RADU BĂRBULESCU

Poet, scriitor, jurnalist, traducător, editor

 
RADU BĂRBULESCU

       Radu Bărbulescu s-a născut la 27 ianuarie 1952 în Bucureşti. Tatăl sau, ofiţer în armata regală, a fost exclus din funcţie la instaurarea dictaturii comuniste, fiind obligat să lucreze ca muncitor pentru a-şi întreţine familia.
       A urmat liceul „Iulia Haşdeu” din Bucureşti. Ca elev a fost unul din fondatorii revistei gimnaziale „Pasiuni”. A citit cu nesaţ cărţile din bogata bibliotecă a familiei sale.
       Şi-a făcut stagiul militar cu gradul de soldat.
       A publicat în revistele „Orizont” din Timişoara, „Amfiteatru” din Bucureşti, fiind prezent şi în două antologii literare ale Cenaclului „Mihai Eminescu”, „Ivirea astrelor” (1979) şi „Spicele adâncului” (1980). Îi apare primul volum de versuri „Vânătoare de iele” (Editura „Litera”, 1981).
       A reuşit, după trei ani de intervenţii - mama sa fiind de origine german-dobrogeană - să obţină paşaport şi părăsească ţara (1981).
       Se stabileşte la Munchen, unde pentru început trăieşte din diferite slujbe: casier de noapte, paznic, tipograf, zetar şi layouter la Editura Ion Dumitru.
       Studiează Ştiinţele Politice la „Hochschule fur Politik” din Munchen (1986-1990).
       Publică la presa din exil: „Curentul”, „Românul Liber”, „Săptămâna muncheneză” şi colaborează la Radio Europa Liberă.
       Este membru în „Liga Românilor din Exil (Germania) pentru drepturile omului”.
       Sprijină activitatea „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi”, ajutând, la Londra, pe Ion Rațiu, să editeze primul număr din ziarul „Românul Liber”.
       Înfiinţează „Editura Radu Bărbulescu” (Radu Bărbulescu Verlag), lansează revistele „Observator” și „Archenoah”, (în limba germană).
       Este membru al U.S.R., al Asociației Jurnaliștilor din Bavaria, VS și FDA, a lui München Literaturbüro, al Asociației Oskar-Maria-Graf și Asociației „Apoziția“, unde a deţinut funcția de vicepreședinte.
       Co-fondează „Asociația Scriitorilor Români și Germani din München și Bavaria”, al cărui președinte a rămas până în ultimele clipe.
       Se stinge din viaţă în zorii zilei de 18 aprilie 2013. Ceremonia religioasă şi înmormântarea a avut loc Vineri, 26 aprilie orele 11,00, în capela şi cimitirul Ostfriedhof, St.- Martins-Platz 1, 81541 München.

ALBA-NEAGRA, SAU:
IMAGINEA „ŢĂRII” ÎN STRĂINĂTATE

       Omul normal, fie că-i econom din fire, fie că are o pungă mai uşurică sau o familie mai mare, trebuind să-şi chibzuiască bănuţii disponibili (euro sau dolari), călătoreşte din şi înspre România cu autobuzul. Este scutit, astfel, de descinderile inoportune, la Budapesta, a pungaşilor ce aşteaptă coborârea poliţiştilor ce însoţesc vagoanele de la graniţa austriacă şi doar până în capitala ungară (restul călătoriei se face pe risc propriu, important este să nu speriem ves-ticii aiuriţi ce folosesc căile ferate în loc de avionul care zboa¬ră, la dus şi la întors, peste saracie si necazuri!).
       Avionul îl folosesc oricum doar „reprezentanţii”, căpătuiţii sau cei care n-au, în România, rude, prieteni şi cunoscuţi şi-şi pot permite să călătorească cu 20 de kile de bagaj. Cei ce au bani de avion sunt scutiţi, deci, atât să afle, în prea scurta călătorie, ultimele cancanuri de la Bucureşti, dar şi să vadă cum se schimbă peisajul. Cel de pe fereastra trenului/autobuzului, dar şi cel uman. Sunt feriţi şi să li se ciordească, de către bandele internationale de hoţi specializaţi ce bântuie Keleti Pu, fie valiza, fie borseta cu acte, fie portofelul. Dar ei pierd şi ocazia de a viziona un spectacol unic, ce poate fi întâlnit, în Europa, doar din Austria mai încolo, spre Est şi spre Sud.

Revista 'OBSERVATOR', Editor Radu Bărbulescu

Revista "OBSERVATOR - München"

       Nevoind a ne păstra doar pentru noi impresiile de călătorie, ci, dimpotriva, să-i luminăm şi pe alţii asupra frumuseţilor peisagistice dintre Sopron şi Bucuresti, ne permitem, cu voia dvs., această descriere „color”. Pentru a nu vă osteni cu viziunile proprii asupra problemelor lumii şi ale ţării, să ne ocupăm de un domeniu mai exotic: culoarea umanităţii şi a oamenilor care o compun.
       Ne aflăm, deci, în cursa de autobuz München-Bucureşti. Orele trec în legănarea confortabilă a vehicolului. Autostrada bine nivelată te poartă prin pusta maghiară. Undeva, la orizont, apar luminile colorate ale popasului unde se poate mânca o excelentă ciorbă de gulaş, parfumată ademenitor cu paprica, la pretul căştigului pe o zi al unei muncitoare la Apaca. Autobuzul opreşte. Majoritatea călătorilor coboară pentru a fuma o tigaretă, pentru a vizita toaleta popasului, pentru o cafea sau o ciorbă. Alaturi de autobuz, ca prin farmec, apare o măsuţă rabatabilă, lângă care îşi încep activitatea de entertainment câteva persoane absorbite într-un joc pasionant: „alba-neagra”. Este un joc simplu: proprietarul mesei aşează deasupra-i o boabă de mazăre şi trei degetare, pe care le permutează cu rapiditate dintr-o poziţie în alta. Cine ghiceşte sub care degetar se afla boaba, a câştigat. Cam salariul lunar al două muncitoare de la Apaca, sau cât economiile pe două săptămâni ale unui capşunar ce se reîntoarce în patrie după recolta spaniolă. Căştigă sigur cine-l cunoaşte pe mânuitorul boabei de mazăre. Restul pierd. Banii pe o săptămână, pe două, pe o lună, adunaţi cu grija ca să asigure, în România, mai multă bunăstare celor de acasă: nevastă, copii, părinţi în vârstă, fraţi şi surioare, cumnaţi şi cumnate. Din patru mişcări de degetar s-au dus pe apa Sâmbetii pantofii copilei, năframa nevestei, televizorul bătrânilor, purcelul pentru cumnatul Ghiţă, banii de medicamente ai fratelui Ion. N-am văzut nici un occidental plesnindu-se peste frunte sau urlând că şi-a pierdut banii: perdantul/perdanta a fost de fiecare dată un amărăştean „naţional”, căzut in plasa propriei lacomii şi a visului dement de îmbogăţire subită.
       Dacă jocul s-ar limita în perimetrul unui popas din Ungaria sau al câtorva autogări janghinoase din România, poate ca n-am fi dat acest exemplu. Ideea desfăşurării jocului cu „alba-neagra” pe scala larg-naţională are însă o îndelungată (hebdoseculară) tradiţie la români. De la Dej şi Ceauşescu, ale căror prognoze meteo dădeau din ce în ce mai multe grade pe stradă, în măsura în care ele scădeau în apartamentele românilor şi ale căror producţii agricole, industriale etc. creşteau în măsura în care prin fabrici, pe tarlale şi în silozuri bătea crivăţul. De la propaganda care anunţa, neabătuta, noi succese pe tărâmul libertăţii de cazarmă şi al democraţiei între boşii cu acces la magazinele de partid.
       Actuala guvernare se poate mândri cu tradiţia pe care o menţine vie, de peste jumătate de secol. Se poate mândri, de pildă, cu „privatizarea“ economiei româneşti direct în buzunarele pionilor de partid (şi de stat): Culiţă Tărâţă, fratii Păunescu, fraţii Sachelarie etc., etc., alţi interpuşi ai actualei Puteri, miliardari de drept comun (într-o ţară cu respect faţă de LEGI şi PROPRIETATE). Se poate mândri, actuala Putere, cu impunerea până în plan de comună sau sat, a primarilor sprijinitori ai PSD. Cu tentativa de a amuţi – pe calea ministerului Justitiei (?!) – atât Opozitia politică cât şi pe jurnaliştii care mai îndrăznesc să critice… „România“.
       Cunosc doar două „gândiri politice” care au confundat „ţara” cu guvernarea, care au tentat (şi impus) amuţirea O¬poziţiei şi a Presei, doar două va¬¬riante ale Puterii care au şi reuşit (pentru o vreme) acest lucru: bolşevicii, şi, în ordine cronologică, naziştii. Ambele tipuri de guvernări au sfârşit dezastruos, cu toate ca au ju¬cat, aproape la perfecţie, jocul micilor borfaşi de auto¬stra¬dă, „alba-neagra“.
       Or, în chiar acest sens, mă cuprinde un soi de milă, mai degrabă de compasiune, pentru acei oameni ai Puterii de la Bucureşti, care mai încearcă şi azi, în anul al treilea al mileniului al treilea, mica pungăşeală de drumul mare. Fiindcă, dacă-i mai pot păcăli, pentru încă ceva vreme, pe drumeţii naivi, „naţionali“, care mai aşteaptă să le pice o pară enormă în gurile căscate de lene, cu cei obişnuiţi cu drumurile largi ale lumii nu mai au nici o şansă. Întârzierea (ca să nu spun frânarea!) reformelor necesare pentru intrarea într-o economie de piaţă liberă, un aparat „de stat“ umflat până la obezitate (28 de miniştri faţă de 29 câţi au Statele Unite şi Germania împreună), corupţia care plasează România, statistic, în fruntea a optzeci de state din lumea largă, jocul timid de-a Europa Unită şi (ceva mai puţin) de-a NATO, dar şi de-a v-aţi ascunselea cu foştii stăpâni/ vecini/ „prieteni“ de la Est, inconsecvenţa şi demagogia generală, sunt deja mai mult decât vizibile occidentalilor.
       De aceea sunt convins că sunt din start destinate unui esec lamentabil orice încercări ale Bucureştiului de a transforma „diaspora unită“ în asociaţii mai mult sau mai puţin „reprezentative“ într-o portavoce suplimentară care să contribuie la dregerea imaginii „ţării“ în străinatate. Să lăsăm la o parte ca îndelungata activitate a DIE şi a altor servicii ale vechii Securităţi, destinată să dezbine exilul românesc, au creat falii de netrecut între românii trăitori în Vest, în aşa măsura încât s-a ajuns la apariţia mai multor grupuleţe confesionale rivale, care de care mai ortodoxe (ungerea „patriarhului“ pentru Europa de Vest, Serafim, nu a contribuit cu nimic, chiar dimpotrivă, la unitatea ortodoxă, contestările fiind cel puţin la fel de numeroase şi reprezentative ca intrările, mai mult sau mai puţin conformiste, sub patrafirul proaspatului păstor). Dar câtă vreme investiţiile eventualilor interesaţi, cele ale organizaţiilor comunităţii europene sau americane vor fi incontinuu blocate de o administraţie greoaie, ineficientă şi coruptă, câtă vreme la Bucureşti nu se va liberaliza într-adevar sistemul de investiţii şi proprietatea asupra terenurilor şi unităţilor industriale va rămâne o simplă declaraţie goală de conţinut, la cheremul primarilor, prefecţilor şi ministrilor, câtă vreme „privatizările“ marilor creatori de pagube din economia naţionala se vor face pe sub mână, câtă vreme sistemul bancar românesc rămâne găunos, permiţând unor fiinţe dubioase să practice scandaloase „inginerii“ financiare, atâta timp cât clientelismul politic va rămâne unica modalitate ca un investitor să poată pune bazele unei afaceri oarecare, nici măcar o solidaritate de nezdruncinat a diaporei romaâneşti, strâns unită în jurul PSD, cam aşa cum odinioară se declara unirea strânsă (de gât) a „întregului popor român“ în jurul cârmaciului (de plută) de la Scorniceşti şi-a consoartei sale (că doar ei se confundau, destul de recent, à la Ludovic al XIV-lea, cu „ţara“), solidaritate imposibil de atins, cum spuneam, tocmai din cauza acţiunii contrarii a Securităţii, până mai acum un deceniu, nu va putea convinge vreun occidental că România a devenit o ţară democrată, cu o economie de piaţă funcţională. Fiindcă vesticii au şi alte canale de informare, decât frumoasele declaraţii ale miniştrilor români, sprijinite de vocile de sirena cu barbă ale „reprezentativilor“ diasporeni şi broşurile frumos colorate ale d-lui Adrian Nastase.
       Se poate că, la Bucureşti, sinceritatea în politică să fie considerată încă, la modul levantin, o prostie. Dar o şi mai mare prostie ar fi să se creadă că Vestul, deţinator de sateliţi, centre de calcul şi profesionişti în interpretarea datelor, ar putea fi indus în eroare de câteva lumânări fumigene. Actualele autorităţi, dacă nu se vor pune într-adevăr pe treabă serioasă, rezolvând problemele într-adevăr stringente ale ţării – corupţia, birocraţia excesivă, funcţionalitatea Justitiei dincolo de interesele partidei aflate la putere, lipsurile grave de infrastructură, incapacitatea de a folosi corect şi eficient sprijinul financiar potenţial al occidentului, problemele sociale ale tineretului pus pe emigrare şi-ale bătrânilor aflaţi la sublimita existenţei, lipsa de transparenţă, lipsa reală de autonomie a administraţiei locale, de la Capitală şi până-n ultimul sat din Moldova, Maramureş sau Bărăgan -, dacă nu vor înceta tentativele de control ale opiniei publice, evidente în cazul radioului, televiziunii şi a mediilor tipărite, nu vor avea de cules decât roadele propriei incapacităţi – ca să nu-i spunem reavoinţă - de a veni în întâmpinarea mâinii ajutătoare a occidentului, care nu va mai rămâne mult timp întinsă spre România.
       Ştiu că aceste rânduri nu-i vor speria pe actualii guvernanţi de la Bucureşti, preocupaţi doar să-şi asigure puterea – şi sursele/turmele de muls – pe o perioada care să depăşească actuala legislatură. Nici pe cei obişnuiţi să aştepte în poziţie de drepţi ordinele Bucureştilor nu-i va trezi acest semnal de alarmă. Îl lansăm, însă, din simpla solidaritate cu aceia care trag şi vor avea de tras în continuare ponoasele: cetăţenii obisnuiţi ai României. Cei care văd jucân-du-se sub ochii lor, dar la nivel aparent mult mai de sus, un joc stupid, de mahala,. şi – încă – se mai lasă impresionaţi.
       În ce ne priveşte, din experienţele noastre în Germania (care are şi ea, ca orice altă tară, umbrele ei întunecate), amintim, aici, doar o frază din Constituţie: „demnitatea persoanei umane este inatacabilă “. Nu ne aşteptăm, din partea actualelor autorităţi române, să ne-o apere ele – aşa cum continua fraza în Constituţia germană. Dar, dureros de conştienţi de moralitatea frazei respective, ne-ar părea că ne călcăm singuri în picioare acest bun inestimabil, demnitatea, câştigat cu preţul desţărării, dacă, „uitând“ că imaginea României „se face“ la Bucureşti, am abdica de la poziţia noastră, marjând, din interese meschine, pe jocul Puterii din România: un joc de margine de autostradă - „alba-neagra“.

*** *** ***


A LIED

A violet butterfly
lightens our nights;
Your hands, resting on the
keys' mother-of-pearl are
smoothening a sleep of sepias.

And it's no wonder, my love,
that roses had covered
the pillars
on an unusual step
of the year...

 
YOUR BODY

Your body: fruit of water.
Your body: sweet perfume.
Your body: yellow copper.
Your body: sound & fume.

Your body: light & thunder.
Your body: angel's dress!
Your body: warm, loved, tender
Shelter for my soul - through deaths.

Din volumul "QUASIMODO" - 1981

*** *** ***

 EDITURA RADU BĂRBULESCU


Despre Radu Bărbulescu:

       Radu Bărbulescu a organizat la München și în alte localități din Germania și România, lansări și prezentări de cărți ale autorilor publicați, unora asigurându-le cheltuielile de transport și cazare sau oferindu-le găzduire în propria locuință. Deasemeni, a fost prezent, de câte ori i-a fost posibil, cu cărțile și publicațiile editate anual, la întrunirile scriitorilor și traducătorilor organizate de U.S.R. la Neptun sau în alte localități, cu standuri personale ori în combinație cu alte edituri, la expozițiile și târgurile de carte de la München, Leipzig, Frankfurt pe Main etc. Prin toate acestea Radu Bărbulescu și-a făcut generos datoria, fără compromisuri și fără recompense, față de patria natală, țara adoptivă și Europa, față de toți cei ce i-au fost prieteni ori colaboratori. A deținut Premiul Fundației „Sara și Haim Ianculovici“ (Haifa, 1998) pentru promovarea în limba germană a scriitorilor israelieni din România.

Ion DUMITRU
       Radu Bărbulescu s-a integrat în rândurile generaţei mai în vârstă a exilului românesc din Vestul Europei, după 1981, cu multă uşurinţă, datorită calitătilor sale morale şi profesionale. A întâlnit români cu o înaltă conduită şi cu dragoste de ţară, cum este Ion Dumitru, cu care a colaborat în domeniul editării şi publicării.
       Într-un moment în care unele vechi publicaţii îşi încetau apariţia, el cu sacrificii a lansat revista „Observator” şi a înfiinţat „Editura Radu Bărbulescu” (Radu Bărbulescu Verlag), tribună de luptă pentru adevăr şi libertatea cuvântului, atât de necesare perioadei de aşa-numită tranziţie.
       Contribuţia lui ca publicist, scriitor, poet şi traducător se regăseşte în sutele de articole pe diverse teme apărute in publicatii din Germania, România, Statele Unite, în 18 cărţi de proză, 12 volume de poezie, în traduceri română- germană (Gheorghe Istrate, Constanța Buzea, Amelia Stănescu, Bianca Marcovici, Luiza Carol), germană-română (Ursula Heinze de Lorenzo, Carla Kraus, Oliver Friggieri) şi din engleză (David B. Funderburk).
       La „Radu Bărbulescu Verlag”, s-au editat în jur de o sută de cărţi.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate