Sergiu GROSSU
FATA IN FATA CU DUMNEZEU
Duminica a 35-a dupa Rusalii – A infricosatoarei judecati

       Omul nu este un simplu fenomen al naturii, cum sustin materialistii atei, un produs al prefacerii vietii de pe pamant. El este pentru noi, crestinii, creatia lui Dumnezeu. El are un suflet. Si Dumnezeu pretuieste sufletul omenesc mai mult decat intreaga lume. De aceea, ochii nostri privesc spre cer, spre Dumnezeu, spre obarsie. De aceea, noi traim cu picioarele pe pamant si cu sufletul ancorat in vesnicie. De aceea, viata noastra nu sfarseste - nu poate sfarsi - aici, in colbul inutilitatii si al negatiei, caci viata noastra nu este la fel ca viata unui animal de rand. Chiar daca trupul cade frant (pe pat de boala, in inchisoare sau in fata plutonului de executie), cu moartea trupului nu se termina totul. Amintiti-va de cuvintele Mantuitorului: “Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul…” (Matei 10.28)
       Pentru sufletul omenesc - pentru acest suflet prabusit in pacate si faradelegi - a venit Fiul lui Dumnezeu in lume, ca sa-l mantuiasca, dupa cum citim: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3.16). Noi avem certitudinea vesniciei, asa cum o avea Psalmistul, cand striga: “Carnea si inima pot sa mi se prapadeasca, fiindca Dumnezeu va fi pururea stanca vietii mele si partea mea de mostenire” (Ps. 73.26).
       Cu moartea nu se sfarseste totul. Apostolul Pavel scrie: “Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Caci ne spune tot el, “toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care il va fi facut cand traia in trup” (Cor. II 5.10).
       Judecata lui Dummnezeu are trei aspecte: 1) judecata launtrica, a constiintei, 2) judecata imanenta, pe pamant, in timpul vietii si 3) judecata viitoare, judecata cea mare, despre care ne vorveste Evanghelia Duminicii a 35-a dupa Rusalii – A infricosatei judecati.
       1) Constiinta este vocea lui Dumnezeu in noi, care da de stire ori de cate ori ucigasii sau talharii sufletului incearca, sa ne tulbure casa. Ea este judecatorul incoruptibil care ne trage la raspundere: “Ce-ai facut? Ce-ai facut?” Singur cu tine insuti fiind te trezesti acuzat: “Ai furat! Ai mintit! Ai desfranat! Ai ucis! Nu te temi de Dumnezeu?” Si sentinta judecatii ei: “Mincinosule! Talharule! Ucigasule!” O pedeapsa grozava se rasfrange asupra infractorului moral: dispare pacea sufletului si a mintii. Si auzi, in adancurile neconvertite ale fiinite tale, ca odinioara Cain, glasul lui Dumnezeu: “Ce-ai facut?…”. Pe zidul constiintei tale, ca si la ospatul lui Belsatar, o nevazuta mana caligrfiaza cuvintele de osanda: “Mene, techel, ufrasin”.
       2) Sfanta Scriptura staruie in nenumarate locuri asupra judecatii imanente, adica pe pamnat, in timpul vietii. Psalmistul zice: „Da este un Dumnezeu cate judeca pe pamnat” (Ps. 58.11) Este drept si logic ca Dunmezeu sa judece oamenii si pe pamant. Mai deveme sau mai tarziu, judecata imanenta a lui Dumnezeu nu intarzie sa se arate. Ca si in cazul imparatului Ozia caruia i-a izbucnit lepra pe frunte fiindca „a pacatuit impotriva Domnului Dumnezeului sau, intrand in Templul Domnului ca sa arda tamaie pe altarul tamaierii” (2 Cronici 26.16). Ca si in cazul lui Haman, prim-ministrul lui Ahasveros, care a fost spanzurat in spanzuratoarea pregatita de el pentru Mardoheu. Ca si in cazul paratorilor lui Daniel, care au fost aruncati in groapa leilor „ei copiii lor si nevestele lor...” (Daniel 2.24).
       3) Judecata viitoare va avea loc la sfarsitul lumii, “cand va veni Fiul omului in slava Sa, cu toti sfintii ingeri” (Matei 25.31-46). Atunci mortii vor invia si dupa cum relateaza evanghelistul, “toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui”, la judecata. Judecatorul nu va fi Tatal, ci Fiul, adica Domnul Iisus, fiindca, ne invata Biblia, “Tatal nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului”.
       Se va deschide “cartea de aducere aminte”, cum o numeste proorocul Maleahi, sau “cartea vietii”, dupa cum aflam din Apocalipsa: “Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea” (Apocalipsa 20.12).
       Se cuvine sa ne intrebam inca de pe acum: Cum vom sta inaintea dreptului Judecator? Ce vom raspunde la acuzatiile Lui de foc? Ce vei raspunde, fratele meu pribeag, care te stingi departe de brazda natala, uituc al comandamentelor divine si potrivnic, poate, idealului crestin de viata, potrivnic unei trairi inchinata luptei si sacrficiului pentru izbavirea poporului tau, astazi inrobit?
       Orice scuza va fi zadarnica, la auzirea rechizitoriului: - Ai ucis suflete si nadejdi omenesti prin superficialitatea existentei tale… Ai ucis propriul tau suflet… A fost ucis Dumnezeu in sufletul tau… L-ai rastignit pe Hristos in inima ta razvratita… Aveai datoria sa fii o lumina in bezna lumii, sa lupti cu vrajmasii Mei, sa-ti inchini talentul, cunostintele, puterea ta de munca, entuziasmul si dragostea ta cauzei Evangheliei si triumfului principiilor ei pe pamant.
       - Dar Doamne…(vei cauta sa te aperi) prea neputincios am fost, prea slab si becisnic…N-aveam putere sa lupt.
       - Minti! Oare Pavel, apostolul Meu, n-a scris si pentru tine: “Pot totul in Hristos, care ma intareste”? N-ai citit, in epistolele lui, ca “prin Hristos suntem mai mult decta biruitori”? Eu prntru ce Mi-am dat viata? Ca tu sa ramai rob al pacatului si al neputintei, un crestin incapabil de suisuri spirituale si de biruinta?
       - Se vor scula si ne vor arata cu degetul, in ziua Judecatii, “barbatii din Ninive”, pentru ca “ei s-au pocait la propavaduirea lui Iona”, iar noi, in incapatanarea noastra, am ras de indemnul la pocainta al Evangheliei lui Hristos. Ne va acuza imparateasa din Seba, “pentru ca ea a venit de la marginile pamantului ca sa auda intelepciunea lui Solomon” (Matei 12. 41-42), iar noua ni s-a vestit vestea cea buna a mantuirii pana la usa casei si n-am vrut sa ascultam de chemarea Unui “mai mare decat Solomon”, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
       - Ce ne ramane de facut? Gandeste-te bine, cititorule, Iisus mai este inca Mantuitorul tau si-al meu. Nu-L auzi? “Iata, Eu stau la usa si bat…” (Apoc. 3.20). Deschide-I usa zavarata a inimii si primeste-L. Ca sa ti sa umple casa de lumina. Ca sa scapi de lanturi si obezi. Ca sa poti intra in categoria acelora, carora domnul le va spune la Judecata de apoi: ”Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii…”

Pentru arhiva ORTODOXIE apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate