Sergiu GROSSU
LA IESLEA BETLEEMULUI

Biserica Nasterii Domnului din Bethleem, Church of Nativity in Bethlehem - The Manger where Jesus was born

       Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos este evenimentul unic al istoriei lumii. Caci Fiul lui Dumnezeu isi paraseste slava cerurilor si se intrupeaza „pentru a noastra mantuire”, luand asupra lui toate pacatele tuturor oamenilor. De aceea scrie Apostolul Pavel ca ”El macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi nu a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci s-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-se asemenea oamenilor” (Filipeni 2. 6-7)
       In general noi nu putem intelege taina cerului. Nu putem pricepe cum „pe Cel ce n-a cunoscut nici-un pacat, El l-a facut pacat pentru noi” (2 Cor., 5.21) si ne intrebam nedumeriti: „De ce a fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu sa-si paraseasca slava pe care o avea la Tatal inainte de a fi lumea?”
       Numai cei ce-au simtit povara uriasa a pacatului si-au fost mantuiti, prin pocainta, pot sa-si dea seama de semnificatia Nasterii Domnului Iisus, de intruparea supranaturala a Divinitatii,de dragostea farade margini a lui Dumnezeu, care „a trimis pe Fiul Sau ca jerfa de ispasire pentru pacatele noastre” (1 Ioan 4.10)
       Mantuitorul despre a carui venire au scris proorocii, „s-a facut trup si a locuit printre noi”. Ca sa aduca lumii zbuciumate tocmai ce-i lipsea: pacea! O pace, bineinteles, cu totul deosebita de pacea lumii. „Va las pacea, va dau pacea Mea, spune Domnul. Nu v-o dau cum o da lumea” (Ioan 14.27). Pacea lumii este relativa si aparenta. Pacea Domnului Iisus este reala si vesnica. Mai mult, lumea aici nu poate sa dea pacea dupa care inseteaza sufletul nostru. Pentru ca, se stie, conditia pacii este iubirea, nu ura si razbunarea. Lumea nu ne poate da pacea, fiindca n-o are. Hristos Domnul este „pacea noastra”. Numai ramanand in El, pacea devine realizabila: „V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine” (Ioan 16.33). Ce fel de pace? Pacea cu noi insine. Pacea cu oamenii in mijlocul carora traim. Pacea cu Dumnezeu. O pace asemanatoare pacii vestita de ingeri in noaptea sfanta. In urma careia nu ne mai framanta ingrijorarile ce tot felul, nu ne mai nelinisteste moartea. Deoarece in noi s-a nascut Iisus Domnul, certitudinea si echilibrul vietii.
       Sa nu ne inspaimante gandul ca inima noastra este rea si murdara, un fel de iesle morala, nepotrivita pentru nasterea Mantuitorului. El aceste inimi le cauta - inimi-iesle, dezorientate, saracacioase, inrobite patimilor si desertaciunilor acestei lumi, inimi fara speranta si fara ajutor care - la un moment dat - simt nevoia unui Mantuitor, a unei eliberari, a unui stapan bland si iertator, fara sa inlature vechii tirani ai sufletului si sa introneze in bezna fiintei pocite, lumina Sa vesnica, steaua de lumina a unui Betleem dadator de viata noua.
       Ingenunchiati in fata ieslei, cutremurati de taina intruparii, cu ochii plini de lumina noptii sfinte, sa devenim, asemenea magilor si pastorilor, vestitori ai nasterii lui Iisus, drumuitori spre Betleemul vesniciei noastre. Pentru ca prin noi, prin nasterea noastra din nou – dar al nasterii Fiului lui Dumnezeu – steaua pacii si a dragostei universale sa rasara pe bolta launtrica a tuturor pacatosilor lumii, a tuturor ateilor ce-L refuza si-L batjocoresc pe Iisus, inundand cu razele mangaierii divine hrubele unei societati din ce in ce mai mult indepartata de Dumnezeu, destramand negura invataturilor anti-crestine si incendiind viata tuturor cu „viata din belsug” a Aceluia care a venit in lume ca s-o izbaveasca de sub puterea intunericului.
       Si sa cantam impreuna cu ingerii: „Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui!”

Pentru arhiva ORTODOXIE apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate