PAUL GOMA

Scriitor, memorialist, publicist

 
PAUL GOMA

       Paul Goma s-a nascut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, ca al doilea fiu al lui Eftimie Goma si al Mariei (nascuta Popescu), invatatori.
       In urma ocuparii Basarabiei de rusi, familia incearca o refugiere peste Prut, fara izbanda. Peste un an, in 1941, tatal sau este ridicat de NKGB si deportat in Siberia. Printr-un concurs de imprejurari, in 1943, Eftimie Goma ajunge prizonier in Slobozia, jud. Ialomita. Familia se refugieaza in martie 1944, si pribegeste in satele din zona Sibiului si a Tarnavei Mari. Folosindu-se de acte false de nereptriabili familia Goma se stabileste la Buia, Tarnava Mare pe la mijlocul anului 1945.
       Dupa primele clase primare, in satul natal il gasim pe Paul Goma in 1946 elev al Scolii Normale „Andrei Saguna” din Sibiu, si apoi la scoala din Seica Mare.
       În mai 1952, Paul Goma, elev în clasa a X-a la liceul "Gh. Lazar" din Sibiu este "convocat" la Securitate si "retinut" opt zile, dupa care este exmatriculat din toate scolile din tara deoarece sustinuse în scoala cauza luptatorilor anticomunisti. Reuseste sa se înscrie la liceul "Radu Negru" din Fagaras, pe care îl absolva în iunie 1953.
       În 1954 sustine simultan examene de admitere la Universitatea din Bucuresti (filologie, româna) si la Institutul de literatura si critica literara "Mihai Eminescu". Reuseste la amândoua, alegând Institutul.
       Din toamna anul 1955, are conflicte la seminarii si cursuri cu Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafita, T.G.Marinescu, M.Novicov.
       În iunie 1956 este "judecat" la rectoratul Universitatii. Astfel ia nastere "cazul Goma". Scrie parti din romanul neterminat „Durerile facerii”.
       Dupa revolutia maghiara din octombrie 1956 hotaraste sa predea carnetul U.T.M., în semn de protest.
       În noiembrie acelasi an este arestat, fiind acuzat de… tentativa de organizare de manifestatie ostila.
       În martie anul urmator este condamnat la 2 ani de închisoare corectionala, pe care îi executa la închisorile Jilava (1957) si Gherla (1958). Dupa aceea este trimis în domiciliu fortat în Baragan, la Latesti, unde ramâne pâna în 1963.
       Pana in 1965 lucreaza ca muncitor zilier în constructii, la Buhusi, fotograf ambulant (nunti, botezuri, înmormântari), prin satele din Rupea si Fagaras; trompetist de sâmbata-searta (baluri, nunti, hore); dezgropator de puieti la pepiniera Sercaia; descarcator-încarcator de cereale în silozul din Sercaia-Gara; muncitor necalificat la forja uzinei “Rulmentul” din Brasov; merceolog la “Agrosem” Fagaras, tehnician la Serviciul Tehnic al Intreprinderii de Gospodarie a Orasului Fagaras.
       Neputându-se reînmatricula în anul III, în vara lui 1965 da examen de admitere la Facultatea de filologie a Universitatii din Bucuresti.
       În 1966 depune la E.S.P.L.A. romanul „Ostinato”; la sfârsitul anului debuteaza în "Luceafarul" cu povestirea „Când tace toba”.
       În vara anului 1967 a fost trimisa în Occident prima varianta a romanului „Ostinato”.
       În zilele invadarii Cehoslovaciei are loc lansarea volumului de debut „Camera de alaturi”.
       La sfârsitul lunii august 1968, la Uniunea Scriitorilor, are loc sedinta de primire în partid a unor tineri scriitori, între care Mariana Costescu, Aurel Dragos Munteanu, Adrian Paunescu, Al.Ivasiuc, Paul Goma.
       În tot cursul anului 1969 este "judecat" la Uniunea Scriitorilor: un scriitor roman, "mai ales când este un necunoscut", "nu are dreptul sa se comporte ca si cum ar fi singur pe lume", avându-se în vedere amenintarea sa de a publica „Ostinato” în Occident.
       În aprilie 1970 preda romanul „Usa” Editurii Cartea Româneasca, care este însa respinsa de Marin Preda si Mihai Gafita, ca urmare a pretinsei "decodificari" de catre Alexandru Ivasiuc, în doua personaje din carte, a celor doi Ceausescu; ulterior si manuscrisul acestui roman este trimis în Occident.
       În octombrie 1971 apare în limba germana, la "Suhrkamp Verlag", romanul „Ostinato”.
       La târgul de carte din acel an de la Frankfurt am Main, Paul Goma apare la stand cu acest roman - "carte interzisa în România". Imediat Dumitru Popescu propune excluderea din partid a lui Paul Goma - pentru ca "a pus în mâna dusmanului o arma cu care sa loveasca în patria noastra". Îl ataca Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Sararu; îl apara: Mihai Novicov, Ion Lancranjan, Mihai Ungheanu, Darie Novaceanu…
       La aceeasi editura vest-germana, în 1972 apare romanul Usa, reluat în 1974, în franceza, la Gallimard. Prin aceste carti Paul Goma intra în circuitul european, ajungând la cunoscutele conflicte cu autoritatile comuniste de la Bucuresti, culminând cu "Miscarea 77" si soldate cu arestarea si detentia sa la Rahova.
       La 20 noiembrie 1977, Paul Goma, împreuna cu sotia si copilul pleaca în exil. Ajunsi la Paris, cer azil politic. Aici scriitorul va continua lupta sa anticomunista.
       Abia dupa revolutie i se publica si în România o parte dintre carti. Îi apar articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul Literar.
       Paul Goma si familia sa sunt în continuare exilati în Franta, având statut de refugiati politici.
       A fost membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost dat afara în 1977, în timp ce era închis în arestul Securitatii de la Rahova.

***
       Opera: Camera de alaturi (în limba româna - 1968) / Ostinato (germana - 1971, franceza, olandeza- 1974, româna - 1992) / Usa noastra ce de toate zilele (germana - 1972, franceza - 1972, româna - 1991) / Gherla (franceza - 1976, suedeza - 1978, româna - 1990) / În cerc (franceza - 1977, româna - 1995) / Garda inversa (franceza - 1979, româna - 1997) / Culoarea curcubeului (franceza - 1979, olandeza - 1980, româna - 1990) / Patimile dupa Pitesti (franceza - 1981, germana - 1984, olandeza - 1985, romana - 1990, abia in 1999 se pune in vinzare!) / Chassee-croise (franceza - 1983, romana - 1991 Humanitas) / Soldatul câinelui (româna - 1991 Humanitas) / Bonifacia (franceza - 1986, romana - 1993) / Din Calidor ( franceza - 1987, romana - 1989, 1995, My Childhood at the Gate of Unrest: A Romanian Memoir, engleza - 1990 / Arta refugii (franceza - 1990, romana - 1991, 1995 la Chisinau, ed Basarabia) / Astra (franceza - 1992, romana - 1992) / Sabina (romana - 1991, franceza - 1993) / Adameva ( "Loreley", Iasi - 1995) / Amnezia la români ("Litera" - 1995) / Scrisori întredeschise - singur impotriva lor (Multiprint "Familia", Oradea - 1995) / Justa (romana, "Nemira", Bucuresti - 1995) / Jurnal (3 vol.) (romana "Nemira"- 1997) / Jurnal de apocrif / Garda inversa (romana, "Univers" - 1997) / Altina - gradina scufundata (romana - 1998 aparuta la Chisinau, editura Cartier) / Alte jurnale, Dacia / Jurnalul unui jurnal, Dacia, Cluj, 1998 / Scrisuri, Nemira, Bucuresti, / Basarabia, Jurnalul Literar, Bucuresti / Saptamâna rosie 28 iunie - 3 iulie sau Basarabia si Evreii, (2003 - Editura Museum, Chisinau si Criterion Publishing House, Bucuresti; 2004 - Editura Vremea, Bucuresti, 2007 - Editura Anamarol, Bucuresti ).
27 Martie 1918: Basarabia si Romania 21 martie 1998

       Basarabia: o dreapta idee despre Romania. Cine nu accepta acest adevar-prim nu percepe elementele constitutive ale natiunii - incepind cu limba romana;
       In 1812 cand, in urma de-acum stiutelor manipulari rusesti, jumatatea de rasarit a Tarii Moldovei (cea cuprinsa intre raul Prut si fluviul Nistru) a fost inghitita de Imperiul Tarist si botezata abuziv: Bessarabia; locuitorii pamantului se chemau, fireste, moldoveni, vorbeau moldoveneste, cuvintele roman, romaneste - de la Romania - avind sa apara mai tarziu, odata cu acea realitate geopolitica numita Romania.

       Basarabia: simetrica Transilvaniei - numai din punct de vedere… cartografic:

       Sub unguri, vreme de un mileniu, Transilvanenii au avut parte de suferinte cumplite, printre nedreptati fiind nerecunoasterea bastinasilor ca natiune, alaturi de ocupanti si de colonisti. Dar, in 1918, cand s-au unit cu Patria Mama, puteau sa scrie si sa citeasca, aveau o identitate, stiau cine sunt si de unde se trag, ba ii invatasera carte si constiinta de sine pe cei din principatele - totusi, libere.
       Sub rusi, numai in 106 ani, Basarabenii au fost striviti, analfabetizati, desnationalizati, desidentizati.
       Sa fi fost oare Moldovenii dintre Prut si Nistru mai putin bravi?, mai inerti, mai inclinati spre supusenie decat Transilvanenii? Istoria dar si literatura, cu osebire a lui Sadoveanu spun… aproape contrariul.
       De pe la 1400, cand puterea mongola a diminuat, tinuturile devastate din rasarit au prins a fi repopulate. Sub Alexandru cel Bun s-a inceput construirea-reconstruirea forticatiilor de la granita naturala dintre Europa si Asia: Nistrul. Cetatile de paza presupuneau strajeri, osteni: oameni liberi. Astfel a inceput istoria Moldovenilor de la Nistru, granicerii de la Rasarit, avind statut oarecum asemanator celor din interiorul arcului carpatic: Fagarasenii, Nasaudenii…
       Agricultori, crescatori de vite (mai cu seama de cai), negutatori in timpul liber, osteni in… tot celalalt, slujeau pe cate un domnitor, dar si pe ei insisi - de unde frecventele razvratiri impotriva puterii centrale (de la Suceava, de la Iasi), pentru impunerea unui "domnisor" de-al lor, de regula un impostor…; nu se sfiau sa dea si cate "o raita": peste Nistru, "La Cazaci" (care nu erau o semintie, ci o adunatura de mercenari - multi dintre ei moldoveni, numele venindu-le, nu de la ucraineanul cozac, ci de mai departe, de la tatarascul: ca’zac, insemnind, simplu: calaret…), in Sud, "La Tatari"- fireste, in scop, cinstit, de jaf (mai corect: jac, Polonezii constituind majoritatea… cazacilor).
       Insa oricat de turbulenti erau in interior, cand se profila primejdia straina, capatau un singur domn-dumnezeu: Moldova.Moldovenii dintre Prut si Nistru, oameni liberi, razboinici, intretineau cu Tatarii din Bugeac (deveniti auxiliari ai Turcilor) relatii originale, neintalnite la rasarit de Nistru (sa zicem: pana la Nipru); necunoscute "la apus de Prut"- nici valahilor, nici ungurilor, nici poleacilor, nici nemtilor. Apocalipticul "Vin Tatarii !", se tragea de la Marea Invazie din 1241 si avea efect fulgerator, traumatizant, asupra bietilor ne-tatari.
       Nu si asupra Moldovenilor de la Nistru. Dintre victimele "mongolilor" de la Caspica la Adriatica, acestia nu se temeau de tatari - de ce? Dar e simplu: si ei erau… calareti. Prin meserie, prin vocatie; si ei "dialogau" din sa, cu sabia, cu sulita, cu arcul - si cu ghioaga. De obicei navalitorii veniti calare intalneau fie o impotrivire armata pedestra (inferioara cu cel putin un metru, dind si un important avantaj psihologic), fie o cavalerie grea, greoaie, lesne de evitat si infrant de roiul de viespi mongole.
       Si Cazacii (de la Praguri) "discutau" pe picior de egalitate cu Tatarii, adeseori infringindu-i. Da, dar ei erau buni (si interesati) luptatori, insa nu aveau de aparat - pe loc - un pamant al lor, sa zicem: "Cazacia". Moldovenii, da: Moldova. Traind si ei pe-cal, Moldovenii ii infruntau de la egal la egal ("de la acelasi nivel") pe Tatarii nascuti-pe-cal. Sa fie citit volumul Neamul Somarestilor si ca un document ce este; sa fie recititi memorialistii basarabeni D. C. Moruzi, Matei Donici, Leon Donici, Gh. V. Madan: curiosii vor fi surprinsi sa afle "istorioare" de genul (nu citez, reconstitui din memorie): "S-a intamplat ca intr-o vreme, in imprejurimile Hancestiului, sa moara aproape toate femeile, dupa ce nasteau. S-a tinut sfat: oamenii au hotarit sa saie pe cai si sa deie iama-n tatarime, in Bugeac".
       Asa au facut: s-au dus, s-au intors:"Dupa ce-au taiat, pe la brau, toata partea barbateasca, s-au intors cu toti caii tatarasti, cu toate vitele, cu toate sculele de pret si cu ceva tatarce, de sa aibe cine le spala izmenele… (s. mea.)"
       Si astfel s-a plamadit bravul norod moldovinesc dintre Prut si Nistru. Ca afirmatiile sunt adevarate ne-o probeaza si toponimia (frecventa, nu doar in Sud), si onomastica: sunt de origine tatara nume neose basarabene ca Ciachir, Celac, Burlac, Uzun, Huzum, Cabac, Baidan, Buiuc, Murafa - chiar si Hancu - oricat s-ar stradui Iorgu Iordan sa-l traga din slava bulgara, tot de la türco-tatarul han vine, fie si sub forma khan - ceea ce a dat in limba romaneasca: Cantemir (Han-Temir), dar si: Temircan (Temir-Han)…
       Acestea - si inca altele - pentru a spune ca nu firea mai slaba a romanilor dintre Prut si Nistru a fost de vina in strivirea lor, doar in 106 ani; nu firea mai tare a romanilor din arcul carpatic, suferind un mileniu, i-a facut sa iasa teferi din robia ungureasca. Ci natura ocupantului.
       Ungurul, brutal, crud, dispretuitor, nu i-a considerat pe "indigeni" alcatuitori ai unei natiuni - insa le-a ingaduit practicarea religiei (ortodoxa), apoi greco-catolica; a tolerat (acesta fiind termenul) ca Valahii fara drepturi, sa aiba scoli, tipografii, publicatii - in limba lor;
       Rusul - bun, sa-l pui pe rana!- doar la cativa ani de la ocuparea Moldovei de Rasarit in 1812, a suprimat bruma de autonomie culturala, teritoriul si locuitorii au fost rusificati.

       Basarabia: cei dintai sunt, in spatiul carpatic, cei din urma…

       Adevarat: evenimentele istorice nu fac "intreceri" pentru intaietate in timp, dar sa nu se uite: Dintre provinciile instrainate, Basarabia a fost prima care s-a unit cu Patria mama (la 27 martie 1918, in urma cu 80 ani); a doua: Bucovina: la 28 noiembrie; in fine, la 1 decembrie 1918 s-a unit si Transilvania…
       Ce folos: Basarabia si Bucovina au fost abandonate; cedate…
       Basarabia: simetrica Transilvaniei, si egala ei, in drepturi filiale.
       Aceasta realitate o cunosc si Transilvanenii - insa numai cei luminati-luminatori (ca Onisifor Ghibu); adevar ignorat, contestat, ba considerat "contrar intereselor nationale" (de la Partidul National, nu de la natiune) de catre toti oamenii politici ardeleni, de orice culoare politica ar fi (fost), de la ultralegionarii lui Sima la ultracomunistii lui Groza (adeseori aceiasi) - de alaltaieri, de ieri, de azi.
       Transilvanenii s-au comportat pe plan national - inca inainte ca Romania Mare sa fie realizata - asa cum se comporta, in utima jumatate de veac, Evreii: au instituit un monopol al suferintelor, deci al atentiei publice nationale, astfel incat nimic din ceea ce nu este direct privitor la Transilvania nu merita a fi luat in seama; ba, in multe imprejurari trebuie ocultat, sacrificat, ca… daunator "interesului national".
       Romania nu este prima unitate in care provinciile (istorice) isi disputa intaietatea. Numai ca Transilvania, precum fata cea mare dintr-o varianta a basmului Fetele babei (Dochia…) si ale Mosneagului (Badica Traian), nu cere doar drepturile cuvenite primului nascut dintre copii (un abuz) - ci pe ale… unicului. Ca si cum, istoriceste, n-ar fi existat Romania (dupa Unirea din 1859, de sub Cuza) alcatuita din unitatea numita Muntenia si unitatea numita Moldova; ca si cum, in 1877, nu i s-ar fi adaugat inca una: Dobrogea; ca si cum, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia s-ar fi proclamat nu unirea si a Transilvaniei cu Patria Mama, ci s-ar fi sarbatorit Reintregirea Tarii! Or cronologia spune altceva:
       Data de 29 decembrie 1919 - cand Parlamentul a votat legile de ratificare a unirii cu Romania a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei - poate fi socotita a Reintregirii, nu cea de 1 decembrie 1918.
       Ce ar fi fost daca un basarabean s-ar fi trezit pretinzind ca ziua de 27 martie 1918 - pe buna dreptate, ca intaia cronologic - sa devina Zi Nationala a Romaniei? Ei, da: Consensul national a fost substituit de consensul national-taranist (predominant ardelenesc).

Din cartile scriitorului Paul Goma, publicate in Romania, dupa 1990

Din cartile scriitorului Paul Goma, publicate in Romania, dupa 1990

       Nu poate fi vorba de un conflict de interese intre doua provincii (istorice), in cadrul familiei romane, ci mai degraba de o tenace stramba perceptie din partea transilvanenilor a "locului" fiecarui element component.
       Este adevarat ca "inventatorul" Moldovei a fost un ardelean (maramuresean): descalecatorul Dragos; este deasemeni adevarat ca multi valahi de sub stapanirea ungureasca au trecut muntii spre rasarit, pentru a scapa de asuprire. Insa trecerea Carpatilor Orientali (si de Curbura) nu se facea intr-un singur sens, doar din Ardealul ocupat de Unguri in Moldova. Se circula - uneori : in vederea stabilirii - si dinspre rasarit spre apus. In lipsa documentelor istorice, sa ne rezemam pe cele… onomastice - si sa ne intrebam: Care dintre locuitorii celor doua provincii vecine vor fi mai numerosi: Moldovenii (locuind in Moldova) si purtind nume ca: Ardelean, Ungurean, sau Ardelenii numiti: Moldov(e)an? - cunoscut fiind faptul ca o persoana bastinasa (sat, vale, zona, regiune, provincie, tara) nu va purta numele locului de origine - decat atunci cand, ajungind in alta parte, va fi desemnat (si) prin locul de origine. Daca vom intalni un Ardeleanu in Ardeal, un Moldoveanu in Moldova, sa fim siguri: in urma cu doua-trei generatii inaintasii sai iesisera din "vatra", apoi, intorcindu-se, trasesera dupa ei si numele…
       Deci: ne "tragem", nu din ardeleni, ci din parintii nostri (ardeleni sau… din contra), dar mai ales ne tragem din noi insine, cei care ne facem (pe noi) cu mainile noastre. A fi ardelean nu inseamna ca esti neaparat bun - ardeleni au fost si Sima si Groza - chiar si Magureanu e ardelean get-beget.

       27 martie 1918: Basarabia se intoarce la sanul Patriei Mame.
       Vai, la 26 iunie 1940 Rusii o re-rapesc - din aceeasi miscare, sterpelind si Bucovina de Nord si Tinutul Hertei.
       Este foarte adevarat: la 22 iunie 1941 Armata Romana trece Prutul si ne libereaza de bolsevici.
       De unde sa stim noi, bieti supravietuitori ai primelor masacre, ai primelor deportari in Siberia (aveau sa mai vina - si sa nu se mai ispraveasca…) ca motivul adevarat (si ascuns) al razboiului in Est - si consecinta fericita pentru noi, ocupatii: recuperarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord - era, in fapt, un viitor razboi in Vest - pentru recuperarea Transilvaniei de Nord… Chiar de am fi stiut, nu ne-am fi impotrivit: pentru noi, Basarabenii si Bucovinenii, Romania este de neconceput fara (fie si o parte din) Transilvania.
       Ceea ce insa nu am stiut - si dupa ce am aflat pe propria piele, n-am acceptat pentru Transilvaneni, Romania=Transilvania; in ochii (si in inima) lor n-au decat sa fie pierdute, cedate, oferite toate celelalte provincii (pe langa Basarabia si Bucovina): Moldova, Dobrogea, Oltenia, Banatul - chiar si Muntenia cu tot cu "tiganii" ei - de parca nu Budai Deleanu ar fi cantat primul Tigania Ardeleana -, atata vreme cat exista Ardealul, persista Romania. Pentru recuperarea, apoi pentru pastrarea Transilvaniei, Transilvanenii au fost in stare, dupa 23 august ’44, sa devina pro-rusi, pro-comunisti; infocatii nationalisti (legionari) au "trecut", fara tresarire la comunisti (vezi doar clanul teologal Candea din Sibiu), prin Frontul Plugarilor; democratii, chiar ramasii democrati (de-o pilda national-taranisti) care conduceau treburile administrative in judetele ardelene au lucrat cu credinta pentru cestalalt dragut-imparat, Stalin, atunci cand si-au dat silinta, intai sa-i vaneze pe Romanii refugiati din Basarabia si Bucovina de Nord, apoi sa-i interneze, in fine, sa-i convinga sa se "repatrieze" (in Siberia).
       Intre 23 august 1944 - cand a inceput vanatoarea de refugiati - si pana la sfarsitul anului 1947, ne-au chinuit, ne-au haituit, ne-au trimis in "tara noastra" ("Marea Uniune Sovietica"), nu Rusii din trupele de ocupatie, nu comunistii si nu tiganii, nici ungurii, nici evreii - ci romanii ardeleni, de regula taranisti, ei fiind atunci inalti functionari la prefecturi si, spre dezonoarea lor, purtindu-se cu noi mai rau decat ofiterii sovietici din Comisiile de repatriere.
       Acest, nu neaparat dispret, dar nesimtire ardeleneasca fata de existenta altor unitati constitutive ale natiei romane s-a facut simtita, dupa evenimentele din decembrie 1989, atat in refuzul net, iritat, ba chiar ultragiat ("Cine sunt astia, cu pretentiile lor ?!") fata cu dorinta "Moldovenilor" de a se uni cu Romania, exprimata in 1990, de fruntea-fruntii PNT - cat si sub domnia lui Emil Constantinescu, pur produs al ardelenismului de tip Coposu-Blandiana-Magureanu, prin incheierea Pactului cu Ucraina.
       Despre acest act de tradare nationala am mai scris - si am sa mai scriu.
       Pana atunci, sa ne aducem aminte:
       In urma cu opt decenii, Basarabia se unea cu Patria Mama. Optzeci de ani - din care saizeci de sudoare, de lacrimi, de sange. Si de moarte: o treime din populatia romaneasca a teritoriilor ocupate de rusi a fost lichidata.
       Daca taranismul de ambe sexe a hotarit ca ziua de 1 decembrie sa fie Sarbatoare Nationala, eu propun ca Ziua de 27 martie sa fie Zi de Doliu National.

***

Cateva fotografii cu scriitorul Paul Goma

Cateva fotografii cu scriitorul Paul Goma


Despre Paul GOMA:

       Dintre nenumaratele diversiuni din ultimii ani împotriva culturii românesti, cea mai obraznica este atacul la opera lui Paul Goma. În primul rând fiindca atacând opera marelui desident se încetateneste ideea ca poporul român nu are repere morale, adevarati eroi ai timpului nostru, si ca tot "puii de bolsevici", tot facaturile ateiste de comintern ale fostului regim comunist (inclusiv cei care "au rezistat prin cultura") sunt, adicatelea, toata averea noastra morala. Apoi faptul ca si desidenta, si lupta scriitoriceasca a lui Paul Goma împotriva terorii comuniste, si experienta lui de la securitatea si închisoarea comunista, si genocidul comunist din Basarabia pe care îl descrie si ni-l descrie, si titlul de "Soljenitin al României", si "Jurnalul" lui ne-iertator sunt rateuri intelectuale ale unui oarecare scârta-scârta pe hârtie care îsi da aere de mare luptator anticomunist. O minciuna mai mare nici ca se poate...
       Si mai doveditoare (sub aspectul dovedirii talentului lui Paul Goma) va fi cercetarea chipurilor eroilor din romanele lui Goma, limbajul si comportamentul lor, schimbarea arhetipala a caracterelor în dependenta de schimbarea regimurilor, dar mai ales teatrul ego-ului în vâltoarea nivelelor de dominatie ce lucreaza clipa de clipa în fiecare celula umana. Vorbim anume despre caractere fiindca Goma nu s-a ferit sa le descrie si sa le judece, dar cu mintea copilului, mai ales cu mintea copilului din anii cei mai strasnici ai trecerii României de la monarhia constitutionala la regimul criminal si dictatorial comunist?

Andrei VARTIC
       Paul Goma a scris o carte de reconstituire istorica, un studiu bazat pe informatii obiective dar integrând în final o ipoteza, o carte dar nu una de istoric, Saptamâna rosie, si un Jurnal, ambele tiparite si difuzate deasemena prin Internet în care emite peremptoriu dar argumentat opinii privind cauzalitati istorice, legând masacrele la care au fost supusa comunitatea romana din Basarabia în iunie 1940 de masacrele la care au fost supusi membrii ai comunitatii evreiesti din Basarabia în iunie 1941.
       În primul caz faptasii crimelor si abuzurilor au fost comunisti evrei, agenti sovietici si comisari sovietici, ajunsi brusc la putere prin consecintele Pactului scelerat între Stalin si Hitler, în al doile caz faptasii crimelor si abuzurilor au fost români, militari si civili care, opiniaza Paul Goma, au actionat din razbunare, indignare si frustrare. Faptele sunt notorii acum, dar vreme de o jumatate de secol despre faptele românilor s-a scris si s-a vorbit mult, despre cele ale sovieticilor, evrei sau nu, s-a tacut.
Dan CULCER
       Momentul nasterii dizidentei în România îl reprezinta scrisoarea lui Paul Goma, din ianuarie 1977, catre reprezentantii a ceea ce avea sa se numeasca mai tîrziu Primavara de la Praga. (…) Bresa facuta de dizidentii din România în discursul de monolit al regimului a fost atît de importanta, încît minerii din Valea Jiului revoltati în 1 august 1977 îl vor lua ca reper pe Paul Goma si se vor declara solidari cu actiunea initiata de el (…)
Mircea STANESCU
       Asadar, sa revenim la istorie, de unde nu-l poate scoate nimeni pe Paul Goma: el a reusit sa ridice macar cu o treapta Romania si pe romani din vinovatia colaborarii pasive cu Fiara comunista, din anonimatul unei tari in care se tacea pe branci, dupa ce cateva generatii de romani putrezisera in inchisorile si in lagarele comuniste. El a reusit prin forte proprii sa zguduie Securitatea statului national-comunist al lui Ceausescu. Cine ar fi crezut ca un singur om, roman, basarabean haituit, poate avea un asemenea curaj, poate reusi, macar in parte, ce au reusit unii vecini de-ai nostri in conditii ideologice si concentrationare mai putin stranse decat in Romania, in aceeasi epoca? Goma nu a avut in inchisoare nici carti de citit, nici hartie de scris, nici pachete de la familie si prieteni, care sa-i indulceasca suferinta si sa-i permita sa-si limpezeasca gandurile si sa-si structureze un program. NU!
Flori STANESCU
       Am recitit "Adameva": o excelenta carte de proza, unde notatiile diaristice se intrepatrund cu secvente epice consumate candva, unde clipele de fericire furate in D.O. (domiciliu obligatoriu) pot fi pline de miez si culoare, fata de cele traite de noi in asa zisa libertate. Manuind o exceptionala inventivitate lexicala, avand o usurinta uriasa a relatarii epice - totul curge natural si firesc in fraza lui contorsionata, unde memoria si participarea directa se confrunta permanent in text -, Goma are deja o importanta opera. Care merita mult mai multa atentie din partea literatilor. In acelasi timp, intransigentele lui Goma vizavi de istoria romaneasca recenta ar fi utile unei reale reevaluari a ceea ce sistemul comunist a lasat in Romania…
       Tara lui Paul Goma este literatura romana, care are nevoie si de Paul Goma, si de cartile lui.
Bedros HORASANGIAN
       Marele merit al lui Paul Goma e acela de a exprima adevarul cu o autenticitate ce nu admite nici o nota de contrafacut si cu o ardoare etica ce nu permite nesocotirea macar partiala a lui...
Acad. Mihai CIMPOI
       Ce ne-am face fara Goma? Uzînd de autocronie, am rescrie mereu si mereu trecutul în mod avantajos pentru noi, am inversa raporturile dintre cauze si efecte, am modifica proportiile, ne-am substitui unor personaje care nu am fost niciodata. Dar, din fericire, Goma exista, cartile sale exista, acum exista si aceasta admirabila Adameva. (...) Cînd Goma vorbea, noi taceam cu vehementa. Cînd Goma intra în puscarie - si sub Dej, si sub Ceausescu - noi astialalti «rezistam estetic». si, iata, acum, Goma care a rezistat pur si simplu, e valabil si estetic! si, atunci, cum sa nu ne apuce disperarea? Cum sa nu fie Goma insuportabil? El este un repros viu - nu degeaba se autonumeste ironic ’Mos Repros’ - la adresa jumatatilor noastre de masura, a lasitatilor, cedarilor si chiar porcariilor noastre.
Liviu ANTONESEI
       Paradoxal, jurnalul devine arma sa cea mai eficienta, suplinind rolul de supapa pe care o rubrica permanenta la gazeta l-ar fi avut pentru îndîrjitul scriitor. Goma se plînge ca este un autor nepublicat, dar sa inventarieze cine are disponibilitatea necesara cîte mii de pagini i s-au publicat în ultimii ani si se va vedea ca nici vorba nu poate fi de asa ceva. Numai însemnarile sale diaristice depasesc, ca volum, opera întreaga a unor colegi de breasla. Dar sa revin la jurnal, care ar suporta perfect eticheta de „extim”, ca opus lui „intim”, folosita de Michel Tournier pentru propriul op. Goma are ochi doar pentru paiul din ochiul vecinului, împacîndu-se foarte bine cu propriile tare. Devenit procuror plin de zel al imediatei realitati (literare, dar nu numai), care, savonarolic, cu aplomb inhizitorial acuza în dreapta si, mai ales, în stînga, scriitorul risca sa treaca drept un mizantrop pur sînge, neiertînd pe nimeni, ba chiar exagerînd în nu putine cazuri. Ce-i drept, îi cam lipseste simtul masurii, dar se citeste în duhoarea pamfletara o dezamagire autentica si îndreptatita într-o oarecare masura, caci nu putine sînt vinovatiile scriitorilor actuali.
Bogdan CRETU
       Paul Goma: unul dintre cazurile cele mai tulburãtoare ale literaturii românesti. De neîntelegere, ignorare, injustitie din partea contemporanilor au mai avut parte si alte personalitãti asezate "oblic" fatã de vremea lor, de la Macedonski la Stere si Panait Istrati. Dar conflictul se înscria în ramele asa-zicând ale normalitãtii unei societãti în care era admisã replica, în care controversa se putea desfãsura în voie. Spre deosebire de amintitii sãi înaintasi, Goma a avut de înfruntat un sistem feroce antidemocratic, care nu-i lãsa dreptul de autoapãrare, care nu-i îngãduia libertatea civilã. Lupta sa devansa cu mult limitele unei opacitãti estetice sau a unor neaderente de vederi politice care se pot transa în vãzul lumii, audiindu-se toate pãrtile, chiar dacã una ar fi, într-o anumitã conjuncturã, defavorizatã. Era o luptã cu Istoria, cu o Istorie intratã într-o perioadã de crizã convulsivã din pricina instaurãrii si îndelungatei persistente a totalitarismului rosu. Sã nu uitãm, cãci în orice caz posteritatea nu va uita, un lucru elementar: Goma a fost cel mai radical, cel mai sonor oponent al opresiunii comuniste din România, suficient de bine cunoscut si în Occident ca un herald al unei eliberãri la care si-a adus o contributie moralã de netãgãduit.
Gheorghe GRIGURCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate