Ștefan Niculescu

10 ani de la moartea sa

 

STEFAN NICULESCU

                Ştefan Niculescu s-a născut la 31 iulie, în satul Moreni din județul Dâmbovița și a compus peste 700 de lucrări.  Continuând să compună în <filonul bizantin>, ultima sa lucrare este Recviemul Românesc <Pomenire>, care avea să fie, ca şi la Mozart, premoniţia propriei treceri în lumea veşniciei pe care creaţia sa i-o asigurase. Ideea de a traduce în muzică sentimente şi reacţii afective Ștefan Niculescu rămâne omul secolului 20 copleşit de tensiuni filozofice şi de stări de spirit deosebite.

                 Ştefan Niculescu a fost discipol a lui Mihail Andricu și se apropie de timpuriu de muzica sacră care devine un aspect principal în creaţia sa. „Unisonul“ este în tradiţia românească folclorică şi bizantină. Compozitorul a preluat creator sistematica unisonului enescian, pe care îl transformă în punctul principal al gândirii sale. Unisonul ca soteriologie se manifestă multiplu în această muzică şi anume, ca agent al plenitudinii şi bucuriei, ca imagine a Divinităţii sau ca promisiunii şi ale Judecăţii. El adoptă diferite funcţii compoziţiilor sale: pentru Cantata a III-a îi dă funcţia de liman, pentru Ison II – funcţia de hierofanie, Simfoniei a II-a – Omagiu lui Enescu şi Bartók, Invocatio, Denis şi Litanii – funcţia de vox Dei. Eterofonia rămâne o constantă a întregii creaţii, în formă de sincronie asociată cu tehnica isonului. Aproprierea de marile tradiţii muzicale sacre ale umanităţii îl conduce pe compozitorul Niculescu să aspire la un nou limbaj, care fructifică trecutul şi prezentul din mai multe culturi ale lumii: Africa, Tibet, Java sau Japonia, formând o gramatică planetară, singura capabilă de o comunicare universală.  Filonul religios ortodox şi muzica bizantină au reprezentat din anii *60 surse esenţiale ale muzicii lui, fapt ce face să compună în anul 2005 un Requiem românesc „Pomenire“ în şapte părţi, pentru bas-solo, cor mixt şi orchestră. Această lucrare este o comandă a lui Karsten Witt, directorul Festivalului de muzică Modernă de la Viena denumită de Niculescu “o meditaţie muzicală pe texte rituale româneşti, alese din milenara tradiţie cultă ortodoxă şi din tradiţia orală arhaică a ţăranului român.”alăturând şi melodia “Ale mortului” din Judeţul Gorj, dar şi un cântec medieval citat de Monteverdi în Sonata sopra Sancta Maria ora pro nobis. Titlul de Pomenire i-a fost sugerat de soţia sa corespunzând intenţiei textelor alese cu ideea aducerii aminte de Dumnezeu şi de cei adormiţi întru Domnul.                                                     

                 Cele 7 părţi sunt: Odihneşte Mântuitorule, Doamne miluieşte, Cântecul zorilor, Stihiile glasurilor, Srigătul Atotţiitorului, Evanghelia şi Pomenirea. Primele cinci pățri sunt compuse pentru cor mixt și orchestră. Limbajul modal în care coexistă scări cu structură octaviantă şi suboctaviantă trădează sursele de inspiraţie bizantine şi arhaice, fiind pus în valoare de sintaxă eterofonică cu rădăcini în tradiţia orală. Un exemplu de acest fel se află în Cântecul zorilor care debutează în unison, iar de la măsura 29 apare eterofonia în melos popular.       

                1. Odihneşte Mântuitorule: corespunde secvenţei Requiem aeternam din ritualul catolic, o idee din Recviemul lui Johannes Brahms.

                2. Doamne miluieşte: este un Kyrie eleison, textul se cântă de obicei la slujba mortuară.

                3. Cântecul zorilor: este un cântec ritual funebru al cărui text a fost publicat de Constantin Brăiloiu în anul 1939 în “Ale mortului” din Gorj.

               4. Stihiile glasurilor: conturează un text din ritualul ortodox al înmormântării.

                5. Strigătul Atotţiitorului: o adaptare a secvenţei Dies irae, cuvinte care fac trimitere la slujba mortuară şi descrie credincioşilor ororile Judecăţii de Apoi, la care Atotputernicul va chema oamenii la sfârşit.

                 6. Evanghelia: este scrisă în manieră recitativă, inspirat din tradiţia muzicală bizantină, pentru bas-solo, cor şi orchestră.

                 7. Pomenirea: o adaptare după Lux aeterna, unde se face pomenirea morţilor, la ortodocşii: parastasul, pentru cor și orchestră.“Lumina veşnică” este înrudită cu sens de “odihnă veşnică”, destinată să fie împreună cu sfinţii cerurilor, lângă Dumnezeu. Ruga se adresează lui Dumnezeu, căci a lui este lumina pe care o lasă să lucească asupra celor ce se duc la ceruri. E o lumină pe care nu o putem vedea, dar de care putem fi luminaţi și mântuiți.

            Dacă Requiemul german a lui Brahms – compus în 1867 a reuşit după doi ani se impună la un nivel de maximă rezonanţă, nu cu mult timp după ce un alt Requiem (Messa da Requiem) compus de Verdi, care făcuse o mare vâlvă la Paris prin patetismul lui răscolitor, atunci Recviemul lui Niculescu este cel care va rămâne etern în rândul creaţiilor de referinţă a României. Prima audiţie absolută a avut loc în martie 2006 la Bucureşti, pe scena Ateneului Român în interpretarea orchestrei şi corului Filarmonicii „George Enescu“, dirijor Horia Andreescu, solist basul Pompei Hărășteanu.

            În  22  ianuarie 2008 la București s-a stins din viață un mare compozitor român de referință internațională.

 Dr. Corina Kiss

Germania, 2018.

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate