BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘTI

 

ŞTEFAN DUMITRESCU

AL TREILEA MARE CURENT  ÎN ISTORIA FILOZOFIEI UNIVERSALE 

UN NOU MODEL AL UNIVERSULUI

 

O DESCOPERIRE UIMITOARE

 

MEMORIE ŞI DESTIN

 O NOUĂ ONTOLOGIE

(Amintiri şi memorii)

PREFAŢĂ

 

ŞTEFAN DUMITRESCU

    De câte ori ne trezim dimineaţa Îi mulţumim Domnului pentru tot şi pentru toate, Îl rugăm să ne dăruiască o zi bună, şi să ne ajute să facem mult bine în ziua aceea şi în viaţă. Legea după care ne conducem în viaţă este Legea Iubirii şi a Binelui. Ne dorim să facem cât mai mult bine în  existenţa aceasta care este  foarte repede trecătoare.

  În acest Eseu este vorba despre realizarea unei Mari  Descoperiri, (sau chiar de mai multe descoperiri) despre o Nouă Viziune asupra materiei și universului, despre deschiderea unei porţi largi în orizontul cunoaşterii perioadei istorice în care trăim. Ca scriitor am constatat  de multe ori că nu noi scriem  cărţile, nu noi scriem  romanul la care lucrăm, ci el ne scrie pe noi. (Noi suntem ”sorbiți” de cărțile pe care le scriem). El ne conduce şi ne târăşte „după cum vrea el să se scrie,  ca să fiinţeze apoi ca operă de artă în cultură”.

    Mărturisim că această carte, care ar fi putut să fie o Lucrare abstractă şi seacă de filozofie, aşa s-a scris ea. Ca un fel de povestire în care descriem modul cum s-a născut o descoperire, o idee în mintea unui adolescent, îndrăgostit de literatura sf, şi cum a evoluat această idee, această descoperire în mintea lui, până  când a  rezultat această Lucrare, căreia îi dorim un destin bun. Ne rugăm Domnului ca această lucrare să nu fie întâmpinată cu ostilitate (aşa cum s-a întâmplat cu 40 de ani înainte), ca ea să ajungă la sufletele cititorilor, la sufletele cercetătorilor ştiinţifici din mai toate domeniile, la sufletele și conștiința filozofilor şi să-i inspire.

      Lucrarea de faţă nu este numai un Eseu de filozofie, ci este şi un Eseu de psihologie, căci cititorul are posibilitatea să vadă filmic, istoric, biografic  cum se poate naşte o idee în filozofie, în oricare ştiinţă, şi cum poate ea să evolueze pe parcursul a unei jumătăţi de veac. Cum o Idee  naşte altă idee, care îţi sugerează altă idee,  cum ideile se organizează în  structuri complexe, ca într-o plasă, şi cum această plasă de idei creşte şi curge prin timp.

 În această povestire, care nu este în nici un caz una sf,  este vorba despre Povestea unei descoperiri, care s-ar putea să fie sau să nu fie  epocală în istorie.

    Cum din păcate trăim într-o ţară al cărui popor este  foarte bolnav de egoplasm și de axiofagie (a se vedea lucrarea noastră „PSIHOLOGIA ŞI PEDAGOGIA POPORULUI ROMÂN”, în care   vorbim despre sistemul de patologii al poporului român”) o ţară în care academicienii, profesorii universitari, scriitorii,  jurnaliştii sunt bolnavi de axiofagie  (patologie care ne face să ne invidiem şi să ne asasinăm valorile), cum noi, românii nu ne ajutăm valorile să se realizeze ci le distrugem, le asasinăm, promovând mediocritatea, parvenitismul și lichelismul, ne este teamă că această lucrare nu va trezi  ecoul pe care-l merită în lumea academică, în lumea oamenilor de ştiinţă, în lumea filozofilor, pe care nu-i avem.

   Aceasta este explicaţia pentru care marile valori creatoare,  Brâncuşi, Enescu, Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, H. Coandă s-au realizat în afara ţării, căci dacă ar fi rămas în ţară ar fi fost   marginalizaţi şi distruşi, aşa cum au fost Mircea Vulcănescu, Ştefan Odobleja şi atâţia alţii. Aşa se explică – datorită acestor patologii ale psihologiei poporului român, – viaţa politică la noi, politicianismul  gregar, violent, cancerigen, criminal, realitatea tristă că lumea culturii românești este o lume  a asasinatului moral, ca şi faptul că  o mare descoperire cum este Sistemul socio-economic de evoluţie, deşi cartea în care este descris a fost publicată,  (intrați  pe www.amazon.com, și căutați Ștefan Dumitrescu) nu este băgată în seamă.  De aceea îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ocrotească şi să îndrume prin timp această carte şi această descoperire.  

 Autorul

 

I

       Dacă eşti cât de cât un om inteligent, dacă nu te naşti pe lumea aceasta oligofren, dacă  eşti o conştiinţă evoluată nu se poate să nu-ţi pui aceste întrebări : cine sunt eu, din ce sunt făcut eu, de ce mă asemăn atât de mult cu ceilalţi oameni, dar totuşi mă deosebesc ? De unde am venit eu când m-am născut în această lume, de ce am venit în familia părinţilor mei ?  De ce nu m-am născut în Moldova sau în Ardeal, sau într-o altă ţară…? Acestea sunt întrebări pertinente pe care copilul care am fost şi le-a pus cu o acuitate dureroasă, extraordinară. Bineînţeles că nu am  aflat răspunsul, adevărat, la aceste întrebări…nici astăzi la vârsta de 64-65 de ani, şi probabil că  răspunsul întreg, care ne-ar satisface nu-l vom afla niciodată.

      De ce mi-am dorit atât de mult să devin în această viaţă scriitor ?. De când sunt scriitor ? De când eram copil, pentru că de copil, fiind fascinat de basme, ascultând basmele spuse sau citite de părinţii mei,  Aurelia şi Nicolae Dumitrescu, (Domnul să-i binecuvânteze în Împărăţia Lui) sau pe care le auzisem de la nea Iancu, un cioplitor din sat pe care tatăl meu îl lua cu ziua să ne facă araci, sau alte lucruri,  dorind să ştiu cât mai multe basme mi-a venit în minte ideea să născocesc eu basme…Şi chiar am început să fac acest lucru…Când eram la grădiniţă, doamna educatoare, pentru că mie îmi plăceau basmele şi povesteam frumos, mă punea pe mine să le povestesc copiilor basmele pe care ni le citise…Dar aceste basme, Punguţa cu doi bani”, „Capra cu trei iezi”, Sarea în bucate”, „Fata babei şi fata moşului”, „Merele de aur”, pe care ni le citise dânsa s-au terminat. Le-am povestit de atâtea ori, şi cum trebuia să le povestesc iar şi iar, m-am plictisit…

      Şi atunci am început să scornesc eu basme, am venit eu la Grădiniţă cu basme inventate de mine…Am fost foarte fericit când doamna m-a lăudat pentru lucrul acesta şi a spus că o să ajung un mare povestitor ca Ion Creangă. Am simţit pur şi simplu cum îmi cresc aripi. Ceea ce într-o mare măsură s-a întâmplat, pentru că peste ani am ajuns scriitor şi am scris multe basme, am scris chiar basme educaţionale, basme psihoterapeutice, aducând aceste specii literare în literatura română…

     În liceu scriam poezii foarte bune, pentru că în clasa a  X-a am debutat într-o revistă literară prestigioasă, publicat fiind de unul dintre poeţii de valoare din epocă. Dar în liceu, pentru că citisem multă literatură fantastică, şi ştiinţifico-fantastică, am început să scriu povestiri ştiinţifico-fantastice…Îmi plăcea foarte mult fizica, citeam cu nesaţiu o revistă de popularizare a ştiinţei care se numea „Orizonturi noi” şi o alta care  se chema „Veac nou”, dacă îmi aduc aminte bine, în care erau prezentate realizările ştiinţei sovietice, pentru că  în perioada aceea 1962-1965 eram în lagărul socialist, în relaţii foarte bune „cu poporul sovietic eliberator”, cu fratele mai mare de la răsărit. Eram fascinat îndeosebi de atom, de cunoştinţele despre atom. Citisem atât de multe lucrări, articole despre atom, încât îl vedeam  în faţa ochilor, mare cât globul pământesc de la orele de geografie. Vedeam electronii cum se rotesc în jurul nucleului  pe orbite, vedeam protonii şi neutronii îngemănaţi, cam cum arată statuia „Sărutul” a lui Brâncuşi, în centrul atomului.

 

     Bine, şi dacă pătrundem înlăuntrul atomului dăm de electroni şi de orbitele lor, apoi aterizăm pe miezul atomului format de protoni şi de neutroni. Dar dacă pătrundem înlăuntrul protonului, sau al neutronului, nu cumva dăm de un alt univers, mă întrebam ?

     Pentru că îmi plăcea fizica foarte mult şi pentru că eram fascinat de tainele atomului, în general eram fascinat de mister, de partea necunoscută a lumii, a realităţii, prin clasa a noua şi a zecea visam să dau la IFA, Institutul de Fizică Atomică, unde mă visam deja cercetător, descoperitor de particule elementare…În mintea mea, pentru că eu credeam că gravitaţia este determinată, creată de o particulă care se numeşte graviton, încă nedescoperită, (dar ea trebuie să existe, îmi spuneam eu, convins că aşa este) atunci înseamnă că există şi particula opusă ei, antigravitonul…În imaginaţia mea, cercetător la IFA fiind, aveam să descopăr într-un târziu aceste particule…Şi pentru că există particula numită Antigravitonul, care creează o forţă ce ridică obiectele de la pământ, le împinge în sus, (spre deosebire de graviton, care atrage obiectele spere pământ) avem să inventez un avion, care la baza lui  avea un strat  format dintr-un material ce conţine antigravitoni. În această situaţia avionul va fi împins de forţa gravitaţională a pământul în sus. Iar atunci când va ateriza va intra în funcţiune o altă placă, formată dintr-un material care conţine gravitoni…

     Acestea erau gândurile şi visele unu adolescent de 14-17 ani, care visa să ajungă cercetător în fizica nucleară şi să facă descoperiri care aveau să ajute omenirea să progreseze şi să se dezvolte mai departe…Lucrurile acestea se întâmplau prin anul 1964-1967… Sunt de atunci aproape 50 de ani, adică  jumătate de secol, deşi parcă ele s-au petrecut ieri.

       Dar cursul vieţii nu urmează visurile noastre din adolescenţă. Aşa cum spuneam, nu ştim de ce ne naştem, de unde venim, încotro mergem, ce ni se poate întâmpla poimâine, ce curs va lua viaţa noastră şi atunci ne mulţumi să numim lucrul acest Destin. Ei bine, destinul meu nu a fost să fiu fizician şi să descopăr particule elementare, nici să inventez avionul care nu funcţiona cu cherosen ci pe bază de antigravitoni, ci scriitor şi profesor de învăţători şi de educatoare. În clasa a X sau a XI ne-a venit „un profesor de matematică  rău”. Lipsit de  talent pedagogic, lipsit de suflet, de metodă, interesul lui era să dea note cât mai mici, să lase cât mai mulţi  corigenţi, ca să vină la el la meditaţie, să aibă cât mai mulţi bani. De altfel a ajuns să-şi cumpere o maşină Fiat, ceea ce prin anii aceia 1966-67 pentru un orăşel de provincie, pentru un târg, era un lucru extraordinar. Omul acesta ticălos  mai era şi violator de eleve.  Fiind un prost educator şi un prost profesor de matematică, omul acesta a reuşit să mă îndepărteze de matematică şi de fizică. Aşa se face că la terminarea liceului n-am mai dat concurs de admitere la Institutul de fizică atomică ci la Filozofie, unde mă chema setea mea de cunoaştere, de aventură a spiritului, fascinaţia necunoscutului, obsesia misterului…

 

      Bunul  Dumnezeu a făcut ca la Secţia mea de la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, la care am dat concurs de admitere, să intru întâiul…Asta era în vara anului 1969, minunata vară a anului 1969, când am stat o noapte întreagă până la ziua ca să vedem televizată aselenizarea omului. Un eveniment cu adevărat epocal, chiar dacă a fost şi simulat…Era pentru prima dată când Omul punea piciorul pe un alt astru decât pământul…În mintea  adolescentului de 19 ani, cât aveam atunci, ca în mintea oricărui spirit idealist fascinat de aventura cunoaşterii, îmi imaginam că evenimentul acesta va deschide o epocă  extraordinară în istorie…Că numai peste 10 sau 20 de ani  omul va păşi pe Marte, va coloniza Luna, planeta Marte și sistemul solar în câteva decenii. Că omenirea va face progrese  uluitoare în toate domeniile, că peste numai câteva decenii  vom intra într-o altă Eră a evoluţiei Civilizaţie umane, Era cunoaşterii, a dezvoltării şi evoluţiei ştiinţifice.  A cuceririi cosmosului.

    Când scriu aceste  rânduri suntem în anul 2012, adică după patru decenii şi mai bine de când omul a pus piciorul pe lună, şi din păcate omenirea a evoluat foarte puţin. De fapt mai mult a involuat, resursele planetei  sunt pe cale de a  fi epuizate, criza economică, socială, culturală, morală, educațională, istorică a cuprins întreaga civilizaţie umană. Astfel că este posibil ca Omenirea să dispară, iar noi să trăim ultimele decenii ale istoriei civilizaţie umane…

    Aşadar în toamna anul 1969 eram student al Facultăţii de Filozofie din Bucureşti. Toamna aceea a fost o toamna caldă, înaltă şi nesfârşită, ca o catedrală. Locuiam la cămin şi în numai câteva zile aveau să mi se întâmple lucruri extraordinare. Am debutat ca poet la Radio Bucureşti, în urma unei întâmplări, am cunoscut-o pe  poeta Ana Blandina, care era redactor la revista Amfiteatru, care m-a primit cu multă căldură, mi-a citit poeziile, m-a încurajat şi m-a publicat. Pentru că Facultatea de Filozofie nu avea un cenaclu literar am înfiinţat Cenaclul literar Lucian Blaga, la şedinţele căruia venea ginerele lui Lucian Blaga, dl profesor Theodor Bugnariu, profesor la Facultatea de Filozofie. Care fusese încântat de înfiinţarea acestui cenaclu ce purta numele marelui poet, adică al socrului său. În numai câteva luni devenisem un poet cunoscut şi apreciat în mediile studenţeşti şi chiar în lumea literară.

      Şi mi s-a mai întâmplat un lucru extraordinar, despre care va fi vorba în acest eseu. În liceu scrisesem o povestire ştiinţifico-fantastică, la care mă gândisem mult şi al cărei subiect mă  pasionase. În această Povestire era vorba despre un inginer cercetător pasionat de  cunoaştere, de invenţii, de cercetare, căruia îi vine o ideea extraordinară. Ideea de la care plecând inventează un dispozitiv revoluţionar, care aplicată în practică urma să producă efecte extraordinare, să schimbe lumea…Bineînţeles că în bine, s-o ajute să evolueze mult mai rapid. Mereu m-a obsedat ideea această a schimbării lumii, a trecerii civilizaţiei umane pe un nivel superior de evoluţie.  Personajul principal al povestirii, care de fapt eram eu proiectat într-un viitor nu prea îndepărtat, porneşte de la  teoria relativităţii  lui Einstein şi de la celebra formulă a Teoriei relativităţii consacrată de el…Mult mai târziu aveam să aflu că de fapt Teoria relativităţii fusese descoperită înaintea lui de alţi doi fizicieni, numai că el, vicleanul Einstein, în mod fraudulos, a speculat, fructificând  descoperirile colegilor lui, înaintea lor !  Am citit în acest sens, pe internet, materiale convingătoare.

     Din ce citisem eu despre teoria relativităţii ştiam că orice obiect de pe pământ conţine masă, adică substanţă şi energie. Substanţa sau masa fiind  de fapt energie condensată, stratul bazal, mai grosier al energiei. Iar energia este stratul de deasupra, superior. Masa se poate transforma în energie, dar şi energia se poate transforma în masă, masa, sau substanţa materială, obiectele nefiind altceva decât energie condensată, primitivă, în comparaţia cu stratul de energie, superior. Ei bine, personajul meu principal descoperea, punea la punct un aparat care transforma masa în energie şi invers, printr-o tehnologie rafinată. Deci nu prin fisiunea sau fuziunea nucleară, tehnologie folosită de actualele reactoare nucleare. Aparatul inventat de personajul meu principal rezolva foarte simplu, savant şi ieftin  pentru totdeauna în istorie problema energiei. 

       Când am scris această povestire ştiinţifico-fantastică plecând de la această imagine a materiei ca fiind formată din două straturi, 1. stratul bazal, al masei, sau al substanţei materiale, al obiectelor materiale, şi 2 stratul superior, al energiei, pur şi simplu le vedeam în faţa ochilor. De mic  Intelectul meu a avut o capacitate extraordinară de a vizualiza, chiar și lucruri foarte abstracte. Am mai observat, de fapt ştiam, că energia şi masa, în limbajul meu substanţa, se întrepătrund, coexistă, nu pot exista separat, în sine…Ca să circule prin reţelele electrice, energia electrică are nevoie de un suport material, care  sunt  firele electrice…La rândul lui orice obiect conţine substanţă, plus energie…Când arzi un lemn în sobă, prin procesul arderii se produce eliberarea energiei din masa, din substanţa lemnului. Acelaşi lucru se produce şi în miezul reactoarelor nucleare, sau în miezul unei bombe atomice, unde în urma bombardării nucleelor atomilor aceştia eliberează o mare cantitate de energie.

       Personajul meu fiind un cercetător inteligent, genial, are o idee extraordinară. Noi în  lipsa unei cunoaşteri mai profunde a materiei, a unei cunoaşteri limitate, datorită neputinţei simţurilor noastre, dar şi a lipsei cunoştinţelor abstracte, teoretice despre profunzimile materiei, credem că materia are doar două straturi, 1. masa sau substanţa, şi 2. energia, nivelul energiei…În realitate, mi-am spus, deasupra stratului, a nivelului energiei trebuie să mai existe un al treilea strat superior şi substanţei şi energiei, nivel pe care noi nu îl vedem, aşa cum nu vedem nici energia, ci doar substanţa, obiectele materiale.

    Deci, am raţionat eu, acest al treilea nivel al materiei, superior energiei, trebuie să existe neapărat, şi el trebuie să poarte un nume. Dar care este funcţia lui, rolul lui, din ce elemente este format acest al treilea nivel de organizare al materiei, nivelul superior ? Bineînţeles că întrebările şi raţionamentele acestea în mintea liceanului de 17, 18, 19 ani avuseseră loc pe o perioadă de timp mai întinsă…Deci materia în viziunea adolescentului de atunci nu era omogenă, ci era formată, era organizată, structurată pe trei straturi sau nivele, şi anume : 1 nivelul bazal al substanţei, 2. nivelul energiei, care este la mijloc şi 3. nivelul superior care este format din ce ? Şi m-am gândit eu aşa câteva luni, din ce ar putea să fie format nivelul acesta superior şi cum să-l denumesc.

       Aşadar masa, sau substanţa, nivelul bazal, material, are funcţia de a fi suport al nivelului energetic, al energiei, care nu poate  exista  liberă, în sine, ci doar fixată pe un suport, înmagazinată în obiecte, în aparate, în nivelul bazal, substanţial. Deci acesta era rolul, funcţia nivelului bazal al substanţei. 2. Nivelul energiei, care spre deosebire de substanţă, de obiecte, nu este vizibilă, dar poate fi perceptibilă de simţurile omeneşti, de exemplu căldura sau energia electrică, au funcţia de a pune în mişcare, obiectele şi procesele, motoarele, de a întreține mișcarea și viața…Fără energie nu poate funcţiona nici un aparat, fără energia conţinută de benzina sau motorina nu poate funcţiona nici un  motor. Fără energia magnetică astrele nu pot merge pe traiectoriile lor, fără energie procesele chimice şi fizice din organismul uman, în general din orice organism, nu pot avea loc…Deci acesta este rostul celui de al doilea nivel de organizare şi structurare al materiei.

      Dar care este funcţia celui de al treilea nivel, al materiei, ce rol joacă el ?…Aici m-am gândit la codul genetic şi la informaţia din creier care coordonează toate procesele chimice şi biologice din organismul uman. Conexiunea aceasta care s-a făcut în mintea mea între codul genetic care conţine Informaţia ce controlează procesele chimice din Organismul uman şi al Treilea nivel, fără această scăpărare de minte, sau revelaţie, nu aş fi ajuns niciodată la descoperirea Celui de Al Treilea curent  din Filozofie. Credinţa noastră  este că în acel moment s-a petrecut o Inspiraţie divină.  Tot ce se petrece în organismul animal, (toate procesele chimice, electrice, hormonale, biologice, etc) care este format din substanţă, energie şi informaţie este condus de această informaţie care există în codul genetic şi în Creier…Ea, informaţia, este instrumentul prin care creierul coordonează şi conduce procesele din întregul organism uman. Chiar şi procesele psihice şi sistemul relaţional al omului cu mediul sunt conduse de acest instrument, miraculos, invizibil şi care este informaţia.

        Aşadar acest al treilea nivel de organizare şi structurare al materiei, am raţionat eu, al Existentului  (incluzând aici toate formele sub care se prezintă materia, deci și câmpul, câmpul magnetic, electric,  psiho-informațional, etc) este, trebuie să fie informaţia. Aşa am dat numele de Informaţie celui de al Treilea Nivel care structurează şi alcătuieşte Materia. Cele trei nivele care formează materia sunt deci : substanţa, energia şi informaţia.

      Substanţa este materială, este palpabilă, măsurabilă, vizibilă. Energia este invizibilă, deşi unele forme de energie, cum ar fi căldura, curentul electric sunt perceptibile, măsurabile, (altele nu) iar dacă depăşesc o anumită cantitate şi intensitate sunt distructive. Energia este şi ea măsurabilă, utilizabilă, omul a învăţat să creeze energia şi s-o utilizeze în folosul lui.

     Ei bine, am raţionat eu, tânărul care eram atunci, prin gura personajului principal, a inventatorului din povestirea mea ştiinţifico-fantastică, nivelul acesta al informaţiei este foarte important şi el acţionează în tot universul, atât cât îl cunoaştem noi. Adică acţionează şi în organismele biologice, şi în lucruri, şi în lumea subatomică și în univers.

      Rolul lui este foarte important pentru că el este cel care structurează și organizează, ordonează și face să funcționeze atât nivelul substanţei cât şi pe cel al energiei. Totul înăuntru unui organism uman, sau al unui lucru din natură, ori al unui obiect făcut de om, ori înlăuntrul unui proces, fiind bine structurat, bine organizat de acest Nivel al Informaţiei, de informaţie, iar elementele sunt create, organizate şi conduse de Informaţie, astfel încât interacţionează perfect, formând un organism unitar, viu, sau un obiect care are o formă, care îşi păstrează structura şi care are o anumită funcţie…Informaţia este cea care face ca energia şi substanţa să interacţioneze între ele, să se structureze, să se îngemăneze, să se intro-deschidă una către alta în aşa fel încât să formeze un Sistem, adică un univers bine structurat, şi nu un univers haosificat, brownian. Aşa se explică de ce universul nu este un haos imens, de ce o materie aflată în starea de haos, se structurează şi se organizează în subsisteme şi în sisteme.

      Fără existenţa informaţiei care structurează, organizează şi conduce procesele din sistemele şi subsistemele care există în univers, nu numai că substanţa şi energia nu ar fi funcţionale, dar ar fi un haos, un amestec dezordonat, brownian. Viaţa însăşi ar fi imposibilă fără informaţie, energie şi substanţă, fără informaţia care  structurează, ordonează, conduce totul până la o fineţe şi precizie de microni, şi mili microni. Lucrurile acestea le observa în povestirea ştiinţifico-fantastică personajul meu principal, un om însetat de cunoaştere, un alter ego al meu. O minte scotocitoare, un geniu.

      Mergând aşa din raţionament în raţionament şi tot  lucrând la povestirea aceasta ştiinţifico-fantastică aveam sentimentul că mi se luminează mintea. Observaţia şi rezultatul la care am ajuns este că în orice organism viu, în orice lucrul această tripletă, substanţă  (S), energie, (E), informaţie (I) sunt nu numai complementare, că relaţionează între ele, sunt intro-deschise una către alta, că sunt una în alta, şi nu pot exista una fără de alta, formând împreună o Unitate triontică. Substanţa, S, nu poate exista fără energie, E, energia, nu poate exista de sine stătătoare, informaţia, I nu poate nici ea exista daca nu este mulată pe un suport, şi nu poate acţiona dacă nu  are energie. EIS, adică Energia, Informaţia, Substanţa nu pot exista decât împreună, una în alta, susţinându-se  una pe cealălaltă și formând o Unitate, aproape asemănătoare cu Dumnezeu, care este o trinitate, Tatăl, Fiul şi Sfântul duh. Nici pe departe să îmi dădeam seama în momentele acelea că eu realizasem o descoperire extraordinară. Îmi aduc aminte că mi-am pus întrebarea, dacă Dumnezeu nu este Informaţia, Fiul, adică Domnul nostru Iisus Christos, nu este Substanţa, iar Sfântul Duh nu este energia ?

        În povestirea mea, personajul principal merge mai departe şi îşi perfecţionează invenţia, aparatul care transforma energia în substanţă şi substanţa în energie, şi construieşte acum un aparat superior din toate punctele de vedere celui anterior, care transformă  Substanţa în Energie, Energia în Informaţie, Informaţia în energie, sau în Substanţă…Descoperirea  şi invenţia lui sunt extraordinare pentru că acum este rezolvată pentru totdeauna problema energiei în istorie.

     Acum omenirea are energie din belşug, se construiesc uzine  imense, automatizate, care folosesc această energie superioară şi ieftină, care nu poluează…Se construiesc Aparate imense – Uzine care au înmagazinate în Creierul lor, Informaţia, adică Programul, care conduce procesul de construire al  altor Uzine. Care face ca uzinele să se construiască singure, să existe uzine care construiesc uzine în mod automatizat  şi cibernetizat. Sunt construite şi trimise în sistemul solar şi în univers nave interplanetare imense, care la rândul lor vor construi alte nave, alte colonii spaţiale, ce vor călători mai departe în univers, totul fiind condus de Informaţia – Creier aflată în cel de al Treilea Nivel de organizare şi structurare al materiei din care sunt formate Uzinele.

        Oceanele la rândul lor sunt şi ele colonizate, se construiesc oraşe în oceane, un fel de insule imense încărcate cu pământ, pe care se face agricultură, care plutesc pe suprafaţa oceanului. Ce mai, eroul  meu făcuse o descoperire atât de mare şi crease Aparatul acesta atât de important, care pur şi simplu făcea ca omenirea să intre acum într-o era a progresului, a explozie descoperirilor ştiinţifice. Într-o eră interplanetară, când civilizaţia umană putea de acum să dialogheze de la egal la egal cu civilizaţiile extraterestre…

     În mintea adolescentului, care era autorul acestei povestiri ştiinţifico fantastice, ideea că progresul, dezvoltarea şi evoluţia tehnologică şi ştiinţifică a omenirii înseamnă în mod logic şi evoluţia morală, şi intelectuală, culturală, spirituală a omului şi a omenirii era de la sine înţeleasă. O clipă nu mi-am pus problema că această descoperire ar putea să fie transformată într-o armă cu o putere colosală de distrugere sau autodistrugere, sau într-o capcană sinucigaşă pentru om şi omenire.

     Ei bine,  important era că  descoperisem această Unitate triontică,  Energie, Informaţie, Substanţă, pe care în lucrările mele de mai târziu de Psihologie, de Pedagogie, de Sociologie şi de Economie aveam s-o denumesc EIS. Acest EIS, această monadă sau cărămidă a materiei va sta mai târziu la baza multor lucrări şi a mai multor descoperiri în Psihologie, Pedagogie, Economie…În acele momente bineînţeles că nu mi-am dat seama de importanţa descoperirii mele…Iar faptul că am constatat că materia este formată, are la baza  alcătuirii, a existenţei şi a funcţionării ei, pentru că materia funcţionează, este în continuă mişcare, această unitate triontică inseparabilă, indestructibilă, aşa cum se spunea despre atom în antichitate că este indestructibil, avea în toamna anului 1969 să mă conducă la o ideea extraordinară. Care avea să aducă o nouă viziune în filozofie..

      Deocamdată să rememorăm aceste lucruri…Povestirea aceasta ştiinţifico-fantastică fusese scrisă în ultim doi ani de liceu, adică pe parcursul anilor 1967-1968. Bineînţeles că ori de câte ori o reciteam ca să văd dacă se citeşte cu aceiaşi plăcere, dacă „rezistă”, mai adăugam câte o frază, câte o idee…Ei bine, în luna octombrie a anului  de la Domnul 1969, când eram de acum student în anul întâi la Filozofie, mi-am mai recitit eu şi  am mai corectat încă o dată povestirea mea, am rescris-o cât am putut eu de citeţ, şi am dat-o la bătut la maşină. Trebuie să spun că în momentul acela aveam scrise, pregătite gata pentru a alcătui un volum de povestiri ştiinţifico-fantastice, peste 20 de asemenea povestiri. Pe vremea aceea nu apăruse computerul. Poeziile şi lucrările, eseurile, le scriam întâi de mână, cât mai citeţ şi le duceam la bătut la maşină, la dactilografiat adică, la o cooperativă aflata pe Cheiul Dâmboviţei, faţă în faţă cu Tribunalul. Îmi aduc aminte momentul acela când aşezat lângă dactilografă îi dictam povestirea. Parcă aud şi acum ţăcănitul maşinii de bătut. Văd uimitor de viu în minte interiorul cooperativei de dactilografiat la maşină, dactilografele, care băteau uimitor de repede actele sau lucrările pe care le aveau în faţă. Un exemplar  bătut la două rânduri costa 1 leu şi 25 de bani. La  un rând şi jumătate, cum îmi băteam eu poeziile, costa 1 leu şi 50 de bani, iar la 1 rând, pentru că încăpeau mai multe rânduri pe pagină, costa 1 leu şi 75 de bani…Dacă îţi băteai poeziile, sau o lucrare în două exemplare se adăuga în plus încă 25 de bani, iar dacă o băteai în trei exemplare, mai plăteai în plus încă 25 de bani. Este uimitor cât de fidelă poate să fie memoria şi cât de viu văd  acum, după atâția ani, toate aceste lucruri în faţa ochilor, de parcă m-aş afla chiar acolo în momentul acesta.

     După ce mi-am bătut eu povestirea la maşină în trei exemplare, pentru că aflasem de existenţa Cenaclului de literatură sf şi fusesem de câteva ori la  Cenaclul de literatură sf de la Casa Studenţilor, care este şi acum pe Plevnei, nu departe de Facultatea noastră de Filozofie, i-am dus povestirea mea domnului Adrian Rogoz, cel care conducea pe vremea aceea acest cenaclu. Şi acum mă voi opri pentru câteva momente pentru a evoca figura acestui om, pe nedrept uitat astăzi, mai ales după 1990, când cultura şi învăţământul au intrat într-o criză profund şi periculoasă…

     Prin anii aceia, 1960, când mă ridicasem de acum şi începusem să citesc cărţi, reviste, ziare, apărea lunar revista „Ştiinţă şi tehnică”, la care de pe la 14 ani mă abonam anual întotdeauna, ca şi la revista „Magazin”, amândouă fiind publicaţii de popularizare a ştiinţei, a realizărilor în toate domeniile ştiinţei. Îi voi mulţumi toată viaţa Domnului pentru că mi-a dăruit această sete de cunoaştere şi această sete de lectură. Lectura pentru mine a fost un dar dumnezeiesc, mană cerească, pentru că îmi satisfăcea sete de cunoaştere, de absolut, pentru că îmi da un sentiment de plinătate şi de bogăţie a fiinţei mele, pentru că mă făcea să fiu fericit, şi îmi crea sentimentul că mă găsesc pe calea cea bună, îmbogăţitoare a fiinţei. Acest dar dumnezeiesc, lectura, mi-a făcut viaţa fericită, bogată, mi-a dat o viziune largă asupra lumii şi a timpului…Lectura m-a format ca om şi ca scriitor. Iar faptul că  generaţiile de astăzi nu mai citesc cărţi este cu adevărat o nenorocire !

     Aşa cum spuneam, eram atât de însetat de lectura încât citeam, copil fiind, când mergeam cu vitele la păscut, citeam la şcoală pe sub bancă, obicei pe care l-am păstrat şi la facultate, mai ales la cursurile plictisitoare, citeam orice îmi cădea în mână. Astfel că fiind la liceu citisem toată biblioteca liceului. Încă din anii 60 apărea ca supliment al revistei „Ştiinţă şi tehnică” o colecţie care se numea „Povestiri ştiinţifico-fantastice”, îngrijită de acest domn care era Adrian Rogoz. Bineînţeles că am fost în toţi anii aceştia abonat la această Colecţie, că reuşisem  să fac rost de aproape toată colecţia, care trebuie să fi ajuns pe la numărul 1700, dacă ţin bine minte…Fiecare broşură era frumos garnisită cu desene ştiinţifico fantastice, cu coperţi colorate având peisaje care îţi sugerau  viitorul fabulos al omenirii, adică nave cosmice aterizând pe alte planete, submarine, corpuri cereşti încărcate de vegetaţie luxuriantă, înfruntările astronauţilor cu primejdiile  de pe alte planete…Ce mai, le mulţumesc şi astăzi, când am trecut de 62 de ani şi când sunt un scriitor propus la Premiu Nobel, celor care trudeau ca să scoată această minunată Colecţie.  Mare păcat că ea nu mai apare.

     Când am ajuns ca student în Bucureşti, în toamna anului 1969,  bineînţeles că prima dată m-am dus la redacţiile revistele literare cu poezii, pentru că aveam  scrise peste zece  caiete cu poezii, şi la cenaclul de anticipaţie de la Casa Studenţilor din Bucureşti, unde l-am cunoscut pe domnul Adrian Rogoz, un evreu foarte de treabă, care te asculta răbdător, şi care dacă observa că ai puţin talent, aşa cum a  fost cazul meu, te încuraja, şi chiar te publica…Parcă îl văd în faţa ochilor, cu ochelari cu ramă subţire, cu haina lui cenuşie, deschisă tot timpul. Purta în buzunarul din dos al sacoului sau al pardesiului tot timpul un caiet de dictando, îndoit şi jerpelit de câte ori îl deschisese şi îl scosese din buzunar, care era plin cu dresele şi cu numerele de telefon ale celor care veneau şi-i aduceau povestiri ştiinţifice. I-am dus şi eu trei povestiri sf, bătute la maşină, la un rând şi jumătate…Mi le-a oprit pe toate trei ca să le publice în numerele viitoare, iar una dintre ele, povestirea sf în care eroul meu  descoperea şi punea la punct aparatul şi tehnologia prin care masa, substanţa era transformată în energie, energia şi substanţa puteau fi transformate în informaţie, nivelul superior al materiei, cel care structura, organiza şi făcea să funcţioneze întreaga materie din univers, materia dinlăuntrul galaxiilor, al sistemului solar, (aşa cum făcea creierul în interiorul organismului uman, care conducea funcţionarea organelor şi a aparatelor anatomice şi întreaga procesualitate din lăuntrul corpului omenesc) a propus să fie citită în cenaclu…

     Povestirea aceasta, deci, am citit-o la una dintre şedinţele cenaclului, şi ea a fost bine primită…În anii următori am fost foarte acaparat de lectură, de creaţia poeziilor, a povestirilor, începusem să scriu proză, ca orice scriitor, eram preocupat de conceperea unor lucrări ştiinţifice, de colaborarea la mai toate publicaţiile de cultură din capitală, din anii ceia, astfel că pe nesimţite m-am îndepărtat de acest cenaclu, şi de scrierea povestirilor  sf. Am ascultat la unele şedinţe ale cenaclului de anticipaţie povestiri sf atât de slabe, încât lucrul acesta m-a făcut să vin din ce în ce mai rar la acest cenaclu…Asta şi pentru că am realizat că adevărata, marea literatură în cultura unei ţări se scrie în domeniul poeziei, al prozei, al romanului, al dramaturgiei, şi mai puţin în domeniul sf-ului…

      Acum, la această vârstă, când sunt trecut de 60 de ani,  nu pot să nu-mi aduc aminte cu plăcere şi cu recunoştinţă de domnul Adrian Rogoz, acest animator şi sufletist, el însuşi autor de povestiri sf, care a cultivat la noi această specie literară. Care i-a încurajat pe mulţi tineri să scrie proză sf, aşa cum a făcut cu autorul acestor rânduri, care mai târziu, în Tulcea, avea să înfiinţeze împreună cu un coleg, profesor de fizică la Isaccea, Primul Cenaclu de literatură sf din Dobrogea.  Asta se întâmpla în anul 1975.

     Mai merită amintit aici un alt om care a încurajat tinerii să scrie proză sf, care a popularizat descoperirile ştiinţifice la noi, mai tânărul prieten al domnului Adrian Rogoz, Alexandru Mironov. Despre care după 1990 am citit în mai multe ziare că ar fi fost  omul KGB-ului în România, ceea ce este posibil, iar în primii ani de după 1990, prietenul şi purtătorul de cuvânt al criminalului şi trădătorului de neam şi de ţară Ion Iliescu, omul Moscovei, care a fost pionul numărul 1 în Lovitura de stat din decembrie 1989. Eveniment  profund negativ, distructiv în istoria poporului român, şi care a nenorocit  România pe multe decenii de aici înainte.

       De altfel ca şi lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care Armata, ţara, poporul român, bogăţiile României au fost vândute, date pe nimic lui Stalin, de către inconştienţii şi criminalii care l-au arestat pe mareşalul Ion Antonescu, (când acesta venise la Palat ca să-l anunțe pe rege că iese din război), dând lovitura de stat de al 23 august 1944.  Şi asta când mareşalul Ion Antonescu era pe punctul de a încheia un Pact secret cu Stalin, foarte favorabil ţării noastre.  De fapt lovitura de stat de la 23 august 1944, prin care a fost arestat şi predat ruşilor Mareşalul Ion Antonescu, tocmai lucrul acesta a urmărit, împiedicarea cu orice preţ a încheierii acestui Pact secret cu Stalin, căci acesta era obiectivul abscons al SUA şi al Angliei. Ca după război România, împreună cu Ţările din Estul Europei să fie predate lui Stalin, să intre în sfera de influență a Uniunii Sovietice.

     Al doilea motiv  pentru care au dat această lovitură de stat fiind că Regele Mihai şi ceilalţi complotişti, Şefii partidelor politice din acel moment, Iuliu Maniu, Brătianu, Titel Petrescu, voiau  să se pună bine cu ruşii. Se agăţau de Putere cu orice preţ, sperând să se salveze…Se gândeau la pielea lor. Credeau că Stalin, tocmai pentru că ei au dat lovitura de stat şi i-au dat România pe tavă, nu-i va aresta, ci îi va recompensa şi îi va menţine la putere. Aşa după cum ştim nu s-a întâmplat aşa.

      Şi pentru trădarea lor, care nu a fost numai trădarea lui Ion Antonescu, ci a fost trădarea Armatei române, a României, a bogăţiilor ţării, a viitorului copiilor acestui neam, Domnul i-a judecat şi i-a pedepsit să moară în puşcăriile comuniste ! Aceea a fost  judecata  Domnului!  Datorită păcatului trădării săvârşit de cei care l-au arestat pe  Ion Antonescu la 23 august 1944, în frunte cu regele Mihai, cu Iuliu Maniu, Preşedintele PNŢ, cu Brătianu, Preşedintele PNL, cu Titel Petrescu, Preşedintele Partidului social-democrat, cu Lucreţiu Pătrăşcanu, din partea partidului Comuniştilor români, (toţi aceştia au murit în puşcăriile comuniste) au avut de suferit milioane de oameni nevinovaţi, sute de mii de Intelectuali, mulţi de mare valoare, care au suferit şi au murit în închisorile comuniste. Și toate generaţiile de români care au venit în istorie după trădarea mârşavă de la 23 august 1944. Căci cu toţii aveam să trăim în Gulagul comunist.

     Acum la 22 de ani de la Lovitura de stat din decembrie 1989 prin care a fost răsturnat Dictatorul Nicolae Ceauşescu (în decembrie 1989 au avut loc concomitent, 1. o agresiune militară directă a Uniunii Sovietice şi a Statelor Unite ale Americii asupra României, a spaţiului aerian românesc, singurele care erau capabile să  creeze războiul electronic, prin  care a fost simulată o invazie din toate direcţiile a spaţiului aerian românesc de către escadrile de elicoptere şi avioane. 2. În acelaşi timp a avut loc un atac terorist în România, dus de terorişti străin pregătiţi pentru războiul de gherilă,  pentru simularea atacurilor aeriene, cu mitraliere, etc, 3. a fost stimulată, condusă şi susţinută revolta și ura împotriva cuplului Ceauşescu, asasinaţi mişeleşte în urma unui proces oribil, de faţadă, total nedrept, şi 4 pe fondul acestor evenimente, mascată de aceste evenimente, a avut loc Lovitura de stat împotriva Statului român, a cuplului Ceauşescu, ce încarna în acel moment statul român, împotriva poporului român şi a României.

       O fi fost Alexandru Mironov omul KGB-ului în România, nu ştim, dar el a fost unul dintre cei care în perioada comunistă i-a încurajat pe tineri să scrie sf, a cultivat această specie literară la noi, care nu a produs, trebuie să recunoaştem, opere de valoare. Şi asta tocmai pentru că Alexandru Mironov nu i-a promovat pe scriitorii foarte talentați, pe marile valori creatoare de literatură sf, pe cei care puteau să dea creaţii de valoare, care să reziste, ci pe  cei slabi. A avut  interesele lui.

      Mai târziu, după 1973, aşa cum am mai spus, când am ajuns profesor la Liceul pedagogic din Tulcea, când eram deja un poet cunoscut, am înfiinţat împreună cu un profesor de la Isaccea, al cărui nume îmi scapă acum, sub egida UTC-ului, aşa era pe vremea aceea, primul Cenaclu sf   din Dobrogea. La una dintre şedinţele cenaclului sf de la Tulcea a participat şi Alexandru Mironov, care a venit cu unul dintre băieţi, pe vremea aceea avea cinci sau şase ani, pe care l-am invitat la noi acasă. Pentru că nu se simţea bine soţia i-a făcut copilului lui Mironov o supă de pasăre. Mironov mi s-a părut, dacă nu greşesc, un om invidios, alunecos, sau dubios, cel puţin în relaţia cu mine…Mi-am dat seama că scopul lui nu este să descopere şi să lanseze mari talente, mari creatori în domeniul literaturii sf, la noi, ci mai mult să întreţină această mişcare…De ce ?  Obiectivul lui ascuns, cu bătaie lungă să fi fost cultivarea şi îndoctrinarea unor tineri care mai târziu să devină opozanţii regimului Ceauşescu ?

      Aşa cum a procedat, în mod perfid Adrian Păunescu, prin cenaclul său, Flacăra, la a cărui Primă Şedinţă subsemnatul a citit o carte întreagă de o poezie intitulată „Nicolae Labiş – portret cosmogonic”, un volum patetic, extraordinar de bine primit. Cu acest prilej Adrian Păunescu, cel care a ţinut foarte mult ca să-şi deschidă cenaclu cu scriitorul Ştefan Dumitrescu, un scriitor de viitor în România, a afirmat despre tânărul poet Ştefan Dumitrescu, „Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii române. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române”. Asta se întâmpla la prima şedinţă a Cenaclului Flacăra. Ei bine, atât Adrian Păunescu, poetul de curte al lui Nicolae Ceauşescu, cel care şi-a deschis cenaclul cu poetul Ştefan Dumitrescu, şi care ştia că sunt un poet talentat, cât şi Alexandru Mironov, care ştia că scriu  proză sf, nu m-au ajutat absolut de loc niciodată în viaţă. Şi cu aceasta încheiem amintirile despre cenaclul de anticipaţie de la Casa Studenţilor din Bucureşti, despre Adrian Rogoz, şi despre cenaclul Flacăra, ca să revenim la o întâmplare cu mult mai importantă…

       Suntem în toamna anului 1969, prima noastră toamnă de student, o toamnă blândă, lungă, frumoasă, o  antichitate monumentală, ca o catedrală luminată de mierea apusului. În timp ce definitivam eu povestirea sf în care  eroul meu principal inventase aparatul care transforma masa, substanţa în energie, şi masa şi substanţa în informaţie, care era forma de manifestare cea mai înaltă a materiei, am ajuns la concluzia şi  m-am convins definitiv de adevărul acesta, şi anume că peste tot în univers, chiar şi în stelele gigantice  sau pitice, fierbinţi, materia este formată şi are la baza ei acest „genom”, această genă,  această „cărămidă”, această „monadă” bazală, această unitate triontică, EIS, adică Energie, Informaţie Substanţă. Am început cu Energia, pentru că substanţa, masa, materia  fizică din univers, nu este decât energie „îngheţată”, energie aflată, „decăzută” într-o stare mai joasă, într-un nivel inferior.

       Am pus la mijloc Informaţia, pentru că Informaţia nu este altceva decât tot Energie, dar într-o formă de organizare şi manifestare superioară, aflată pe un nivel superior. Este Energie inteligentă, capabilă se reflecte realitatea, materia, să se reflecte pe sine, să prelucreze informaţia despre realitate, să facă raţionamente, să rezolve  situaţii problematice. Aşadar peste tot în univers, atât Energia, cât şi Informaţia şi Substanţa, nu pot să existe separat, în sine, nu pot să existe una fără celelalte două, ci doar toate trei ”îngemănate” într-o unitate, într-o monadă indestructibilă.

     Adică EIS-ul nu poate fi desfăcut, separat în cele trei forme de manifestare ale materiei. Lucrul acesta, separarea lor, era posibil doar în povestirea mea sf, dar în realitate în tot universul, substanţa nu poate exista fără energie şi fără informaţie, energie nu poate exista fără substanţă şi fără informaţie, informaţia nu poate exista fără energie şi fără substanţă. Ci doar îngemănarea lor, întrepătrunderea lor, intr-o deschiderea lor şi împreunarea lor, după formule pe care cine ştie când le vom descoperi, face posibilă existenţa lor. Şi făcând posibilă existenţa lor, face posibilă existenţa materiei în univers, a universului,  a planetei noastre, a florei şi a faunei, a vieții și a Omului  pe Terra…Când am dat concurs de intrare la Facultatea de Filozofie din Bucureşti în vara anului 1969, datorită lecturilor mele întinse şi setei de cunoaştere aveam cunoştinţe foarte avansate de psihologie, de filozofie, de istoria filozofiei.

    Cine este cât de cât familiarizat cu domeniul Filozofiei şi al Istoriei Filozofiei ştie că obiectul de studiu al Filozofiei este Existenţa, Materia, Lumea, Omul, formele de  manifestare ale Existenţei. Că Filozofia se ocupă cu studiul elementelor care alcătuiesc Existenţa, Existentul, încercând să realizeze o Explicare generală asupra Existenţei, a Realităţii, a Universului, a devenirii materiei, a devenirii lumii, a genezei ei.

      Filozofia se ocupă cu studiul Materiei şi al Universului, al Omului…Iar cine a parcurs în general fie şi un curs sumar de Istoria filozofiei, ştie că Istoriei filozofiei nu este decât un lung dialog, o lungă polemică, un război de idei între cele două Curente fundamentale ale Istoriei filozofiei, Materialismul şi Idealismul. Pe parcursul istoriei existând perioade culturale când materialismul, datorită faptului că s-a exprimat prin filozofi, prin minţi mari, profunde, convingătoare a  fost curentul dominant şi a părut că  el este curentul care spune Adevărul despre materie, despre univers, despre existenţă. Cum au existat de asemenea şi perioade şi locuri, ţări când Idealismul a fost mai convingător, formându-le oamenilor părerea că Idealismul este curentul adevărat. Care spune adevărul.

     Se mai ştie de la Istoria filozofiei că materialismul, şi deci materialiştii, susţin că materia este primordială, este elementul principal, este anterioară spiritului, şi că spiritul a apărut din materie. Idealismul susţine  ideea opusă, că Spiritul este elementul principal, că Spiritul este anterior materiei, materia apărând din spirit, fiind creaţia sa. Aşadar materialiştii susţin că materia este anterioară spiritului, prin materie ei înţelegând masa, substanţa obiectuală, pământul, lucrurile pe care le putem pipăi. Adică Substanţa. Iar Idealiştii susţin că Spiritul este anterior materiei…Bine, dar Materia materialiştilor nu este altceva decât  Substanţa din unitatea triontică, din monada EIS, iar Spiritul,  pe care Idealiştii îl pun la baza lumii, fiind anterior materiei, adică Substanţei, din punctul de vedere al EIS, este format din Energie şi Informaţie…

      În momentul acesta am avut o revelaţie, ca un flash, ca şi cum ai urca pe o coastă în sus, ai ajunge în pisc, şi deodată  în faţa ochilor vezi întinzându-se până dincolo de zare întreaga câmpie, limpede, transparentă. Extraordinar !, am exclamat. Deci elementul pe care idealiştii îl pun la bata materiei, a lumii, ca fiind anterior materiei, din care provine materia, nu este altceva decât  segmentul EI, Energie şi Informaţie, din Unitatea triontică EIS, din genomul EIS.  Iar materia materialiştilor, prin materie materialiştii înţelegând materialitatea lumii, lucrurile, obiectele, pământul, apa, ceea ce vedem cu ochii şi pipăim, adică masa lui Einstein, este Substanţa din  Unitatea EIS.  Bine, dar nici Substanţa din Unitatea triontică EIS nu poate exista independent faţă de Energie şi Informaţie, dar nici Spiritul idealiştilor, adică segmentul EI, Energie Informaţie, din unitatea triontică EIS, nu poate exista independent, rupt de Substanţă, în afara Substanţei. Şi în cazul acesta ce facem…?

    Cred că vreo trei zile, dacă nu mai mult, am rămas în starea aceasta de uluială, de împietrire, de euforie, de anestezie a minţii, când mă întorceam mereu asupra descoperirii pe care o făcusem şi nu-mi puteam crede ochilor, minţii că poate fi adevărat…Aşadar Substanţa nu poate exista în univers de sine stătătore, fără să fie „combinată” cu Energia şi Informaţia. Deci Substanţa (materia materialiştilor) în stare pură nu a existat niciodată. Dar nici Spiritul, adică segmentul Energie plus Informaţie, nu a existat în timp şi în univers, cel puţin în universul cunoscut  de noi, pentru că acest segment EI, nu poate exista în afara  Substanţei,  S, din unitatea triontică EIS…Or ce înseamnă lucrul acesta ?  Înseamnă foarte clar, foarte logic, foarte limpede că atât Spiritul, adică EI, cât şi materia materialiştilor, adică S, din unitatea EIS, nu au existat și nu există în univers. Nu au exista vreodată şi nu vor exista niciodată. Foarte clar.  Mi-am simţit mintea limpede cum este cristalul. Eram lucid ca un  bloc de gheaţă transparent.

      Ce ciudat, mi-am spus, păi dacă nici Spiritul nu există în univers, nu a existat, şi nu va exista niciodată, pentru că el nu poate fiinţa separat şi dacă nici materia-substanţă, a materialiştilor, nu există, şi nu a existat, pentru că nu poate exista singură, de sine stătătoare, fără să fie „combinată” cu EI, cu Energia şi Informaţia, ei bine, asta înseamnă că de două mii de ani şi ceva de când a apărut Materialismul, de la materialiştii antici, sau mai bine zis de la primii materialişti din istorie, şi de când a apărut Idealismul, oamenii aceştia, filozofii, au vorbit de-a surda, în van despre ceva care nu există. Pentru că nu există, în tot universul, EI, decuplat de Substanţă, adică Spiritul, care nu poate avea deci o existenţă de sine stătătoare. În aceiaşi situaţie stranie, ridicolă şi dureroasă, tragicomică, se aflau şi materialiştii…

 

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate