HOME
 
PELEŞUL

CARMEN SYLVA - (ELISABETA, Regina României)

Castelul Peleş

       Din Bucegiul, care, vechi de bătrân ce este, a văzut atât de multe, încât nici nu-i mai vine să se mire de nimic, se avântă clocotind un pârâu de munte, atât de sălbatic şi de năvalnic, încât parcă în răsfăţarea lui ar voi să cutreiere lumea toată.
       E un voinic minunat, Peleş, cu părul creţ şi adânci ochi albaştri, şi este atât de voios şi de tare, pentru că s-a născut în adâncimile unui munte uriaş. Se zice că vine dintr-un loc năpraznic, care-i ascuns în fundul pământului şi-n care şed zânele apelor. Şi dacă stai mult lângă Peleş, aşa de mult, că de stătut ce stai să uiţi lumea, auzi cu totul desluşit cântările zânelor.
       Chiar se iveşte, din când în când, câte o zână, care plutind pe o frunză mare şi lată de-a lungul Peleşului la vale, alunecă din treaptă-n treaptă peste cascadele apei şi priveşte cu ochi voioşi la lume. Dar nu poate să o vadă decât acela, care s-a născut pe la toacă şi n-a avut niciodată vreun cuget rău în sufletul lui.
       Ele netezesc cu degetele lor gingaşe pletele creţe ale lui Peleş şi vorbesc pe şoptite cu dânsul despre leagănul lor cel ascuns în tainiţele muntelui, apoi el se pune în faţa oglinzii mititele, ca să-şi vadă chipurile trandifirii. Iar şoaptele lor sunt tainice, ca şi când s-ar furişa prin frunziş adierea unui vânt domol.
       Apoi Peleşul niciodată nu oboseşte, atât de mare îi este puterea şi de grăbită călătoria. Darnic din fire îşi reînnoieşte mereu valurile spumegate şi nu se întreabă cât a dat şi cât îi mai râmâne. Ştie prea bine, ca jos în adâncime e lacul mare care nu seacă niciodată, câtă vreme Bucegiul nu se va fi prăbuşit şi marea nu va fi acoperit Carpaţii. El Peleş, nu ştie deloc a socoti şi nu zice niciodată: "Nu vreau să mă istovesc, ca nu cumva să rămân sărac!" O! nu, harnic îşi aruncă valurile prin lume la vale, ca oameni şi vietăţi şi ierburi să se răcorească din ele.
       Se necăzeşte cu toate acestea şi el câteodată, când primăvara nu vrea să sosească, ori toamna pleacă prea în pripă: atunci se face de tot galben şi se umflă în mânia lui aşa de tare, încât rupe şi sfâşie tot ce-i cade la îndemână. Iar crivăţul râde de dânsul, ori drept pedeapsă îl biciuieşte şi-i aruncă în drum copacii mari, ca să-l obosească cu ei pe nerăbdătorul copil cu pletele creţe şi inima îndârjită.
       Dar nici nu este cu putinţă să-l apuce necazul, când iarna vine aşa de grabă. Ȋi este un lucru nesuferit, când copacii îşi aruncă frunzele în el, şi trebuie să le poarte acum, neînsufleţite, pe acelea cu care nu glumise toată vara; apoi îl supără şi ghiaţa, care-l strâmtorează şi vrea să-l silească a tăcea. Căci un păcat mare are Peleşul: voieşte să stea mereu de vorbă, cu florile, cu copacii, cu păsările, cu vânturile, chiar şi cu muşchii de pe pietrele de pe albia lui, ba, în cele din urmă şi cu sine însuşi, când nu mai e cine să-l asculte. Şi care este omul ce ar vrea să stea de vorbă cu sine însuşi? Fie cel mai cuminte, tot i s-ar urî în curând, cum i se urăşte de multe ori şi celui mai bun al său prieten, care n-a putut deprinde la răbdare faţă de dânsul.
       Iară lui Peleş îi place prea mult ca alţii să se minuneze de poveştile lui, şi nu ţine deloc să păstreze tainele ce i s-au încredinţat, deşi munţii l-au mustrat adeseori pentru limbuţia lui zicându-i "Babă bătrână". Dar el şi-a scuturat părul creţ şi a aruncat o privire ştrengărească la codru, ca şi când ar voi să-i zică: "Aşa-i că ţie îţi place să mă asculţi?!"
       Am stat ceasuri multe şi îndelungate lângă el şi am ascultat spusele lui şi câteodată parcă vedeam vârful degetului vreunei zâne, ori piciorul trandafiriu, ori plete din părul ei; şi am auzit adeseori cântări minunate.
       Căci nu este taină ceea ce Peleş a spus; o ştie o mulţime de lume, o ştiu feriga şi muşchiul şi floarea "Nu mă uita" şi fagii şi brazii, iar acelora care n-o ştiu, le-o spune vântul, ce scutură mereu frunzele până ce nu le spun toate, ca păsările să ducă vorba mai departe peste nouă mări şi nouă ţări, până acolo unde nu mai sunt furtuni, deoarece nu mai este nici aer. Fiindcă eu nu am aripi, nu pot purta poveştile departe-n lume, ci trebuie să le spun pentru ca să mergeţi şi voi să vedeţi Peleşul.
       Poate că el are să vă povestească mult mai multe ca mine, iar acelora, care nu au avut nici un cuget rău în sufletul lor, li se vor arăta şi zânele.

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate