-->
 
***
 
ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

 

Acoperamantul Maicii Domnului - Protection of the Mother of God        Acoperământul Maicii Domnului praznic sărbătorit de noi toţi, an de an la 1 octombrie, se săvârseşte în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Vlaherna a Maicii Domnului în Constantinopol, pe timpul împăratului Leon Ȋnteleptul (886-911).
       Ȋn acele timpuri Sfânta Fecioara s-a arătat, strălucind de lumină împreună cu oşti cereşti şi cu mulţimea de Sfinţi, care în haine albe o înconjurau în cucernicie.
       Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos văzând-o, a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Ȋmpărăteasa şi doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?" Iar el a zis: "O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimântez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserica, cu cinstitul ei omofor, ce străluceste mai mult decât soarele."
       S-a auzit atunci glăsuirea rugăciunii Ei către Fiul Său, Iisus Hristos, Dumezeul nostru: "Ȋmpărate ceresc, primeşte pe omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheama in tot locul preasfant numele Tau. Si acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, şi făgăduinţele, primeşte-le toate şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte".
       Ȋn aceasta zi de sărbătoare s-o mărim şi s-o cinstim pe Nãscãtoarea de Dumnezeu şi Maica luminii, aşa cum în Sfânta noastrã Bisericã printre alte slăviri se rosteşte: „Ceea ce eşti mai cinstitã decât heruvimii şi mai mãritã fãrã de asemãnare decât serafimii, care fãrã stricãciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai nãscut, pe tine, cea cu adevãrat Nãscãtoare de Dumnezeu, te mãrim".

       Să ne rugăm cu toţii:

       Preasfântă Fecioară, Acoperitoarea noastră, alungă sfaturile şi gândurile celor ce cugetă rele asupra noastră. Şi, în ziua răutăţilor noastre, să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărţi de trup, de faţă să stai noua într-ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele de sub cer, şi în ziua înfricoşatei judecăţi să ne acoperi pe noi sub oblăduirea Acoperământului Tău. Cu ale căreia preaputernice şi bine primite rugăciuni şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, Dumnezeului, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

*** *** ***

Pentru arhiva ORTODOXIE apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate