Va invitam să citiţi din email-urile ce apar in grupuri de discuţii, unde participă şi ALTERNATIVA.
       Facem acest lucru, cu cea mai bună intenţie, socotind că unele din ele sunt la inălţimea articolelor şi chiar a editorialelor din publicaţii de largă răspândire, sau fac referire la subiecte, pe care mass-media le ocoleste. Punctele de vedere reprezentate in această rubrică nu neaparat reprezintă punctele de vedere ale editorilor publicaţiei. In nici un caz nu dorim ca ele să genereze dispute neprincipiale.

       Sent:Friday, November 3, 2017, 10:00:19 AM MST
       Subject:27 de ani cat doua razboaie mondiale

       România a pierdut în Primul Război Mondial 220.000 de soldaţi şi ofiţeri şi încă 250.000 de civili (morţi mai ales ca urmare a tifosului exantematic); probabil încă 50.000 de români au murit luptând în armate străine (austro-ungară sau rusă).
       Aproape 100.000 de români au murit sub haina militară în cel de-Al Doilea Război Mondial şi încă 200.000 au murit în lagărele de prizonieri. Câteva sute de mii de evrei cetăţeni români au murit în timpul războiului (cei mai mulţi dintre ei din teritoriul aflat sub stăpânirea maghiară în Ardealul de Nord).
       Deşi greu de numărat, victimele regimului comunist (deţinuţi politici morţi în lagăre de muncă, deportaţi sau în puşcărie) sunt probabil câteva sute de mii (raportul Tismăneanu indica 350.000 de victime, dar este puternic criticat ca minimalizând acest număr).
       Practic, în timpul celor mai ucigătoare războaie pe care le-a cunoscut România şi în timpul celei mai criminale prigoane împotriva românilor (cea comunistă), ţara a pierdut 2 milioane de cetăţeni.
       Ei bine, după anul 2000, au plecat din ţară cel puţin 3,5 milioane de români (estimează Organizaţia Naţiunilor Unite), adică 17% din populaţie.
       Practic, în intervalul în care România se afla "în cea mai bună perioadă din istorie", am pierdut de două ori mai mulţi oameni decât în două războaie mondiale plus prigoana anilor 45-60!
       Istoricii spun, pe bună dreptate, că, imediat după preluarea puterii de către regimul comunist, între 1945 şi 1960, România şi-a pierdut aproape întreaga elită intelectuală, deşi o parte bună dintre supravieţuitori au fost "reintegraţi cu restricţii pentru funcţiile de conducere" în societate.
       Dar acum? Peste 14.000 de doctori au plecat din ţară după 2008, la care putem adauga şi aproape 30.000 de asistenţi medicali. Aici au rămas aproximativ 57.000 de medici, adică o cincime dintre medicii români au plecat, probabil definitiv.
       Ȋn spitale profesează sub 15.000 de doctori, cam jumătate din câţi ar fi trebuit să fie pentru a întreţine funcţionalitatea sistemului.
       După 1990, 300.000 de ingineri au plecat din ţară, adică am pierdut o treime din totalul cadrelor tehnice, cei mai mulţi dintre ei în anii de până la intrarea în Uniunea Europeană. Astăzi "doar" aproximativ 18-20% dintre inginerii români mai pleacă în străinătate.
       Vârful acestui exod s-a atins în 1999, când au rămas în ţară doar 5 dintre cei 250 de absolvenţi de Automatică şi Calculatoare de la Politehnica bucureşteană; în 2000, situatia s-a imbunătăţit: au ramas 7, iar in 2001 au ramas 11! Ȋn deceniul 1990-2000, un sfert din cadrele tehnice emigrate în Canada erau români.
       România a pierdut teritorii vaste (Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilaterul), a pierdut resurse naturale preţioase (petrolul şi gazele exploatate iraţional in anii '60-'90), a pierdut o treime din suprafaţa împădurită, a pierdut mlaştinile din Lunca Dunării, a pierdut un sfert din Delta Dunării (pe care l-am transformat în ferme de porumb!), a pierdut a noua flotă a lumii, a pierdut 1% din producţia de oţel a lumii, a pierdut dreptul de a-şi extrage jumătate din petrolul propriu, a pierdut jumătate din resursa de peşte (în special în Dunare şi Deltă), a pierdut unele dintre cele mai productive perimetre de pescuit oceanic ale lumii, dar nimic nu se compară cu pierderea catastrofală si ireparabilă a unei cincimi de populaţie.
       Toata lumea bună de la Bucureşti (politicieni, analişti, jurnalişti, experţi, moderatori de televiziune, invitaţi permanenţi, kilograme de gigibecali şi geluvisani) deplânge în fel şi chip orice subiect european, mondial, regional, dar foarte puţini realizează, şi mai puţini vorbesc, despre cea mai dureroasă şi (singura) ireversibilă pierdere a ţării: unul din cinci români a plecat definitiv!
       Ce consecinţe a avut exodul unui român din cinci?
       Ȋn primul rând, politicienii au scăpat de presiunea de a avea grija şi gândi pentru români mai mulţi şi mai deştepţi şi, trecând la lucruri serioase, s-a echilibrat deficitul de cont curent: românii plecaţi în străinatate au trimis acasă mai mulţi bani decât toate investiţiile străine la un loc; practic, banii (aşa, puţini, trimişi acasă) au hrănit consumul intern, permiţând perpetuarea la putere a unor incapabili.
       Ȋn al doilea rând, s-a pierdut orice posibilitate de a aduce în România investiţii în industrii cu valoare adaugată mare: dacă ne-au plecat inginerii, nu se mai investeşte în tehnologie, ci în fabrici de nivelul anilor '80, unde mulţi oameni produc lucruri simple şi ieftine.
       Nu mai există astăzi nicio firmă românească mare capabilă să proiecteze şi să construiască mari realizări inginereşti. Ar mai avea cine să facă astăzi un baraj de la Vidraru? Sau de la Porţile de Fier? Poate firmele străine care câştigă pe bandă rulantă contractele de modernizare.
       Ar mai fi vreo firmă românească acum capabilă să construiască un pod la Cernavodă sau la Ruse? Din câte se pare, românii participă la astfel de lucrări doar cu partea de săpături si cu cantina mobilă, toata tehnologia vine "de afara"...
       Nefiind suficienţi contribuabili, iar cei existenţi având salarii prea mici, deficitele fondurilor de pensii şi sănătate au devenit cronice, insuportabile pentru o societate modernă.
       România a ajuns să depindă de capriciile pieţei imobiliare pentru a afla dacă are sau nu creştere. Suntem săraci (averea gospodăriilor din România era la mijlocul lui 2016 de numai 229 miliarde de dolari, în scădere puternică faţă de anii de dinainte de criză, din cauza prăbuşirii preţurilor imobilelor, mult sub averea de 256 miliarde de dolari a ungurilor, sau sub cea de peste 400 de miliarde de dolari a cehilor şi sub cea de aproape 800 miliarde de dolari a polonezilor), pentru ca nu avem altă avere decât cea imobiliară şi nu avem altă avere, pentru că suntem lipsiţi de forţa de muncă înalt calificată, care să producă şi altceva...
       Unde am fi fost dacă acest exod nu ar fi avut loc?
       Am fi avut astazi un PIB nominal cu cel puţin o treime mai mare (cei 3,5 milioane de români plecaţi reprezintă 70% din forţa de muncă activă rămasă - cam 5 milioane de oameni), adica eram la nivelul de a 33-a economie a lumii (nu a 52-a), peste Hong Kong, Danemarca, Singapore şi mult peste Grecia sau Cehia, pe care visam să le depăşim la anul.
       Romania ar avea a şaptea populaţie medicală din Uniunea Europeană şi ar fi a cincea putere inginerească a Uniunii Europene şi am fi, probabil, a patra putere a fizicii Uniunii (aici s-a întâmplat cel mai mare exod procentual). Veniturile de la fondurile de pensii si de sănătate ar fi mai mari cu cel putin 50% (dacă nu chiar cu 70%), adică am avea bani să ne tratăm cu decenţă copiii şi bătrânii...
       Poate nu în ultimul rând, România ar fi una dintre principalele destinaţii mondiale pentru investiţii în tehnologie şi în industrii cu valoare adaugată ridicată, având resursa umană necesară.
       Dacă mâine Uniunea Europeană ne-ar da, la sacoşă, toate zecile de miliarde de euro fonduri structurale promise până în 2020, nu am şti şi nu am putea să le folosim singuri. De ce? Nu ar avea cine să gândească marile proiecte (de infrastructură energetică sau de transport), nu ar avea cine să le proiecteze şi nici cine să le execute.
       Spre final, mă încearcă o dureroasă întrebare: oare de ce nu am exportat doctori în "securitate naţională" (eventual pe cei încruntaţi şi stingheriţi de limba română) in loc de medici, arhitecţi, ingineri, fizicieni?
       Nu era mai bine să fi rămas cu inginerii de aeronave şi IT plecaţi in gheţurile Canadei şi să ne fi plecat primarii de sectoare-generali, patronii cluburilor de fotbal, miniştrii cu facultăţi incerte, dar cu doctorate în "siguranţă", doctorii în sociologie care au semnat mai multe cărţi decât au citit, miniştrii cu cartea pe "genunche"?

       AUTOR: Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) şi al premierului Adrian Nastase (2001-2002), sub-secretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN).

 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate