PETRE POPESCU

Scriitor, profesor, filosof, teolog

 
PETRE POPESCU

       Părintele Dr. Petre Popescu s-a născut la 17 mai 1917 în comuna Glodeanu Sărat, județul Buzău.
       Urmează Seminarul Teologic „Chesare Episcopul”, din Buzău (1928-1936), Facultatea de Teologie din Cernăuți (1936-1940), Cursuri pedagogice universitare la Seminarul Pedagogic din București (1940-1942) şi de Drept la Universitatea din Bucureşti.
       În 1941 este concentrat cu grad de ofițer de Stat Major și luptă pe cele două fronturi, în est și apoi în vest, unde regimentul din care face parte cade prizonier. Aici cunoaşte şi viaţa din lagărele germane (1945).
       În 1946 ajunge în Paris. Susţine doctoratul în Teologie cu tema „Libertate și responsabilitate ” la Universitatea Sorbona, Paris (1946 – 1950).
       În 1950 emigrează în Canada.
       În 1951 se căsătorește la Hamilton cu Ana Donison, familia îmbogăţindu-se de-a lungul anilor cu patru copii: Corina, Alexandru, Maria Caliopi şi Liliana.
       La 10 iunie 1951 este hirotonit preot de IPS Arhiepiscop Gregorie, Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei, în Montreal. Din 1951 a slujit ca preot paroh la Biserica „Buna Vestire” din Montreal.
       Editează timp de zece ani buletinul parohial „Candela”.
       Între 1952–1966 este profesor de filozofie și teologie la Universitatea Laval din Quebec, Universitatea Saint-Paul din Hull, și Universitatea Montreal.
       Este colaborator prin conferinţe şi cuvântari la radio „Vocea Americii” și „Europa Liberă”.
       Întocmește un studiu al familiei pentru parlamentul federal, la cererea Ministrului de Justiție Pierre Elliott Trudeau din guvernul liberal, condus de Prim-ministrul Pearson.
       În 1972, ctitoreşte noua Biserică „Buna Vestire”. Sub oblăduirea Sa se construiește o nouă clădire pentru activitățile social - culturale ale bisericii şi o nouă casă parohială (1981).
       Este vice-preşedinte al Societăţii „Constantin Brâncoveanu”.
       Colaborează la ziarul „Cuvântul Românesc” din Hamilton, Ontario cu articole social-politice şi religioase şi la revista „Candela de Montreal”, patronată de biserică.
       Co-fondează „Asociaţia Clerului Ortodox” din Montreal, unde este ales preşedinte.
       Este onorat cu distincţiile „Sachelarie”, „Iconom Stavrofor” şi Vicar.
       Pleacă spre Împărăţia Cerurilor pe 6 iunie 2003, odihnindu-se în Cimitirul Mont-Royal.

VIAŢA LUI IISUS HRISTOS

       Suprema vocaţie a omului pe acest pământ este de a se implica cât mai mult în viaţa divină şi în organismul ei, Biserica.
       Acest organism este complex: ierarhie bisericească (diaconi, preoţi şi episcopi), cele şapte taine, numite adesea şi cele şapte peceţi ale Duhului Sfânt (botezul, confirmarea, mărturisirea, euharistia, preoţia, căsătoria şi maslul), cultul sfinţilor, cultul Sfintei Fecioara Maria, multiplele lui exigenţe, printre care şi obligaţia de a participa regulat, în fiecare Duminică, la Sf. Liturghie, sfintele ierurgii (sfinţirea apei celei mici, sfinţirea apei cele mari, înmormântarea, parastasul, rugăciunile pentru diferite ocazii din viaţa omului), rugăciunile de dimineaţa şi de seara etc. exigenţe de ordin moral: Biserica cere creştinului să nu mintă, să nu fie desfrânat, să fie fidel în căsătorie, să iubească pe aproapele, să fie respectuos, într-un cuvânt să fie om de omenie.
       Această complexitate dă posibilitatea omului să trăiască autentic viaţa în Iisus Hristos şi să dea vieţii şi convieţuirii cu aproapele o notă deosebită, o notă de nobleţe, o notă caldă, o notă de solidaritate, ca să fii ai aceluiaşi părinte, Dumnezeu Tatăl.
       Când creştinul este angajat în această viaţă, complexitatea Bisericii este numai aparentă. O găseşte complexă şi se înfricoşează de ea numai cei ce nu sunt capabil de efort moral şi spiritual, cei ce nu se pot depăşi şi cei ce sunt ancoraţi la uscat de lucrurile materiale, de plăceri şi de ambiţii lumeşti.

Candela de Montreal, Redactor Şef : Victor Roşca

Revista "Candela de Montreal", Redactor Şef: Victor Roşca

       Din complexitatea Bisericii curge lin viaţa în Iisus Hristos. Ea este limpede, ca izvorul din creştetul Carpaţilor, blândă, ca o zi de post, frumoasă, ca o plimbare spre Emaus, calmă, ca după o zi de muncă productivă, plină de speranţă, pentru că în ea trăieşte în prietenia sfinţilor, a martirilor, a mucenicilor şi a tuturor iubitorilor de Dumnezeu. Această viaţă, prin nevinovăţia şi seriozitatea cu care este trăită, înseamnă iertare, înseamnă milă faţă de om şi suferinţă umană, înseamnă dragoste faţă de aproapele şi mai înseamnă şi răbdare, multă răbdare şi multă modestie.
       Această viaţă trăită în curăţenie şi abnegaţie morală şi călăuzită de dreapta credinţă şi de dragoste de Dumnezeu şi aproapele, dă creştinului o tărie de caracter, o forţă morală şi o statură, cât Cheahlăul de mare.
       Viaţa în Iisus Hristos, trăită aici, pe acest pământ, are în ea ceva din veşnicie, este un pregust al eterniţăţii, este un fel de anticameră a Împărăţiei Cerurilor şi ea ne conduce spre viaţa în care "nu este nici durere, nici întristare şi nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit".
       În această situaţie, complexitatea Bisericii este necesară, este cerută de suflet şi nu este povară. Ea este dorită, este căutată şi numai în ea omul îşi găseşte adevărata linişte şi împlinire.
       În această viaţă trăită în Iisus Hristos, ne recunoaştem că suntem şi cu ai noştri, până la rădăcini, că suntem în caravana lor şi că suntem cu Neamul care s-a născut creştin şi român, că suntem cu moşii şi strămoşii noştri care au trăit după cuviinţă şi care au cinstit prin port, prin faptă, prin cuvânt, prin credintă şi prin omenie, numele de Român, sfânt şi sfinţit de atâtea jertfe, de atâtea nevinovăţii.
       Bisericile de pe pământul României ctitorite de domni, de voevozi şi de evlavioşi creştini, cu ziduri groase de rugăciune, de credinţă, de dragoste şi de fidelitate şi cu pardosele din piatră, roase nu de silnicia vremurilor, ci de tălpile groase şi colţuroase ale flăcăilor şi fetelor, ale nevestelor şi ţăranilor români înfrăţiţi cu pământul şi cerul, adăposteau sub umerii lor gârbovi o concepţie morală, un stil de viaţă profund creştin, un laboratoriu sufletesc, o viaţă cu orientări sigure în domeniul binelui şi al răului, cu o notă visătoare, care punea în ochii acestor credincioşi, adâncime, lumină şi cumpăt la toate. Vremuri de glorie spirituală, de frumuseţe rară.
       Astăzi nu ştiu exact ce se întmpla acolo. Ştiu ceva: ştiu că se dărâmă Biserici, ştiu despre imixtiunea partidului în treburile bisericeşti şi în numirea ierarhiei bisericeşti, mai ştiu că bieţii preoţi sunt umiliţi şi chinuiţi moral şi mai ştiu că valul credinţei nu poate fi indiguit nici de represiunea partidului şi nici de cei veniţi din Occident cu Biblia în mână, ca şi cum acest popor care de două mii de ani poartă Biblia în port, în vorbă, în faptă, în privire şi în credinţa adevărată nu auzise niciodată de ea.
       Acolo fierbe ceva, este greu de desluşit, dar fierbe în adâncime şi va face explozie mâine către Cer. Un popor de măsura spirituală a Neamului nostru nu poate sfârşi în vid. Acolo se tace, acolo se înghite suferinţa fizică şi spirituală, fără revoltă. Acolo se merge pe drumul Golgotei, încrezător în Ziua Mare a Învierii.
       În exil, Bisericile goale, cu ziduri subţiri de credinţă, de rugăciune şi de evlavie, cu pardosele lustruite cu indiferenţă, cu nepăsare şi cu griji lumeşti, adăpostesc o teribilă sărăcie spirituală. Suntem departe de a călca pe urmele moşilor şi strămoşilor, suntem departe de a reprezenta moral, chinul şi suferinţa celor din ţară.
       Pentru noi Românii, viaţa de aici, de pe pământ, ori unde ar fi trăită, nu-şi are raţiunea de a fi dacă nu se înscrie pe orbita Cerului şi pe orbita sufletului şi aspiraţiilor româneşti. Altfel sfârşeşte ruşinos, în intrigi, în minciuni, în ipocrizie sau în trândăvie şi nepăsare.
       André Frossard în cartea sa "Dumnezeu există, eu L'am întâlnit", spune: "Chiar dacă Biserica luptătoare, de-a lungul istoriei a făcut şi greşeli, dar faptul de a fi păstrat credinţa în Dumnezeu şi speranţa în vremuri mai bune şi mai drepte şi faptul de-a fi ajutat pe om să devină din fiară, om blând, milos, iertător şi iubitor de aproapele, acest lucru nu-l poate face pe nimeni altcineva decât numai Dumnezeu prin Biserica Sa". Faptul de a preface pâinea (hrana săracilor şi a copiilor) şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului, pentru a îndumnezei pe om, acest lucru nu-l poate face iarăşi nimeni altcineva decât numai Dumnezeu prin Biserica Sa.
       Viaţa trăită în Hristos şi viaţa implicată în Biserica Sa, iată pentru ce existăm pe acest pământ.

*** *** ***

Comitetul Societăţii „Constantin Brâncoveanu” din Montreal (1976)<br>

Rând I (stg la dr) Gabriela Stanciu, Alexandru Oana, Sylvia Carpen, Constantin Cârstoniu,  Pr. Dr. Petre Popescu, Georgeta Crainic, Rând II (stg la dr) Alexandru Carpen, Alexandra Răileanu, Draga Caraghiaur, Victor Focşăneanu, Valeria Oana, Valeriu Crainic

Comitetul Societăţii „Constantin Brâncoveanu” din Montreal (1976)
Rând I (stg la dr) Gabriela Stanciu, Alexandru Oana, Sylvia Carpen, Constantin Cârstoniu, Pr. Dr. Petre Popescu, Georgeta Crainic, Rând II (stg la dr) Alexandru Carpen, Alexandra Răileanu, Draga Caraghiaur, Victor Focşăneanu, Valeria Oana, Valeriu Crainic


Despre Părintele Dr. Petre Popescu:

       La sfârşitul celui de al doilea război mondial, Pr. Dr. Petre Popescu a decis să nu se mai întoarcă într-o ţară unde “hoardele barbarice” vor conduce, văzând prea multe atrocităţi pe drumul între România şi Stalingrad, şi aşa a ales ca destinaţie Parisul. Acolo l-a reîntâlnit pe IPS Mitropolit Visarion Puiu şi ca secretarul Mitropolitului a fost unul dintre ctitorii Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală cu sediul la Catedrala Sf. Arhangeli Mihail, Gavril şi Rafael din Paris. Din 1951 până la moartea sa din 2003 a fost preot paroh la biserica “Buna Vestire” din Montreal, Canada. Pr. Dr. Petre Popescu era un mare susţinător al ideii de a se realiza o Mitropolie Ortodoxă Română în afara hotarelor ţării, creată după exemplul Biserici Ortodoxe Ruse din afara hotarelor Rusiei, cu un Episcop pentru Europa Occidentală, un Episcop pentru Canada, şi un Episcop pentru Statele Unite cu acoperire canonică de la Patriarhia Ecumenică. Pentru aceasta, ca preot în Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, şi în ultimii lui ani, ca vicarul acestei Episcopii, a încercat să menţină vie şi posibilă aceasta ideie. În plus, a vrut să onoreze pe IPS Mitropolitul Visarion Puiu şi pe toţi care au înfiinţat şi care au menţinut Episcopia Ortodoxa Română din Europa Occidentala împotriva atacurilor venite din România timp de aproape 40 de ani.
       În ultimii ani, trăind şi văzând evoluţia comunităţii ortodoxe române de pe acest continent, Pr. Dr. Petre Popescu a devenit un susţinator al ideii de o singură Biserică Ortodoxă autocefală pe continentul nord-american. Astazi, datorita insistenţei Pr. Dr. Petre Popescu şi a întelegerii IPS Nathaniel de la Episcopia Ortodoxă Romănă din America, numele IPS Arhiepiscopul Nathaniel este pomenit în Catedrala Sf. Arhangeli Mihai, Gavril şi Rafael din Paris. Tot din 1999, numele IPS Arhiepiscopul Nathaniel este pomenit în Biserica “Buna Vestire” din Montreal.

Dumitru ICHIM
       Parcurgând, articolele, reflecțiile și eseurile sale, publicate număr de număr în revista „Candela de Montreal” de-a lungul a zece ani, le vom găsi înțesate de principiile credinței creștine. „Creștinismul” spune părintele Petre Popescu, „a fost adus de primii emigranți, de acasă, și înrădăcinat, aici, pe pământul exilului”, pentru că, era „considerat generator de libertate, îl obligă pe omul liber la responsabilitate”. „Primul val de emigranți români veniți la Montreal, afirmă autorul, a avut ca primă preocupare să-și amenajeze un lăcaș de rugăciune... în memoria mediului spiritual și social, în atmosfera și duhul bisericesc de acasă. Cu acest stil spiritual încercau să-și îndepărteze sentimentul de singurătate, de nostalgie și de primejdia disperării... Ei știau bine că viața creștină înseamnă: optimism, încredere, drum drept, rodnicie.”
       Ca să-și impună îndemnurile sale într-o societate liberă, părintelui Petre Popescu a știut să-și personifice ideile, ceea ce a spus, să fie numai al său. Apoi, a avut tăria să păstreze unitatea între opinii și fapte. Drumul străbătut în susținerea conceptului de responsabilitate al omului liber, a fost foatre lung, a durat întrega sa viață. Și ca să pledeze pentru el a fost nevoie de calitatea sa înăscută, de lider și de consecvența ținutei sale morale.
Victor ROŞCA
       Pentru prima dată am auzit glasul, Prea Cucernicului Părinte Petre Popescu în ţară, pe la sfârşitul anilor '50, vorbind la radio "Europa Liberă", când unchiul meu fost ofiţer în armata română a spus: "ascultaţi vorbeşte Părintele Popescu, este originar din partea noastră de lângă Buzău" iar ultima oară, l-am întălnit la Congresul Episcopei de la Vatra, în 2001.
       Sosit în Canada (1995), cu prima ocazie de a vizita Montrealul, am participat la Sfânta Liturghie, a Bisericii "Bunavestire", pe care o păstorea din 1951. Avea un excelent dar al cuvântului, pe care îl întrupa cu Duhul Sfânt; ascultându-l erai captivat, o punte nevăzută te ridica spre înalţimi, iar sufletul se uşura de greutatea păcatului, ca o alinare miraculoasă. La sfârşitul slujbei, am avut ocazia să-i mulţumesc; când mi-a strâns mâna, o emoţie m-a cuprins, secondată de onoarea care mi-a fost acordată.
       Lucrând în redacţia ziarului „Cuvântul Românesc” din Hamilton, am avut ocazia să citesc „Epistole scrise către noii veniţi”, apărute in anii ’80, ani de mari încercări pentru poporul român. Fiecare paragraf este o încumetare modestă de a crea o imagine cât mai fidelă a generaţiei sale, în dorinţa de a fi transmisă tinerilor români din ţară şi exil.
       La Sfânta Liturghie Arhierească, de la Vatra (2001) din impresionantul sobor de preoti, s-a remarcat vocea părintelui Petre Popescu. A fost sărbătorit pentru 50 de ani de slujire lui Dumnezeu şi creştinilor ortodocşi din Canada.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate