PLATON CHIRNOAGĂ

General, scriitor, jurnalist

 
PLATON CHIRNOAGĂ

       Platon Chirnoagă s-a născut pe 24 octombrie 1894, în comuna Poduri, jud. Bacău. Tatăl a fost învăţător.
       Îşi ia bacalureatul la Liceul Internat din Iaşi.
       A urmat Şcoala militară de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti (1913-1915). Ca sublocotenent este repartizat la Regimentul 17 din Bacău, participând la Războiul de Întregire (1916-1919). După campania de pe Tisa şi din Ungaria primeşte gradul de căpitan.
       Absolvă Şcoala de aplicaţie a artileriei şi Şcoala Superioară de Război (1923-1925). Avansat maior în 1928, este repartizat ca ofiţer de stat-major la Comandamentul Trupelor de Munte. Cu grad de Lt. Colonel este comandantul unei divizii în Regimentul 1 Artilerie Grăniceri.
       În cel de al doilea război mondial a participat cu Armata a 3-a la luptele din Bucovina, nordul Basarabiei, Nistru, Transnistria, Sevastopol, Crimeea, Kuban, Cotul Donului.
       La 20 octombrie 1944, comandând Divizia 4 Infanterie în capul de pod de la Szolnok, în timpul luptelor de pe Tisa, cade prizonier la Divizia 24 blindată germană.
       Căzut prizonier Generalul Chirnoagă cere să i se dea dreptul să formeze o divizie română, care să lupte împotriva sovieticilor. În noiembrie 1944 a fost numit ministru de război în guvernul format la Viena. A reuşit formarea şi trimiterea pe frontul de la Oder a unui regiment de voluntari români (martie 1945), în timp ce al doilea era gata de plecare pe front, iar al treilea se forma în tabăra de la Kaufholz.
       După capitularea Germaniei la 8 mai 1945 a fost internat în lagărul de la Gleisenbach, de unde va fi eliberat în aprilie 1947. După eliberare va locui în Austria, Franţa şi din 1968 la Stuttgart-Germania.
       În exil, prin scris, prin participarea la toate manifestaţiile româneşti, prin cuvântări a continuat lupta pentru eliberarea ţării de sub ocupaţia sovietică.
       Opera: Broşura „Un chapitre d’histoire roumaine” (colecţia Dacia, Rio de Janeiro, 1962), “Istoria Daciei şi continuitatea daco-romană” (Madrid, 1972) şi “Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei Sovietice” (Madrid, 1965, şi postum 1986)
       S-a stins din viaţă, duminică 24 martie, 1974, departe de ţară, în care nu s-a mai întors niciodată, fiind înmormântat vineri, 29 martie, la Cimitirul Neuer Friedhof Buchrein lângă Stuttgart în Germania. Slujba a fost oficiată de Prea Cucernicii Preoţi, D. Em. Popa (Freiburg), Vasile Zăpârţan (Munchen) şi Dr. Florian Muller.

PLATON CHIRNOAGĂ - înmormântare

Generalul Platon Chirnoagă, însoţit de prieteni şi camarzi de arme, pe ultimul drum

Cruce-Monument în memoria Generalului Platon Chirnoagă - Câmpul Românesc Hamilton, Canada

Cruce-Monument în memoria Generalului Platon Chirnoagă - Câmpul Românesc Hamilton, Canada

REGELE DECEBAL

       Fărămiţarea marelui regat al lui Burebista în mai multe regate mici şi fără putere conveneau Romei. În decursul celor de mai bine de o sută ani de la asasinarea acestui rege, numărul regatelor se înmulţise; dar în aceeaşi măsură puterea dacogeţilor slăbea. Invaziile lor la Sud de Dunăre putea fi respinse de legiunile romane fără mari pierderi. În orice caz niciun pericol grav nu ameninţa Roma, la Nord de Dunăre. Astfel frontiera dunăreană putea fi apărată în condiţii destul de bune şi putea fi considerată de romani ca o limită valabilă a imperiului lor în acea parte a lumii. Venirea lui Decebal pe tronul Daciei a schimbat această situaţie. În luptele la care participase înainte de a fi rege, dovedise calităţi de comandant. Dio Cassius spune că "era priceput în ale războiului şi iscusit în faptă; meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi de a scăpa cu bine dintr-o înfrângere..." Nu se ştie dacă regele Diurpaneus sau Scorylo nu-şi vor fi mărit regatul prin cuceriri în jurul regatului dac din Transilvania. În orice caz se poate presupune că Decebal a fost urmărit de această idee încă la începutul domniei lui. Dar pentru a o realiza trebuia să se impună prin unele acţiuni de război, faţă de inamicul comnun, puterea romană. De aceea în iarna anului 85/86 porneşte o puternică invazie la Sud de Dunăre. Întâlnind armata romană o bate, prinde pe comandantul ei, Oppius Sabinus, căruia îi taie capul şi apoi - după cum spune Jordanes - "năvălind asupra multor castre şi oraşe au prădat ţinuturile ce atârnau de imperiu". Această invazie atât de puternică în Moesia, care a dus la înfrângerea legiunilor romane şi jefuirea castrelor şi a oraşelor cu populaţie romanică, a pus în mare pericol stăpânirea romană în Tracia şi Dobrogea, prin atracţia pe care această nouă forţă dacică ar fi prezentat-o pentru popoarele tracice din Balcani. De sigur că Decebal n-a trecut Dunărea numai pentru a jefui, ci ca să dea o lovitură puternică armatei romane din Tracia. Ştiindu-se mai slab a atacat prin surprindere şi a distrus armata romană, care apăra această provincie, întocmai cum Mihai Viteazul - din aceleaşi motive, însă în contra turcilor - a trecut în iarna 1594/95 Dunărea pe ghiaţă şi bătând pe toţi paşii turceşti de-a lungul Dunării a ajuns până la porţile Bosforului, băgând spaima în turci.
       Impăratul Domiţian ia măsuri urgente ca să înlăture această primejdie. Din cauza lungimii prea mare a frontierei dunărene împarte Moesia în două provincii: Moesia superioară şi Moesia inferioară, ca să fie mai uşor de apărat. Apoi se decide să se ducă în Moesia, ca să pregătească acolo o ofensivă contra dacilor. În anul 87 generalul Cornelius Fuscus, în fruntea unei puternici armate, trece Dunărea în apropiere de confluenţă cu Oltul fără să fie împiedicat de vreo rezistenţă inamică şi apoi urcă spre Nord, ca să treacă Carpaţii pe la Turnu Roşu. Intraţi în acest defileu, romani sunt atacaţi de daci şi distruşi, iar Fuscus este omorât. Domiţian neputând suporta şi aceasta a doua înfrângere ruşinoasă, hotăreşte o nouă ofensivă pentru anul următor, numind comandant al trupelor pe Tettius Julianus. Acesta se decide să pătrunda în Dacia prin Banat. Decebal aştepta pe romani la Tapae, un loc strâmt numit şi Porţile de Fier ale Transilvaniei, unde bătălia se putea da numai frontal şi unde învingea vitejia şi numărul luptătorilor. Romanii dornici să răzbune cele două înfrângeri anterioare, au luptat cu toată dârzenia de care erau capabili. Dacii de partea lor, însufleţiţi de credinţa în nemurire, şi hotărîţi să oprească aici înaintarea romanilor, au luptat şi ei cu aceeaşi dârzenie. Pierderile au fost mari de ambele părţi, dar până la urmă dacii, mai puţin numeroşi şi mai slab înarmaţi decât romanii, au trebuit să cedeze şi să se retragă în timpul nopţii. Generalul roman n-a mai urmărit pe Decebal şi s-a mulţumit cu această victorie. Trupele de care mai dispunea nu-i putea asigura o înaintare până la Sarmisagetuza şi nici o înfrângere totală a dacilor; mai ales că drumul până la capitala Daciei trecea numai prin păduri şi văi strâmte, unde l-ar fi aşteptat soarta lui Fuscus. Decebal - considerându-se înfrânt şi nedispunând nici el de forţe noi ca să mai poată continua războiul - a cerut pace; dar Domiţian i-a refuzat-o. El vroia să supună regatul dac, şi Decebal să se recunoască client al Romei. Între timp însă cvazii şi marcomanii - popoare germanice de pe Dunărea mijlocie - se revoltaseră contra puterii romane şi ameninţau să-l atace pe Domiţian, din flanc, în cazul că ar fi reluat ofensiva contra dacilor. De aceea, lăsând unele forţe la porţile Banatului spre Dunăre şi Mureş, care să supravegheze mişcările eventuale ale dacilor, Domiţian se îndreaptă spre Câmpia Panoniei. În drum este întâmpinat de soli germani, trimişi să ceară pace; el însă ordonă să fie ucişi şi continuă marşul în căutarea trupelor germane. Avea nevoie de o victorie răsunătoare, prin care să liniştească spiritele agitate de la Roma şi să restabilească ordinea între barbarii de la hotarele imperiului. Însă în întâlnirea dintre cle două armate, Domiţian este înfrânt şi obligat să se retragă în fugă. Temându-se ca nu cumva Decebal, aflând de această înfrângere, să nu-l atace în drumul lui de întoarcere, i-a trimis solii cu propunere de pace. Regele dac ar fi putut atunci să-l surprindă pe Domiţian şi să-l atace cu mulţi sorţi de izbândă, acesta având deja o trupă înfrântă şi demoralizată; dar probabil că nu era nici el pregătit, pentru o astfel de acţiune, neaşteptându-se la o victorie a germanilor. Astfel a primit propunerea de pace, dar nu s-a dus el înaintea împăratului ci a trimis pe Diegis - care se pare că era fratele lui - ca să continue discuţiile păcii. Între aceste condiţii Decebal acceptă ca romanii să aibe câteva capete de pod pe Dunăre în Banat şi Oltenia, şi să permită trecerea trupelor romane dinspre Moesia spre Panonia, prin regatul lui. În schimb Domiţian se angaja să-i dea constructori de cetăţi, meşteşugari de tot felul, instructori militari şi plata anuală a unei sume de bani ca susţinere a prieteniei între daci şi romani.

Platon Chirnoagă, din cărţile publicate

Platon Chirnoagă, din cărţile publicate

       După fixarea condiţiilor de pace, împăratul a pus pe capupul lui Diegis o diademă regală, ceea ce însemna că-l recunoştea pe Decebal ca rege al Daciei şi ca prieten al Romei; iar acesta primea să-i fie rege clientelar. Astfel acest tratat încheiat în anul 89, cuprindea condiţii favorabile atât romanilor cât şi dacilor. Retribuţia anualei sume de bani acordată regelui dac nu poate fi asemănată cu plata unui tribut, adică o plată de la învins la învingător - cum au apreciat-o istoricii români A. D. Xenopol şi N. Iorga - şi cum a fost considerată şi la Roma de adversarii lui Domiţian. Împăraţii romani aveau obiceiul să facă astfel de daruri anuale ale regilor învinşi de ei, ca să-şi asigure o influenţă politică, durabilă în ţările acestora, aşa cum făcuse cu regii Macedoniei, cu cei ai odrizilor şi cu alţii. Totuşi la Roma a fost socotit un tratat ruşinos. Domiţian urcat pe tron în anul 81 a devenit cu timpul tot mai neîncrezător şi mai crud; iar începând cu anul 89 a exercitat o adevărată teroare. Nimeni nu mai era sigur pe viaţa lui. O conjuraţie în care a intrat chiar şi soţia lui - Domiţia Longina - l-a asasinat la 18 septembrie 96.
       Astfel a rămas în istorie ca un impărat rău şi deci şi tratatul lui cu Decebal a fost considerat ca un act umilitor pentru Roma. O perioadă de linişte de 13 ani a urmat la hotarele dintre imperiul roman şi Dacia, până când împăratul Traian, nemulţumit de activitatea politică a lui Decebal şi cu pregătirile lui militare a început războiul din 102, contra regatului vecin la Dunăre.

*** *** ***


Despre Platon Chirnoagă:

       Generalul Platon Chirnoagă a fost singurul istoric român care s-a ocupat de războiul împus României de către Uniunea Sovietică şi anume în lucrarea “Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei Sovietice”, 22 iunie 1941 – 23 august 1944. Lucrarea a apărut la Editura „Carpaţii”, Madrid, şi cuprinde 450 pagini.
       În afară de numeroase articole a mai răspuns, în Colecţia „DACIA”, Rio de Janeiro, 1962 într-o broşură intitulată „Un chapitre d’histoire roumaine” (1940-1945), insinuărilor şi falsurilor colportate de Denise Basdevant în lucrarea „Terres roumaines contre vents et marees” apărută la „Editions de l’Epargne” din Paris în anul 1961.

Al. MUNTE
       An de an şi zi de zi, prin scris, prin cuvânt şi prin prezenţa sa la toate manifestaţiile româneşti, el a continuat lupta cu neînfricată hotărîre, cu vigoarea celui mai proaspăt sublocotenent, fără să-şi cruţe nici sănătatea şi nici foarte modestele sale mijloace materiale, fiind permanent şi luminos exemplu pentru cei mult mai tineri decât el.
I. V. EMILIAN

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate