PETER (PETRU) LUCACI

Editor, redactor, realizator emisiuni radio, publicist

 
 PETER (PETRU) LUCACI

       Peter (Petru) Lucaci s-a născut în anul 1926 la Detroit, Michigan, fiul lui Gheorghe şi Aglaia, având surori pe Victoria Ciopec, preoteasa Mary Râşca şi frate în România pe Dumitru.
       A crescut şi studiat în Romania, urmănd liceul la Suceava, iar studiile superioare în Literatura şi Artă Dramatică la Iaşi.
       După al II-lea război mondial se întoarce în Statele Unite. Se stabileşte la Cleveland, unde se căsătoreşte cu Larisa Moruzeanu.
       Urmează cursuri de Jurnalism la Western Reserve University. Conduce programul „Romanian Radio” şi ocupă funcţia de scriitor la ziarul „The Plain Dealer” din Cleveland. În octombrie 1950 preia funcţia de redactor şi administrator al ziarului şi calendarului „America”, cea mai veche publicaţie romanească din această parte a lumii.
       În anul 1980 devine Preşedintele „Uniunii şi Ligii”. Editează ziarul „The New America” care apare până in martie 2009.
       A publicat, articole, eseuri, stiri, critică literară.
       A fost unul din susţinătorii „Episcopiei de la Vatra” şi a Parohiei „Sfânta Maria” din Cleveland.
       S-a stins din viaţă în primavara lui 2009, şi se odihneşte în cimitirul „Sunset” din Cleveland.

MIHAI EMINESCU
-Dedicaţie-

       Dacă generaţia actuală, indiferent de mediul geografic sau social în care se află este absorbită de mecanismul secolului şi prin aceasta de ideologia materialistă, educaţia estetică, chiar în rândurile elitei, este caracterizată efemer, cu lipsă zguduitoare de interes. Mai mult încă: frământările sociale europene, al căror rezultat a degenerat dezastruos pe plan politic, au făcut ca rafturile bibliotecilor să fie barbar văduvite de capodoperile creaţiilor artistice, în care se aflau adânc încrustate sufletul întreg al unei naţiuni.
       Oricare ar fi situaţia politică a popoarelor şi oricât de minimă ar fi receptivitatea frumosului adevărat, bazat pe teoria „artă pentu artă”, noi de la „America”, mândri de înaltul trecut cultural românesc, cu gândurile reculese, poposim, în pragul acestui nou an, pentru a omagia pe Mesia literaturii româneşti, şi pentru a-i scanda slova sfântă, care sună cu melodii hieruviene peste colbul anilor.
       Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie, 1950, în comuna Ipoteşti, Jud. Botoşani, ca al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici, a cărui rădacini genealogice se întind in Călineştii Cuparencu al judeţului Suceava şi al Ralucăi, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu din Joldeşti.
       Copilăria şi-a petrecut-o la Ipoteşti, împreună cu fraţii şi surorile sale şi mai mult, în mijlocul moşnegilor sfătoşi din sat, iar adeseori, lucru izbitor pentru un copil, dispărea de acasă pentru două, trei zile, timp pe care şi-l petrecea în singurătatea naturii, aşteptându-l acasă Sf. Nicolae din perete, pe care căminarul nu de puţine ori l-a netezit pe spinarea hoinarului.
       Primele clase liceale le-a făcut la Cernăuţi, la Naţional Hauptschule, iar în 1866, cu traista în spate, îşi ia drumul pribegiei mânat de dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, de unde a răsărit soarele românismului. În august 1866, ia parte la adunarea generală a „Asociaţiunii”, iar de acolo pleacă la Sibiu, unde trăieşte într-o mizerie neagră. Pe la sfârşitul anului 1867, Iorgu Caragiale îl găseşte într-un grajd din Giurgiu, citind cu voce tare din Schiller şi-l angajează ca sufleur în trupa sa de teatru. În 1868, îl găsim în trupa lui Pascali, care colindă întreg Ardealul, lucru mult dorit de Eminescu, căci colindase celelalte provincii româneşti, încă prin 1864, pe când fugise de la scoala din Cernăuţi, împreună cu echipa teatrală Fani Tardini Vlădicescu. La sfârşitul anului 1868, este angajat ca sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti, cu care face un turenu, în anul următor, prin Moldova şi Bucovina.
       Epoca dintre 1864-1869 are o extraordinar de mare însemnătate în dezvoltarea concepţiei naţionale a lui Eminescu, căci cutreierând ţara în lung şi în lat a putut să-şi dea seama de neajunsurile Românilor. Pătura ţărănească o cunoaşte mai târziu,când va fi revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui.
       La îndemnul tatălui şi mânat de dorinţa arzătoare de a savura până la nesaţ filosofia germană, dorinţă înfiripată încă de pe băncile liceului cernăuţean, pe când se pierdea zile întregi în biblioteca profesorului său de limba română, lingvistul şi naţionalistul Arune Pumnul, Mihai Eminescu descinde în toamna anului 1969 în metropola Imperiului Austro-Ungar, Viena, iar la sfârşitul lui septembrie se află înmatriculat ca „Ausseroerdentlicher Horer” la universitatea vieneză. Nu mult după aceea se înscrie în cele două societăţi studenţeşti româneşti din Viena, „Societatea studenţească ştiinţifico-literară română” şi „Societatea literară şi ştiinţifică a Românilor din Viena”, care se contopesc într-una singură intitulată „România Jună”. Aici în mijlocul studenţilor bucovineni şi ardeleni, aprigi lupători pentru eliberarea românilor de sub jugul Austro-Ungar, spiritul naţional al lui Eminescu îşi ia avânt.
       În anul 1870, sub pseudonimul „Varro”, publică în ziarul „Federaţiunea din Pesta”, articole de o îndrăzneală uluitoare.
       Apogeul activităţii studenţimii române din Viena, e marea manifestaţie naţională din anul 1871, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea Mânăstirii Putna, reuşita manifestării datorându-se în mare parte lui Mihai Eminescu.
       În anul 1872, Eminescu se află la Berlin pentru studii, şi reîntors în ţară în 1874, e numit bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iaşi, iar apoi, revizor şcolar în judeţele Iaşi şi Vaslui. Starea socială nenorocită a ţăranilor români, din cele două judeţe din Moldova, exploataţi în mod groaznic de arendaşi, funcţionari şi străini pripăşiţi prin România, îl intristează amarnic pe poet, mai ales că rapoartele sale trimise către minister nu erau luate în considerţie.
       Cu ocazia unei vizite făcute în Bucovina, 1875, Eminescu adânc indignat, ţine o serie de conferinţe, iar cea intitulată „Influenţa austriacă” din martie 1876 marchează începutul activităţii sale politice. Răsunătoarea „Doină” este scrisă în aceste vremuri.
       Articolele lui Eminescu publicate în „Timpul”, pe când era la conducerea ziarului (1876-1883), sunt de o răsunătoare importanţă istorică, în ceea ce priveşte politica externă din acele vremuri, iar articolele cu teme naţionale, ca „Grigore Ghica Voievod”, „Răpirea Bucovinei”, sau cele referitoare la problemele românilor de pretutindeni, sunt aporturi nepreţuite aduse ţării.

*** *** ***
       Pentru că spaţiul unui almanah (n.n. Almanahul „America”-1960) este limitat voi schiţa numai caracteristici din nemuritoarea operă poetică a lui Mihai Eminescu, rezumându-mă la exemple tipice.
       Pentru prima dată în scrisul românesc întâlnim o limbă aborigin românească, într-o vreme când scrisul românesc era încărcat de barbarisme zgrumţuroase. Cunoscând ţara în cruţiş şi în curmeziş, Eminescu a reuşit să creeze o limbă frumoasă, vorbită şi înţeleasă de toţi. A cules poezii populare, încă în epoca când era adoleşcent pribeag, ca „mare iubitor al expresiilor neaoşe româneşti”, cum spunea Creangă.
       Întreaga operă poetică a lui Eminescu, este rezultatul unei culturi vaste, polenizată pe sensibilitatea fără margini a talentului său. Şi dacă viaţa i-a fost zbuciumată si plină de neajunsuri, intrigi şi batjocuri, posteritatea a ştiut să-l ridice la culmile meritate.
       Debutând în martie, 1866, în numarul 6 al revistei „Familia” a lui Iosif Vulcan, naşul său literar, Mihai Eminescu a continuat să-şi desfăşoare întreaga sa activitate poetică în sânul revistei „CONVORBIRI LITERARE” din Iaşi, atunci sub direcţia criticului şi estetului Titu Maiorescu.
       Poezia, cât şi proza sa estetică, este influenţată uneori de filosofia schopenhaueriană şi kantiană, iar atmosfera versurilor sale a făcut să fie calificat în rândul marilor romantici.
       Liric până la exces şi tot atât de îndrăgostit de poezia populară, Eminescu a transfigurat şi divizat natura în tot complexul ei.
       Natura eminesciană este veşnică, în mijlocul căreia omul este o fiinţă trecătoare şi poate nepăsătoare:

Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună
Vântu-mi bate, frunza-mi sună,
Şi de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea.

       Natura este locul de refugiu al ideilor erotice:

Adormi-vom, troieni-va
Teiul floarea peste noi,
Şi prin somn auzi-vom bucium
De la stânele de oi.


       Sau este colaboratoarea providenţială a îndrăgostitului:

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet se apropii.

       Eminescu este cel mai mare poet român al dragostei. Fiind un veşnic îndrăgostit, în sensul pur al cuvântului, a pictat în poeziile sale de iubire, icoana femeii ideale, a femeii dorite, dar care nu-l înţelegea, a femeiii înger şi demon...
       Mare patriot, deci şi iubitor al trecutului glorios, Eminescu a dramatizat in multe lucrări, din nefericire neterminate, epoci din viaţa domnitorilor şi a poporului român...
       Opera lui Eminescu va rămâne mare, genială, neclintită peste furtunile secolelor ce vor veni.

*** *** ***
Peter Lucaci cu soţia, Larisa şi cei doi copii, Larisa şi George

Peter Lucaci cu soţia, Larisa şi cei doi copii, Larisa şi George

Tipografia ziarului “America”-
(stg-dr) Raymond Budoi, Remus Budoi, tipograful şef, Peter Lucaci, redactorul si administratorul ziarului şi Casei de Editură 'America', John Hajnrihar, tipograful ziarului german 'Wachter und Antzeiger'

Tipografia ziarului “America”
(stg-dr) Raymond Budoi, Remus Budoi, tipograful şef, Peter Lucaci, redactorul si administratorul ziarului şi Casei de Editură „America”, John Hajnrihar, tipograful ziarului german „Wachter und Antzeiger”


Despre Peter (Petru) Lucaci:

       Petru Lucaci a fost un reprezentant de frunte al exilului românesc. Născut american, el a studiat în ţară şi a îndrăgit cultura poporului de unde îşi trăgea obârşia. A studiat şi în America, devenind un jurnalist ancorat în realităţile timpului, bine documentat, un apărător al drepturilor şi al idealurilor românilor Nord-americani.
       Prin activitaea sa ca redactor şi administrator al ziarului „America”, în a doua jumatate al secolului trecut, într-o perioada plină de frământări, când Ţara era in spatele Cortinei de Fier, Petru Lucaci a ţinut tereze, de pe redutele emigraţiei româneşti, idealurile unei naţiuni supuse robiei comuniste.

Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate