REFLEXII SPIRITUALE

Pr. Dr. Petre Popescu (1917- 2003)

Preot Dr. Petre Popescu        Sunt douăzeci şi cinci de ani de zile, de când prăznuiesc Crăciunul departe de Ţara în care m-am născut. Şi în fiecare an acelaşi dor, acelaşi fior sfânt inundă sufletul meu. Este dorul după locurile care le-am străbătut în lung şi în lat, cu toată frumuseţea lor naturală şi toată căldura răspândită de inimi bune, cucernice şi primitoare. Este fiorul sfânt cu care această mare sărbătoare era cinstită creştineşte de oameni care credeau şi trăiau din impulsul tensiunilor interioare. Ȋn fiecare an împrospătez în mintea şi inima mea, colindele, pluguşorul, sorcova şi toate poveştile sfinte din care ai noştri din România îşi astâmpărau foamea spirituală. Ȋmi refac cu migală fiecare loc, fiecare fereastră, la care colindam, îmi refac chipurile copiilor, cu care mergeam prin sat la urat şi îmi reamintesc de fiecare gospodar şi gospodină, care ne primeau cu dragoste şi bunăvoinţă.
       Mai târziu când veneam de la Universitate în vacanţa de Crăciun, în trenul care mă purta de la Cernăuţi până la Buzău, gândul meu zbura către marele mister al întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi reflectam în goana trenului asupra împăcării ce s-a făcut între cer şi pământ, între Dumnezeu şi om, iar gândul mi se oprea la bunătatea cea fără de sfârşit a lui Dumnezeu trimiţând pe însuşi Fiul său pentru a ne mântui. Această taină era simţită şi înteleasă pe calea inimii de tot neamul românesc şi din această cauză toată ţara se îmbrăca în haină de sărbătoare şi cinstea această sfântă Ȋntrupare cu ceea ce El avea mai bun şi mai sfânt: cu geniul său creator, cântându-l pe Hristos ca fiind al poporului, amestecându-l printre ciobani şi plugari şi culcândul pe paiele câmpului, pe florile fânului, în legănaş de Păltinaş; iar pe Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului, o asemăna cu Cosânzeana. Această sfântă Ȋntrupare, poporul nostru o primea cu buna lui cuvinţă, cu firea lui blajină, cu credinţa legată de întruparea mântuitoare a pruncului nou născut. Cu imaginaţia lui bogată poporul nostru îl socotea pe Hristos din sanctuar şi-l făcea prezent peste tot, pe tot întinsul pământ românesc. Şi în această sfântă adâncime mistică era uşor să adaugi: dacă El a străbătut drumurile de nisip şi stâncă ale Galileii, cum să nu vină şi la noi şi să nu poposească la o casă cucernică de ţăran. Dacă "culcuşiuri au şerpii, vizuini vulpile", cum oare să nu găsească la noi, Ţara ospitalităţii, o casă caldă, o casă primitoare, o inimă de creştin. Dacă El, obosit fiind, a băut din ulciorul Samarinencei, cum oare să nu găsească şi la noi o fântână sau un izvor de apă rece? Ȋn această perspectivă de gândire şi simţire, Hristos era al nostru, al pământului şi al sufletului românesc. Numai aşa şi-a zidit el trainic o spiritualitate proprie.
       Acest gând îl refac şi încerc să-l retrăiesc în fiecare an, cu inima unui om care şi-a pierdut ţara.
       Mă întreb astăzi, ce-a mai rămas din această atmosferă sărbătoarescă, din sfânta aşteptare de altă dată şi din participarea cu entuziasm şi nădejde de la evenimentul sfânt?
       Astăzi în România, de ziua Naşterii Domnului, lumea lucrează în fabrici şi birouri, în prăvălii, în colective de tot felul şi întreprinderi. Pentru potentaţii de azi ai României, ziua Naşterii Domnului nu este sărbătoare, este zi de lucru şi în această zi fiii României asudă, se chinuiesc, aleargă şi stau în fum de fabrici. Ei nu au timp să meargă la biserici şi nici timp să gândească la venirea Acelui care îi va mântui şi le va da linişte şi nădejde. Cetele de colindători sunt din an în an mai puţine, iar colindele şi urările, care altadată umpleau văzduhul românesc, nu se mai aud. Copii au amuţit. Ei nu mai cunosc nici colinde, nici povestirile sfinte. Bătrânului Moş Crăciun cu petele albe, potentaţii de azi i-au schimbat numele în Moş Gerilă. Sărăcia în Duh şi sărăcia în case s-au aşternut peste bietul român şi peste biata Ţară Românească. Este orânduirea cea nouă, cea fără Dumnezeu, orânduirea care şi-a pus în cap să schimbe sufletul şi înfăţişarea pământului românesc.
       Dar Pruncul Iisus va veni şi anul acesta. El se naşte şi pentru fiii şi pentru ţara care L-a cântat atât de frumos şi care secole de-a rândul L-a primit cu atâta căldură şi cucernicie. El va veni însoţit de corul îngerilor din cer, iar românii îl vor primi şi îi vor cere să-i libereze de frică, de teroare de suferinţă si de deznădejde. Şi dacă altă dată românii îl primeau cu bucurie, astăzi îl vor primi cu lacrimi şi în locul belşugului, îl vom primi cu un codru de mămăligă. Dar românii şi Ţara Românească îl vor primi şi-i vor cânta cu noi cei de aici: Hristos se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. (Articol publicat în ziarul "AMERICA", decembrie 1970)

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate