Parintele
Gh. Calciu-Dumitreasa


 
Parintele Gh. Calciu-Dumitreasa

       Parintele Gh. Calciu s-a nascut pe 23 noiembrie 1925 la Mahmudia - Tulcea, intr-o familie cu 11 copii.
       In anul 1945 absolva Liceul “Princepele Carol” din Tulcea si se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti. Student fiind, este arestat in 1948 sub pretextul “subminarii securitatii statului”. In cei 16 ani ai primei perioade de detentie este martorul cumplitului fenomen de distrugere umana, cunoscut ca “reeducarea” de la Pitesti.
       Dupa eliberare se casatoreste cu Adriana Dumitreasa, apartinand unei familii cu un frate fost detinut politic. Mai tarziu se naste unicul fiu, Andrei.
       Se inscrie la Facultatea de Filologie din Bucuresti (Limba franceza) pe care o absolva in 1967.
       In 1971 obtine licenta in Teologie a Facultatii din Bucuresti. Devine profesor de franceza la Seminarul Ortodox. Se remarca prin dragostea nemarginita fata de elevi, in sufletul carora a sadit credinta in Dumnezeu.
       Slujitor intru Hristos si pentru semenii sai din altarul Bisericii Radu Voda, rosteste grupul de predici cunoscute sub numele de "Cele Sapte Cuvinte catre Tineri".
       Prin atitudinea sa ferma si critica la adresa regimului communist ateu, devine o persoana “incomoda” si subiect de “studiu” pentru Securitate. Condamnarea demolarii Bisericii Enei, monument istoric al capitalei Romaniei (mai 1977), si mai ales predicile sale care atrageau un numar impresionant de credinciosi, a culminat cu cea de a doua arestare a sa, in mai 1978. Primeste sentinta de condamnare la zece ani inchisoare, iar pe linie ierarhica este caterisit.
       Cazul Parintelui Calciu, in scurt timp a devenit cunoscut in intreaga tara, chiar daca nu putea fi marturisit, si un subiect tratat cu cea mai mare atentie si ingrijorare in strainatate. Un grup de intelectuali romani din exil in frunte cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Nicolae Dima, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Paul Goma, au luat atitudine ferma, luptand pe toate caile pentru eliberarea lui.
       Puterea de la Bucuresti a cedat presiunilor externe si a decis eliberarea Parintelui Calciu, cu conditia de a parasi tara. Drept urmare dupa o scurta sedere in Italia, ajunge pe pamant american in 1985, unde este primit cu bucurie.
       I se incredinteaza parohia “Sfanta Cruce” din Alexandria, Virginia, din cadrul Episcopiei Ortodoxe Romane Americane de la Vatra al carei credincios slujbas ramane pana in ultima clipa a vietii.
       Aceasta perioada a vietii sale mult incercate, devine roditoare. In afara muncii ca preot paroh, Parintele Calciu s-a remarcat printr-o activitate publicistica bogata, organizand numeroase conferinte si predici. Este ales, printre alte multe functii, presedintele sesiunilor “Romfest”, presedinte de onoare al Congresului Mondial Romanesc. S-a bucurat de o mare apreciere in randul ierarhilor din Biserica Ortodoxa a Americii, iar credinciosii il considerau, un sfant duhovnic.
       Paraseste cele pamantesti spre inaltare la ceruri in ziua de Marti 21 noiembrie 2006, la Washington. Mormantul se afla la Manastirea Petru Voda din Neamt.
       Din cartile publicate: Sapte cuvinte catre tineri (Ed. Anastasia, Bucuresti, 1996) / Rugaciune si lumina mistica. Eseuri si meditatii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998) / Razboiul întru Cuvînt. Cuvintele catre tineri si alte marturii (Ed. Nemira, Bucuresti, 2001) / Homo americanus. O radiografie ortodoxa (Ed. Christiana, Bucuresti, 2002).

SAPTE CUVINTE CATRE TINERI
Despre moarte si despre Inviere (VI)

Motto: “Adevarat, adevarat zic voua ca daca
pazeste cineva cuvantul meu, in veac
nu va vedea moartea” (Ioan 8,51)

       Vom vorbi astazi prietene, despre moarte si despre inviere. Ce stranie imperechere antimonica, pentru urechile tale care nu cunosc decat viata si moartea. Tu tanarul meu prieten, nu cunosti decat sensul logic al afirmatiilor. Strans cu forta in corsetul material al lucrurilor, tu stii ca apa curge la vale, ca focul arde si ca norii contin sarcini electrice. Si aceste cunostinte trebuie sa-ti faca somnul linistit, urechea plecata spre ascultare si intelegerea limitata la ceeea ce ti se da. Reteta universului ti se ofera ca un ravas de placinta. Decanii ideologiilor ateiste au primit iluminari care i-au pus in posesia adevarului absolut: inlocuirea unei greseli grosolane prin alta mai putin grosolana. Numai ca fiecare noua eroare iti este impusa cu obligatia de a o accepta ca pe un adevar absolut. Incercarea de a lua critic un adevar ideologic, este o erezie periculoasa. Oficiantii ateismului incep indata goana dupa vrajitoare.
       Polii existentei noastre sunt viata si moartea, afirma orice conceptie materialista. Tu, omule esti sortit sa te nasti si sa mori printr-un capriciu al naturii, sau printr-un simplu joc al libidoului. Tu nu ai destin. Tu umezi legea necesitatii si a cantitatii, care prin miracol devine calitate si trebuie s-o accepti ca pe singura care iti guverneaza viata si moartea.
       Inseamna ca tu esti cea mai nefericita fiinta de pe pamant, caci nici planetele nici animalele nu au constiinta vietii si a mortii. Dar tu stii. Tu stii ca traiesti si mai ales stii ca vei muri. Toata viata ta se desfasoara sub perspectiva sumbra a mortii. Daca timpul nostru modern nu a crescut cu nimic sansele vietii, el a inmultit infinit posibilitatile mortii. Civilizatia si moartea, tragici cavaleri ai Apocalipsei, bantuie planeta noastra de un secol. Si nici un inger al invierii nu se arata la orizont. Si nici un arhanghel nu brazdeaza cerul cu glas tunator care sa spuna ingrozitorilor cavaleri: „Opriti!”.
       Pe cerul material al ateismului care iti ingradeste orizontul scrie cu litere funebre: „Nu exista decat moarte si viata”. Si apoi o strajnica interdictie: „Este oprit sa crezi in inviere!”
       Prietene ce ti-a dat ateismul in loc, atunci cand te-a deposedat de credinta in inviere. Ce dar sfant ti-a oferit atunci, cand ti L-a luat pe Iisus Cel Inviat? La ce sarbatori senine te-a chemat cand te-a pus sa muncesti in zilele de Pasti si de Craciun. Ce purificare si ce odihna spirituala ti s-a conturat in fata dupa ce sarbatorile crestine au fost manjite cu noroiul denigrarii si cu lozincile violentelor verbale?
       Altadata oamenii cautau sa traiasca timpul lui Dumnezeu, dimensiunile largite spre infinit ale timpului: astazi vorbim de mitinguri. Altadata ne impacam cu toti semenii de Pasti dupa cuvantul cantarii pascale: „...si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem fratilor si celor care ne urasc pe noi. Sa iertam toate pentru inviere”.
       Tu stii tinere, ca o conceptie este valabila, nu prin faptul ca exista, ci prin efectele ei pozitive. Si atunci judeca singur, prietene al meu, compara si aprecieaza, dar mai ales decide-te. Fiindca ai de ales intre bine si rau, intre blandete si violenta, intre viata si moarte.
       Dar acum te voi lua cu mine intr-un orizont nou. Pentru acest zbor nesperat va trebui sa renunti la prejudecatile pe care simturile materiale ti le-a implantat in minte. Va trebui sa-ti purifici inima de patimile pe care educatorii tai ti le-au crescut cu atata grija din copilarie si pana acum dandu-le stralucire si nume de virtuti; sa smulgi necredinta si ateismul, ura si lipsa de respect pentru oameni, servilismul si violenta, lasitatea si orgoliu.
       Si astfel purificat sa te indrepti spre marele praznic al Invierii. Sa intelegi ca Invierea lui Hristos este o innoire pentru univers, ca prin transformarea ta toata lumea se schimba si ca la Cina cea de Taina, cand Iisus anunta patimile sale apropiate, aceste trebuiau sa ia pentru lume o valoare mistica si salvatoare. Sa intelegi ca patimile sunt spre moarte si moartea spre Inviere.
       Dar acum te voi lua cu mine intr-un orizont nou. Pentru acest zbor nesperat va trebui sa renunti la prejudecatile pe care simturile materiale ti le-a implantat in minte. Va trebui sa-ti purifici inima de patimile pe care educatorii tai ti le-au crescut cu atata grija din copilarie si pana acum dandu-le stralucire si nume de virtuti; sa smulgi necredinta si ateismul, ura si lipsa de respect pentru oameni, servilismul si violenta, lasitatea si orgoliu.
       Si astfel purificat sa te indrepti spre marele praznic al Invierii. Sa intelegi ca Invierea lui Hristos este o innoire pentru univers, ca prin transformarea ta toata lumea se schimba si ca la Cina cea de Taina, cand Iisus anunta patimile sale apropiate, aceste trebuiau sa ia pentru lume o valoare mistica si salvatoare. Sa intelegi ca patimile sunt spre moarte si moartea spre Inviere.
       Dar daca invierea nu exista, daca singura realitate este moartea, atunci suntem mai nefericiti decat pietrele. Caci privind lucrurile fara credinta, viata noastra dureaza de la nastere si pana la varsta mortii, care poate fi tot atat de bine o zi, sau saptezeci de ani, caci din clipa in care te-ai nascut esti destul de batran ca sa poti muri. Dar ce inseamna acest interval fata de vesnicia mortii?
       Caci a muri animalic inseamna pur si simplu a muri. Ca o piatra care s-a rostogolit de pe locul ei. Ca o vita lovita de toporul ucigas la abator. O asemenea moarte nu are nimic uman in ea. Este un cosmar, caci dincolo de ea nu se intrezareste nici-o lumina, ci doar intunericul groaznic. Viata umana este in esenta ei tragica, din cauza mortii si a suferintei care o preced.
       Credincios sau necredincios nici-un om nu poate scapa acelei ultime judecati care precede cu o clipa agonia si care este tribunalul constiintei noastre. Si cine dintre noi se simte inocent la aceasta judecata?
       Cei mai mari si mai afirmati atei ai secolului nostru, care nu numai ca au facut din materie un Dumnezeu si din ateism o mistica noua, dar au uzat de toate mijloacele de persuasiune si de distrugere pentru a ucide in tine pe Dumnezeu, prietene tanar, se tem de propria lor disparitie cu o frica metafizica si incurabila. De aceea isi construiesc morminte impozante, atasandu-le cu o dragoste stupefianta de ramasitele lor pamantesti, incercand astfel o tragica substituire a aspiratiei lor spre venicie. Drama vietii lor idolatre se sfarseste intr-o moarte si mai idolatra. Au trait cu groaza suferintei si si-au dorit o moarte subita, caci pentru ei, moarte era o suferinta insuportabila din cauza inutilitatii ei. Pe ei nu i-a salvat nici macar acest ultim act de solidaritate umana care este moartea.
       Da, Iisus ne-a daruit o moarte fara spaima, o impacare a mortii cu fericirea deoarece ne-a adus garantia ca ea nu este un sfarsit, ci un inceput. Inceputul unei vieti eterne, viata prin inviere.
       A iubi o fiinta inseamna a-i spune: „Tu nu vei muri”. Si sa crezi ceea ce spui. Si aceasta credinta oarba irationala, si neargumentata este de fapt singurul adevar fundamental pe care-l simtim in iubirea noastra cu adevarat profunda. Vorbesc de toate iubirile. Mama care-si dezmiarda copilul ii spune, de fapt cu credinta care rastoarna muntii: „Tu nu vei murii”. Si crede.
       Iubitul care-i sopteste fiintei dragi cuvinte de ordoare care-i topesc cosmarul mortii ii spune, in realitate: „Tu nu vei muri”. Si crede.
       Istoria intunecata a omenirii cunoaste un moment de soare, care de atunci se revarsa peste umanitate scaldand-o in lumina cunoasterii caci vorbesc despre Soarele Dreptatii. Hristos cel Intrupat, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume ca sa mantuiasca.
       Ce necesitate putea determina la intrupare desavarsirea divina, libera de orice necesitate?
       Nici una, ci numai dragostea, caci numai ea este virtutea libera si eliberatoare. Nu iubirea pasiune, ci iubirea caritate.
       „Caci atat de mult a iubit Dumnezeu Lumea incat pe Fiul sau Cel Unul Nascut, L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3,16).
       Iisus devine astfel intruparea iubirii, dragostea palpabila si crucificata. Atat de greu i-a fost omenirii sa creada in ceea ce vedea, ca iubirea desavarsita statea in fata ei, intrupata, incat a vrut s-o vada pe cruce, adusa la acea situatie limita, care este moartea si suferinta; pentru a-i verifica autenticitatea si pentru a constata daca ramane identica, pana la sfarsit cu ea insasi. Si Iisus a trecut examenul la care omenirea L-a supus.
       Amintiti-va prieteni de cuvintelele lui de pe cruce: „Parinte iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23,34). Ce dovada de dragoste mai mare, decat aceasta ne-ar putea da cineva?
       Si daca tu crezi, atunci cand spui fiintei pe care o iubesti „Nu vei muri”, dece sa nu crezi in cuvintele suprimei iubiri cand iti face fagaduinta vietii eterne: „Adevarat, adevarat spun voua, cine asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis pe mine, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci a trecut din moarte la viata (Ioan, 5,24)
       Ideile se mentin prin adevarul lor. Ele nu au nevoie de violenta. O idee care se mentine prin violenta si forta este profund subminata de falsul din ea.
       Daca materialistii nu vorbesc de moarte, este pentru ca se tem de ea si o trec sub tacere asa cum trec sub tacere, toate ideile care nu pot fi mistificate.
       De ce 4 martie a fost trecut sub tacere la un an de la cutremurul din 1977? Pentru ca moartea te obliga sa te gandesti la Dumnezeu, la viata pe care o duci si la responsabilitatea ta morala. Si ei se tem de capacitatea ta de a intui adevarul metafizic si de libertatea ta spirituala, tot atat de mult ca si de moarte.
       Dar eu iti vorbesc despre moarte, ca despre singura ta posibilitate de a invia. Caci fara inviere si moartea si viata devin un nonsens, o absurditate. Iubirea lui Dumnezeu este garantia invierii noastre, iar invierea este fundamentul invierii noastre in Dumnezeu si in Iisus Hristos, fiul Lui. Ea este ocazia sublima si glorioasa a unei afirmari vitale si o invitatie la amnistierea trecutului, cum spunea un ziarist francez cu ocazia Pastelui catolic: „Sa iertam totul pentru inviere”.
       Orice alta atitudine inseamna moarte. Cel care a murit acela a si inviat si cei care L-au vazut au marturisit si marturia lor este adevarata fiindca au pecetluit-o cu suferinta si moartea lor. Nu ne indoim de adevarul spuselor lor.
       „Iar Sambata tarziu intru cea care lumineaza inspre ziua dintai a saptamanii..., iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant, caci un inger al Domnului s-a pogorat din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormantului si a sezut pe ea. Infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. (Matei 28, 1-3).
       Acesta este maretul tablou al Invierii Domnului, cel care a sfaramat lanturile mortii si a adus omenirii nesperata perspectiva a Invierii.
       Din clipa in care ai aflat acest adevar viata ta a capatat un sens. Ea nu se va sfarsi intre scandurile unui sicriu – si numai acolo – fapt care ne-ar face viata derizorie si inutila, ci trecand prin moarte suie spre gloria invierii.
       Mergi tinere si spune vestea aceasta tuturor, sa straluceasca fata de inger de lumina invierii, caci astazi ingerul din tine pe care ti l-am descoperit la primul meu cuvant, a biruit pamantul din tine. Spune celor ce ti-au oprimat pana cum sufletul tau divin: „Cred in inviere”, si-i vei vedea inspaimantati fiindca ii va birui credinta ta. Se vor zvarcoli si-ti vor striga cu disperare: „Tarana este paradisul tau, si instinctele tale sunt cerul”.
       Dar tu sa nu te opresti, ci sa treci mai departe, stralucitor si pur, straluminand tuturor invierea cea dintai.
       Tu prietenul meu esti unul si unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale Invieri
       Din moarte la viata si de pe pamant la cer.

       (Cuvant de invatatura rostit de Parintele Profesor Calciu, in Postul Pastelui, miercuri 12 Martie 1978, in Biserica Radu Voda din Bucuresti.)

***

 
CATEVA IMAGINI CU PARINTELE GH. CALCIU-DUMITREASA

Sosirea Parintelui Gh. Calciu cu familia pe aeroportul J.F. Kennedy, vineri 9 august 1985. A fost intampinat de un grup numeros de romani din care amintim: Arhimandrit Roman Braga, Parintii Richard Grabowski, L. Lazar, Octavian Rosu, D Tatulescu, Frangu si V. Dumitrescu. Justin Liuba, Liviu Floda si Nestor Rates de la Europa Libera, Dna Melnic de la Vocea Americii, Zahu Pana si Ion Dima de la Asociatia Detinutilor Politici, Grigore Caraza, ing. Val Manzicu si Liviu Butura, de la CNR, dr. Isarescu, Ion Stere, Vlad Angelescu, ziaristul Cornel Dumitrescu.

Sosirea Parintelui Gh. Calciu cu familia pe aeroportul J.F. Kennedy, vineri 9 august 1985. A fost intampinat de un grup numeros de romani din care amintim: Arhimandrit Roman Braga, Parintii Richard Grabowski, L. Lazar, Octavian Rosu, D Tatulescu, Frangu si V. Dumitrescu. Justin Liuba, Liviu Floda si Nestor Rates de la Europa Libera, Dna Melnic de la Vocea Americii, Zahu Pana si Ion Dima de la Asociatia Detinutilor Politici, Grigore Caraza, ing. Val Manzicu si Liviu Butura, de la CNR, dr. Isarescu, Ion Stere, Vlad Angelescu, ziaristul Cornel Dumitrescu.

Catedrala 'Sfanta Maria' din Cleveland, Ohio a intampinat duminica 17 noiembrie 1985, cu bucurie sosirea Parintelui Gh. Calciu pe pamant american -  PS Episcop Nathaniel si Parintele Richard Grabowski. Sfanta Liturghie arhiereasca a fost oficiata in prezenta PS Episcop Nathaniel de Prea Cucernicii Parinti Richard Grabowski, Vasile Hategan, Dimitrie Tatulescu fost student al invitatului de onoare si diaconul Paul Yova.

Catedrala "Sfanta Maria" din Cleveland, Ohio a intampinat duminica 17 noiembrie 1985, cu bucurie sosirea Parintelui Gh. Calciu pe pamant american - PS Episcop Nathaniel (dr) si Parintele Richard Grabowski (stg). Sfanta Liturghie arhiereasca a fost oficiata in prezenta PS Episcop Nathaniel de Prea Cucernicii Parinti Richard Grabowski, Vasile Hategan, Dimitrie Tatulescu fost student al invitatului de onoare si diaconul Paul Yova.

Aniversarea 'Unirii Principatelor Romane', fostul Ambasador al USA la Bucuresti, Dl David Funderburk cu sotia, Pr Gh. Calciu - Toronto, 1988

Aniversarea "Unirii Principatelor Romane", fostul Ambasador al USA la Bucuresti, Dl David Funderburk cu sotia, Pr Gh. Calciu - Toronto, 1988

Aniversarea Unirii Basarabiei cu tara – Te Deum, Pr. Dumitru Popa din Germania, Pr Gh. Calciu, Pr. Petre Gherman din Franta - Bruxelles, 1988

Aniversarea Unirii Basarabiei cu tara – Te Deum, Pr. Dumitru Popa din Germania, Pr Gh. Calciu, Pr. Petre Gherman din Franta - Bruxelles, 1988.

Parintele Gh. Calciu invitat la Casa Alba de Presedintele Ronald Reagan (stg) Parintele Gh. Calciu invitat de Presedintele George Bush cu sotia (dr)

Parintele Gh. Calciu invitat la Casa Alba de Presedintele Ronald Reagan (stg) Parintele Gh. Calciu invitat de Presedintele George Bush cu sotia (dr)

Pr. N Zelea, Pr Gh. Calciu, poetul Zahu Pana - Campul Romanesc, Hamilton 1998 (stg) / Parintele Gh. Calciu, in mijlocul enoriasilor Parohiei

Pr. N Zelea, Pr Gh. Calciu, poetul Zahu Pana - Campul Romanesc, Hamilton 1998 (stg) / Parintele Gh. Calciu, in mijlocul enoriasilor Parohiei "Sfanta Cruce", Alexandria, 1995

Biserica 'Radu Voda' din Bucuresti, din altarul, sau de pe treptele careia Parintele Gh. Calciu a rostit predicile (stg) Biserica 'Sfanta Cruce' din Alexandria, USA unde Parintele a slujit lui Hristos si credinciosilor pana in ultima clipa a vietii(dr)

Biserica "Radu Voda" din Bucuresti, din altarul sau de pe treptele careia Parintele Gh. Calciu a rostit predicile (stg) Biserica "Sfanta Cruce" din Alexandria, USA unde Parintele a slujit lui Hristos si credinciosilor pana in ultima clipa a vietii(dr)

Parintele Gh. Calciu, Parohia Sfanta Cruce, Alexandria, 1997

Parintele Gh. Calciu, in mijlocul enoriasilor Parohiei "Sfanta Cruce", Alexandria, 1997

Parintele Gh. Calciu, in mijlocul Consiliului Parohiei 'Sfanta Cruce', Alexandria, 2004

Parintele Gh. Calciu, in mijlocul Consiliului Parohiei "Sfanta Cruce", Alexandria, 2004.

Parintele Gh. Calciu, la Manastirea Adormirea Maicii Domnului, Diaconesti, Agas - 8 octombrie 2006

Parintele Gh. Calciu, la Manastirea "Adormirea Maicii Domnului", Diaconesti, Agas - 8 octombrie 2006. Este una din ultimile fotografii

Parintele Gh. Calciu, la Manastirea Adormirea Maicii Domnului, Diaconesti, Agas - 8 octombrie 2006

Parintele Gh. Calciu, la Manastirea "Adormirea Maicii Domnului", Diaconesti, Agas - 8 octombrie 2006. Este una din ultimile fotografii

*** *** ***

Despre Parintele Gh. CALCIU-DUMITREASA:

       Sunt oameni a caror simpla prezenta iti provoaca in suflet o bucurie imensa pentru ca salasluind Hristos in interiorul lor emana o dragoste puternica, neconditionata. Parintele Gheorghe Calciu a fost o astfel de persoana, plina de virtuti, dar mai inainte de toate plin de dragoste fata de orice faptura a lui Dumnezeu. Chiar si pe patul spitalului, in ciuda suferintelor cumplite, gasea resurse pentru a zambi si a te intampina cu bucurie, asa cum Sf. Serafim de Sarov ii intampina pe credinciosi. Si aceasta dragoste si-a dorit-o si pentru enoriasii sai, carora le-a lasat prin testament acest cuvant: "Iubiti-va unii pe altii cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada din aceasta ca suntem fii Mantuitorului nostru Iisus Hristos".

Raluca TANASEANU
       Luptator anticomunist care si-a marturisit credinta in ideea nationala si in Hristos, cu insasi sangele lui, parintele Calciu Dumitreasa reprezinta un caz aparte pentru ca, inainte de a deveni preot, experimentase, cu viata lui, adancimile iadului.
Florian BICHIR
       Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa si-a inteles menirea de pastor de suflete in ambele dimensiuni: de truditor intru reinduhovnicirea semenilor si de luptator pe taram social. Parintele Calciu este unul dintre acei luptatori anticomunisti care au marturisit credinta lor in ideea nationala si in Hristos, cu insasi sangele lor
Claudiu TARZIU
       In Postul Mare al anului 1979 a rostit sapte predici, numite “Cuvinte catre tineri”, prin care a acuzat regimul comunist si in special daramarea bisericilor din Bucuresti ( Enei). Rasunetul lor a fost zguduitor. A “zguduit” din temelii subredul sistem. Majoritatea tinerilor (pe atunci) din tara, le-am auzit la “Europa Libera.”Toata lumea din Timisoara (de unde eram) cu care ma intalneam pe strada nu vorbea decat de ele si, mai ales, de imensul ecou pe care l-a avut in randul studentimii. Prezenta acestora, de la nenumarate facultati laice din Bucuresti la Biserica unde vorbea Parintele a facut neincapatoare si strazile din jurul Bisericii darmite incinta ei.
Pr. Gh. NAGHI
       Toata viata acestui om de dupa tragicul episod pitestean a fost una de marturisire si de jertfa. El a masurat, în sufletul si carnea sa, distanta între iad si rai. Poate ca nimeni n-a mai reusit dupa Pitesti o victorie morala atît de pilduitoare si de nedezmintita. Pentru ca exista un caz Gheorghe Calciu, se poate afirma ca "experimentul Pitesti" a esuat. El a zdrobit oameni, dar n-a putut distruge, pîna la capat, Omul. Parintele Calciu nu s-a salvat doar pe sine: a salvat, în cele din urma, demnitatea umana în fata a ceea ce Mircea Eliade numea "teroarea istoriei".
Razvan CODRESCU
       Parintele Calciu a insufletit amvonul, a validat prestigiul dragostei de Dumnezeu si de om. Prin verticalitatea sa a dat un sens suprem onoarei si suferintei, a dovedit ca Biserica lui Dumnezeu poate si trebuie sa fie iubita pana la ultima suflare. Falnicul si darzul stejar, neaplecat de nici-o furtuna, magul calator pe pamant american a devenit simbol si pilda vie pentru romanii din exil. S-a daruit infometatilor de painea cea de toate zilele, insetosatilor de apa vie, de adevar si de dreptate, facand din profesiunea sa o vocatie, un apostolat.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate