlegate si în cer”.
       Spovedania este curatirea de pacate, Taina în care Dumnezeu iarta, prin duhovnic, pacatele crestinilor care se caiesc sincer si le marturisesc în scaunul spovedaniei, în fata preotului. Sf. Pavel îndeamna pe fiecare om, înainte de împartasanie, “sa se cerceteze dar omul pe sine”, sa se pregateasca sufleteste pentruca altfel: “cel ce manânca si bea cu nevrednicie, osânda îsi manânca si bea, nesocotind Trupul Domnului. Pentru aceasta sunt multi dintre voi neputinciosi si bolnavi si multi au murit” (I Co.11-28-29). Cel nepregatit cheama asupra-si judecata lui Dumnezeu (I Co.11, 30-43) si manânca si bea osânda (I Co. 11,29). Sfânta împartasanie este Mielul lui Dumnezeu, este “Pastele Domnului” si pentru a mânca acest paste trebue sa ne curatim de “aluatul cel vechi”, de “aluatul rautatii si viclesugului” si sa devenim “framântatura noua” (I Co.5, 7-8).
       Urmând moda sectarilor si a Catolicilor unii preoti au minimalizat aproape pâna la disparitie valoarea soteriologica a Tainei Spovedaniei. Astfel lumea se poate împartasi în fiecare Duminica, fie ca s’a spovedit sau nu, fie ca a postit sau nu, fie ca a baut ceva de dimineata sau înca molfaie niste guma de mestecat chiar în fata potirului. Argumentele aduse sunt puerile ca orice rastalmacire sectara. Când preotul invita în numele lui Hristos: “Cu frica lui Dumnezeu... sa va apropiati!” toti ar trebui sa ne “apropiem” când nimeni nu ne-a “dezlegat” de pacate prin Taina Spovedaniei? Si iarasi. “Apropierea” nu trebue înteleasa oricum ci “cu frica” de Dumnezeu, “cu credinta” si “cu dragoste”. Cel ce se apropie de Potir cu nepasare de cele sfinte nu are frica de Dumnezeu, iar cel care crede ca e fara de pacat este mincinos (I In. 1, 8-10). Deci nu are nici “credinta” si nici “dragoste”.
       Un alt argument ar fi ca la început se obisnuia toata lumea sa se împartaseasca. Dar oare se împartaseau fara spovedanie, chiar daca aceasta era în comun? Oare se împartaseau fara de post si fara nici o pregatire duhovniceasca? Si oare despre ce abuzuri vorbeste Sf. Pavel în citatele de mai sus? Daca preotii se împartasesc fara a avea în prealabil Sf. Spovedanie, de ce nu s’ar împartasi si mirenii fara de spovedanie? Nu este adevarat ca preotii nu se spovedesc. Chiar si episcopii si patriarhii se spovedesc si au un duhovnic. Daca nu este posibila spovedania înainte de fiecare liturghie, atunci macar de câteva ori pe an pentru pacatele mici.. Daca e vorba de un pacat mai grav, nu are voie sa slujeasca în cazul în care nu a fost “dezlegat” de duhovnic.
       Deci, fara spovedanie nu avem voie sa ne împartasim.

*** *** ***

Pentru arhiva ORTODOXIE apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate