Profesorul George Manu

 

Profesorul George Manu        Originea după mamă şi-o trăgea din neamul Cantacuzinilor, neam din care şase bărbaţi au fost omorîţi de turci. Nu putem trece cu vederea pe Andronic cel care ajutase pe Mihai Viteazul să obţină tronul Ţării Româneşti şi nici pe fiul său Constantin Cantacuzino, postelnicul, omorît în 1663 în închisoarea de la Snagov. Dacă amintim din această ramură pe domnitorul Şerban Cantacuzino (1778-1788), om de cultură, fiul postelnicului omorît, şi pe Ştefan Cantacuzino, domnitor (1714-1716) fiul cărturarului sfârşit sub iataganele turceşti, putem să ne facem o impresie despre înaintaşi.
       După tată se trăgea deasemenea dintr-o familie de cărturari şi luptători pentru Unirea Principatelor. Un George Manu a fost comandantul oştii, în timp ce Savel Manu, ministru de război al lui Cuza, a rămas cel mai devotat apărător al domnitorului împotriva "coaliţiei montruoase".
       Beneficiarul acestor străluciţi înaintaşi era în zilele noastre Profesorul George Manu, om de o erudiţie incontestabilă. Adunase în el toată cultura. Ca un avar strânsese cu migală şi aşezase în ordine, ceea ce trecutul şi prezentul scosese la iveală în cultură sau ştiinţă. Ajunsese o adevărată enciclopedie în jurul vârstei de 40 zeci de ani.

George Manu, Marie Curie, Jean Perrin, Yvette Cauchois şi Horia Hulubei. În spate, Charles Mauguin - Paris, 1933

George Manu, Marie Curie, Jean Perrin, Yvette Cauchois şi Horia Hulubei. În spate, Charles Mauguin - Paris, 1933

       A făcut studii superioare la Paris unde a susţinut teza de doctorat în fizică nucleară cu Frédéric Joliot-Curie şi a ajuns după aceea între apropiaţii profesorului Horia Hulubei la Universitatea din Bucureşti, unde îşi desfăşura activitatea ştiinţifică.
       Preocuparea lui era mai presus de toate închinată salvării neamului românesc din ghearele pericolului rusesc. Angajat trup şi suflet, în această luptă pe viaţă şi pe moarte, n-a cunoscut niciun fel de odihnă după ce ţara a fost ocupată. Cine l-a cunoscut şi-a dat seama că numai pentru ţară trăia. Zi şi noapte George Manu, lucra îndemna şi era prezent în tot ce se întreprindea pentru salvarea României. Era sufletul mişcării de rezistenţă.
       Regimul comunist a început să exercite o teroare ne mai întâlnită, să distrugă pe toţi adversarii, chiar pe cei bănuiţi. Şi cum adversar era întreaga ţară, comuniştii au început lupta cu Ţara.
       Ȋn martie 1948, George Manu a fost arestat şi judecat. La proces a uimit prin declaraţia pe care a dat-o la ultimul cuvânt: "Nu am să mă apăr. Tot ce am făcut a fost să distrug comunismul. Ȋmi pare rău că nu am reuşit".
       Trimis în temniţa umedă şi rece a Jilavei, în condiţii de exterminare, George Manu, condamnat la muncă silnică, se îmbolnăveşte grav. Dar deşi bolnav, de acum înainte a devenit un far al culturii prin închisorile României. Tot ce adunase cu sârg în timpul vieţii, dăruieşte cu generozitate în cavourile Jilavei.
       Aiudul îl va primi cu aceleaşi ziduri reci şi regim de osândă, dar căldura sufletelor ce-l îmbrăţişează îl face să renască. A fost una din figurile cele mai proeminente, care zi de zi a împărtăşit celor din jur din vasta lui cunoştinţă, transformând "Seghedinul românesc" într-un locaş de cultură şi luptă pentru supravieţuirea României. La cursurile lui de franceză şi engleză se adăugau prelegerile de filosofie, literatrură, ştiinţă, sau din orice domeniu din care ar fi fost solicitat.
       Dar boala necruţătoare avansează. Este internat în infirmeria Aiudului. Ȋngrijirea însă ca la puşcărie.
       Şi totuşi comandantul îl cheamă de două ori şi-i cere să dea o declaraţie... după care va primi medicamentele necesare. Refuzul este categoric. Boala se agravează. A treie oară este adus pe targă şi comandantul îi spune:
       "Manule uite medicamentele de la imperialiştii pe care îi aştepţi. Iscăleşte şi le vei primi şi te faci bine".
       "Nu!" a răspuns făcând eforturi.
       Trupul îi era o rană. Din zeci de fistule curgea puroi. Pe zi ce trecea căpăta o figură angelică. Doctoriţa care-i făcea din când în când câte o injecţie, sta în genunchi, lângă patul lui şi-şi îneca plânsul. Cei câţiva din jur erau înduioşaţi.
       Profesorul George Manu radia şi mai mult o bunătate. Ȋmbrăţişa cu privirea plină de dragoste pe cei din jur şi printre zăbrele o arunca infinitului veşnic şi atotputernic. Ȋntr-una din zile privirea i-a rămas fixată pentru vecie.
       Vestea dispariţiei celui de al şaptelea din neam, nu sub iataganele străine ci asasinat de fraţii lui puşi în slujba secerii şi ciocanului tot străine, a cutremurat pe toţi.
       Şi astăzi când vine vorba de George Manu, am întâlnit oameni, care vorbesc de el plângând.
       Ce ţară mândră am fi avut cu aceşti oameni sfătuitori.
       Şi cum poate cineva să-şi închipuie că nu vom putea învinge când am avut astfel de oameni, astfel de caractere?

Cicerone IONIŢOIU


ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate