RADU NEGRESCU-ŞUŢU
Scriitor, publicist

 
RADU NEGRESCU-ŞUŢU

       Radu Negrescu Şuţu s-a născut pe 28 august 1950, în Bucureşti, fiul colonelului Aurel-Mihai Negrescu şi al principesei Georgeta Rudolf Suțu.
       Debutează în 1968 cu poezie de factură suprarealistă, la revista studenţească „Amfiteatru”, condusă de poeta Ana Blandiana. Studiează Istoria Artelor, pictura, iconografia. Face pelerinaje anuale la mănăstirile din Moldova.
       Aderă la acţiunile întreprinse de Paul Goma în 1977, semnând apelul. Împreună cu Ioan Marinescu, Dan Iosif Niță, Raymond Păunescu și Nicolae Windisch este coautor şi semnatar al unui protest împotriva nerespectării drepturilor omului în România. Ca urmare este arestat şi condamnat la un an de muncă forţată la Canal. Sub presiunile externe şi a grevei foamei este eliberat la sfârşitul anului.
       Primeşte azil politic în Franţa, stabilindu-se la Paris.
       Organizează expoziţii de pictură, colaborează la presa exilului. După 1989, devine membru al „Asociației Ziariștilor Români din Vest” (AZR), „Asociației Foștilor Deținuți Politici din România” (AFDPR) şi al „Uniunii pentru Regele Mihai” (UPRM).
       Colaborează la serialul „Memorialul Durerii”, realizat de Lucia Hossu-Longin și la filmele documentare „Fanarioții”, realizat de Dr. Erato Paris din Atena (2009, premiat la Festivalul Filmului Documentar, Câmpulung Muscel, 2011) și „Salutări din Iași”, realizat de prof. Dragoș Zămoșteanu.
       Cărti publicate: „Zece Amintiri” (1996) / „Dialogul Teologilor” (1995, 2009) / „Eseuri” (1996) / „Poarta Luminii” (1999) / „Concertul de Haendel’ (2000) / ‚Livre d’or de la Famille Soutzo” (2005) / „Cartea de aur a Familiei Suțu” (2013)

NOI NU AVEM MEMORIE...

       Dl. Goma mi-a făcut onoarea, ca şi în alte dăţi, să-mi dăruiască ultima sa apariţie editorială, însoţită de o prietenească dedicaţie. Este vorba de Culoarea Curcubeului ‚’77 – Cod „Bărbosul” (Ed. Polirom, Iaşi, 2005, 537 pag.), traducerea ediţiei apărută sub titlul „Le tremblement des hommes” (Seuil, Paris, 1979), însă adăugită cu diverse documente (note şi rapoarte) din dosarele Securităţii, între 1957-1977 (nu pomenesc aici de versiunea română din 1990, apărută la Humanitas, dar retrasă imediat de pe piaţă de însăşi editură şi trimisă la topit, la Buşteni în 1992!). Persoanele care au acces la internet pot consulta şi site-ul paulgoma.free.fr.
       Însă adevărata dedicaţie, cea tipărită la începutul cărţii, cea istorică, cea metafizică, cea patetică se adresează „Celor care în anul de graţie 1977 s-au încăpăţînat să creadă că sunt oameni şi au început cu începutul: s-au liberat de frică, s-au liberat de ei înşişi”
       Eram pe vremea aceea, prea tânăr spre a-mi analiza în acest fel libertatea de frică şi lucrurile s-au petrecut mult prea repede spre a mai putea controla ceva, dar astăzi, după 27 de ani de la evenimente, mă regăsesc cu nostalgică aducere aminte în dedicaţie, căci listele semnatarilor Apelului Goma, atestă o participare nemaiîntâlnită până atunci la cruciada naţională a liberării şi lepădării de frică. În ciuda tuturor barajelor şi persecuţiilor Securităţii, în jur de 200 de persoane, timp de o lună de zile, au redescoperit curajul şi demnitatea (nu sunt incluşi în acest număr şi cei care, după o matură chibzuinţă şi din motive doar de ei ştiute, au decis ulterior să-şi retragă semnăturile). Bineînţeles, fiecare îşi cunoştea sau bănuia limitele curajului şi fiecare ştia, precis ce avea de pierdut; cât despre ce avea de câştigat, izbânda era, în acele momente, mai de grabă ipotetică.
       Persoanele care au făcut parte din aceste două centuri de sutaşi, în luptă cu ei înşişi, cu propria lor spaimă de Securitate, cu frica de a le fi teamă, de a se desumfla, de a-şi regreta curajul nesăbuit, proveneau aproape din toate mediile. Jumătate Bucureşteni, jumătate din provincie, muncitori sau intelectuali în proporţie egală, puţine femei (de regulă împreună cu soţii), câţiva elevi de liceu, puţini studenţi şi mai puţini scriitori, nici un ofiţer, nici un preot, nici măcar Calciu, co-fondator declarat prin nedezminţire al Mişcării Goma...
       Lista s-a curmat brusc, odată cu arestarea scriitorului şi cu evacuarea curajoasei soţii şi a fiului la o adresă necunoscută. Amploarea listei devenise îngrijorătoare, oamenii nu mai vorbeau decât de Drepturile Omului şi treptat-treptat, curajul se propaga şi Securitatea depăşită de evenimente, nu mai făcea faţă situaţiei cu modelele obişnuite. După arestarea lui Goma, s-au constituit alte grupuri, de mai mică amploare, care au trimis şi ele, după exemplul curajosului opozant, proteste la Conferinţa de la Belgrad, grupuri care au fost condamnate la un an de muncă forţată la Canal , sau în Insula Mare a Brăilei, în timp ce un ziar din Exil („Cuvântul Românesc” din Canada) intitula sugestiv un articol: „Ogorul semănat de Goma, dă roade”. România se cutremurase pentru a doua oară în acelaşi an.
       Paul Goma a fost calomniat, hăituit zi şi noapte, umilit, bătut, apoi arestat, anchetat, torturat expulzat din locuinţă, exclus din Uniunea Scriitorilor, si în fine, în faţa refuzului de a ceda şi datorită presiunilor din afară, Ceauşescu a decis eliberarea sa urmată deexpulzare, chiar dacă cu paşaport turistic, întrucât modul în care a decurs plecarea domniei sale, îi dă dreptul să se considere expulzat. S-a spus că unii dintre semnatari n-au dorit decât paşaport. Este drept, dar aceasta nu le diminuează curajul, întrucât nu toţi cei care solicitau paşaport în România protestau public împotriva nerespectării Drepturilor Omului.
       Dar cine îşi mai aduce aminte astăzi în ţară de aceste lucruri? Şi pe cine mai interesează că acum după 27 de ani, în plin delir ceauşist, sub cisms Securităţii, cineva s-a revoltat public, cineva a îndrăznit neîndrăznitul, dând curaj şi altor persoane lipsite de iniţiativă până atunci? Din păcate în afara câtorva tineri istorici şi cercetători, pe nimeni. Cei din generaţia mea, abia-şi mai aduceau aminte după aşa-zisa revoluţie din '89; parcă auziseră odată de "unul Goma", dar nu mai ţineau bine minte, cine fusese, sau ce făcuse. Copiii lor? Ori erau prea mici în 1977, ori se născuseră după şi bineînţeles că părinţii nu le-au povestit nimic de frică. La şcoală nici atât, se înţelege; iar după '89 au fost educaţi de aceisşi profesori de marxism, care acum se reprofilaseră şi predau alte materii. Aceşti copii norocoşi nu au cunoscut comunismul şi nu este de mirare că nu pot înţelege că unii oameni au suferit şi s-au luptat odată cu ceva care nu mai există. Ş-apoi comunismul a avut şi părţi bune, le-au explicat după '89 foştii profesori-activişti. Cât despre securitate, ea a fost desfiinţată, deşi au fost totuşi şi securişti patrioţi. Avem nevoie şi de un Teoctist, întrucât avem nevoie de biserică, de credinţă, spun astăzi profesorii atei de ieri. Ce-a fost, a fost, să nu ne mai uităm în trecut, să privim înainte, spre viitor, căci avem o ţară frumoasă şi o adevărată democraţie acum, să ne fie bine "tuturor" şi să trăim în "prosperitate", şi la vremuri noi, tot noi!
       Ca şi înainte, îndoctrinarea a prins. Doar metoda se schimbase. Tânăra generaţie era curată, cea imaculată, cea care nu apucase să fie pervertită înainte de '89, speranţa noastră fusese subtil îndoctrinată de tovarăşi, în spiritul prosperităţii capitaliste, condiţionată de uitarea trecutului, întrucât noi nu trebuie să avem memorie, noi nu avem voie de a avea memorie. Din păcate noi nu avem forţa evreilor, care la 60 de ani de la sfârşitul martiriului lor, îşi aduc aminte totul, totul, nu vor să uite nimic, şi trasmit mesajul de neuitare, noilor generaţii care nu-l resping.
       La noi, noile generaţii au drept model reuşitele gansterilor politici sau ale afaceriştilor veroşi actuali, "super-şmecheri".
       Şmecheria frauduloasă este etalon de reuşită socială, iar Morala şi Justiţia sunt cuvinte incomprehensibile pentru ai noştri tineri. Trecutul nu mai interesează pe nimeni, chiar şi atunci când nu este prea îndepărtat.Ce-a fost, a fost, nu ştim, nu ne interesează! - am auzit de multe ori, chiar şi de la tineri, care nu erau feciori de nomenclaturişti.
       Repere morale? Nimeni nu mai are nevoie de aşa ceva, astăzi în ţara mea. Unicele repere sunt super-şmecherii, care au vile şi Mercedesuri. Cât despre crimele comunismului, m-am convins că este timp pierdut explici ceva unui tânăr, care nu vrea să te asculte, nu-l interesează subiectul şi nici măcar nu te crede. Ş-apoi li s-a explicat că aşa era pe vremea aceea, ce să facem, nu se putea altfel, dar acum să uităm totul şi să privim doar înainte. Morţii din închisorile comuniste au fost nişte fraieri, care nu au ştiut să se orienteze ca să le fie bine. Super-şmecheria este astăzi mult mai admirată decât curajul, decât demnitatea, decât cinstea, iar monopolul acestora din urmă le are doar Iliescu cel sărac, dar cinstit, care ne-a scăpat de Ceauşescu, ne-a adus prosperitatea şi amnezia şi ne-a promis intrarea în Europa.
       Da, noi nu avem memorie, tovarăşii ne-au furat până şi dreptul de a avea memorie. Şi nici măcar nu le-a fost prea dificil. Noi nu avem ce comemora, ca evreii cei cu ţinere de minte, căci în '89 la noi nu s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple. Noi nu avem istorie. Noi nu am meritat să avem un Goma, iar acesta ar fi trebuit mai de grabă să se nască, nu român, ci ceh, sau ungur. Noi nu vrem să gândim nici măcar acum, când gândirea nu mai este un delic de opinie. Noi nu mai ştim să avem memorie.

* * *

 
Dan Romaşcanu, Radu Negrescu-Şuţu şi Ilie Mihalcea, Salonul de Carte, Paris - 2001

Dan Romaşcanu, Radu Negrescu-Şuţu şi Ilie Mihalcea, Salonul de Carte, Paris - 2001

***

Radu Negrescu Şuţu la masa invitaţilor - Omagierea lui Paul Goma la 80 de ani, Bucureşti, 24 septembrie 2015

Radu Negrescu-Şuţu la masa invitaţilor - Omagierea lui Paul Goma la 80 de ani, Bucureşti, 24 septembrie 2015


Despre Radu Negrescu-Şuţu:

       Radu Negrescu-Suțu este poet și acum. Și aceasta nu numai pentru că scrie și acum versuri, de o mare sensibilitate și finețe. Ci și pentru că a scris aceste eseuri esoterice, în care se apleacă tulburat și cuprins de amețeală asupra Misterelor Universului, fericit că poate, cum spune poetul, spori cu lumina sa a lumii taină. Citindu-i eseurile, îmi vine în minte o celebră gravură medievală înfățișând un învățat care își trece ca printr-o pânză spartă capul prin cerul cu stele, pentru a vedea, dincolo de aparența lumilor, mecanismul implacabil al Universului. În spatele informației docte și a desfășurării savante se simte în permanență exasperarea căutării, certitudinea că trebuie să existe un gest, un gând, un fapt în stare să declanșeze revelația și miracolul, că lumea nu poate fi doar cât ne lasă ea s-o înțelegem. Este omagiul tensionat și întors din oglinzi complicate pe care poetul îl aduce lumii.

Ana BLANDIANA
       Radu Negrescu-Suțu a făcut parte dintr-un grup de prieteni aderenți la Apelul nostru care a generat Mișcarea pentru Drepturile Omului din 1977, pe dată înhățați de Securitate, anchetați cu ,,blândețea’’ legendară a Organului și trimiși… la Canal (ediția a II-a). După opinia mea (subiectivă, răutăcioasă), el a rămas printre puținii exilați care nu au uitat de unde vin și ce și pe cine au lăsat acolo de unde vin. Prezența sa constantă în trebile Cetății nu l-a împiedecat să scrie: el este - după cum se va constata - autorul a zeci de articole, de dialoguri/interviuri. Deasemeni, autor al monumentalului volum „Cartea de Aur a Familiei Suțu”, tratat de genealogie al cuiva care nu este nici istoric, nici genealogist, ci doar… membru al familiei numite. Apoi Radu Negrescu-Suțu este și autorul „Dialogului Teologilor”, lucrare inedită în literatura română, în care trei teologi imaginari, dar care ar putea exista, dezbat un subiect spinos, recunoașterea Mesiei… Mă bucur ca totdeauna când un prieten, un coleg scoate o carte. De parcă ar fi și a mea.
Paul GOMA
        "Eseuri" - Acest volum de mare excepţie cuprinzând eseuri esoterice a fost gândit şi realizat ”în sertar” de Radu Negrescu-Suţu cu mult înaintea apariţiei lui; dar vicisitudinile vremilor comuniste, viaţa autorului plină de persecuţii alternând cu grele perioade de tortura şi puşcării, a împiedicat aparţiei lui. Dar imediat ce Prinţul Radu Suţu, căci obârşia lui este indubitabilă, se stabileşte la Paris şi devine colaborator şi membru în colegiul de redacţie al revistei noastre, toate cele peste 100 de eseuri esoterice sunt publicate în revistă şi adunate în volumul de faţă care a atras imediat atenţia Anei Blandiana care semnează prefaţa volumului.
       "Concertul de Haendel" - Cele două volume de scurte povestiri sunt reflecţii ale gândirii pline de filosofie subtilă a autorului, şi tot atâtea texte scurte pentru o lectură foarte plăcută şi odihnitoare. Recomandăm volumul tuturor celor care vor să afle câte ceva din subtilităţile gândirii lui Radu Negrescu-Suţu.
Dan ROMAŞCANU
 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate