TERESIA BOLCHIŞ TĂTARU

Profesoară, botanistă, scriitoare, publicistă

 
TERESIA BOLCHIŞ TĂTARU

       Teresia (Lia) Bolchiş Tătaru s-a născut la 3 iulie 1935, în Silvaşul de Sus, Jud. Hunedoara, fiica preotului Gheorghe Bolchiş şi a învăţătoarei Valeria Costin. Bunicii ei proveneau din familia Radu, cea mai veche familie din Chioar.
       Şcoala primara a făcut-o În Boineşti, Ţara Oaşului, clasa I de gimnaziu, la Baia Mare (1945-1946). În perioada 1946-1952, a urmat cursurile Liceului "Doamna Stanca" din Satu Mare, devenit, apoi, Liceul de Fete Român.
       Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Naturale - Chimie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj (1952-1956).
       A fost profesoară la Şcolile din Tămădău (Bucureşti), Tăuţi Măgheruş (Maramureş) şi Baia Mare. A deţinut funcţia de director adjunct, a condus practica pedagogică a studenţilor de la Facultatea de Ştiinte Naturale - Biologie a lnstitutului pedagogic din Baia Mare, a realizat numeroase inspectii speciale pentru cadrele didactice.
       În anul 1976, părăseşte România cu fiica Sanda Maria şi fiul Mihai Ovidiu cerând azil politic în Germania. Se stabileşte aici unde lucrează ca botanist la Ubersee Museum în Bremen şi la Gradina Botanică şi Muzeul din Augsburg.
       Participă la numeroase conferinţe naţionale şi internaţionale pe teme privind ocrotirea naturii şi geo-botanica, publicând şi lucrări în domeniu.
       Debutează în anul 1969, în suplimentul Maramureş al ziarului local Pentru socialism, cu schiţa Lumini sângerii. Pe plan national, a debutat tot In 1969, în revista de turism România pitorească.
       Colaborări: Nord, Archeus. Pro Unione, Graiul Maramureşului, Glasul Maramureşului, Infomnaţia zilei de Maramureş (Baia Mare), Provincia Corvina (Hunedoara), Viaţa creştină, Cetatea Culturala (Cluj-Napoca), Unirea, Cultura creştină (Blaj), Aurora (Oradea), Aradul literar, Viaţa de pre¬tutindeni (Arad), Săptămâna muncheneză, Observator Miinchen. Curentul. Perspective. Apoziţia (Munchen), Lumea liberă, Micro-Magazin (New York), Căminul românesc (Geneva), Balada (Bonn), Origini (USA), „Cuvântul românesc” ziarul românilor din Canada (1977¬-1989), sub pseudonimul Cornelia Baltag, apoi, din 1986, sub numele real, Teresia B. Tătaru, Radio "Europa Libera", emisiunea "Tinerama" (1976-1980), sub pseudonimul Mara Mădăleanu.
       Este membră a Societăţii de Ştiinţe Naturale şi Geografie din România, a Cenaclului literar "Nord" din Baia Mare, a Cercului cultural-artistic "Apozitia" Munchen, a LiterArt-XXl, USA, a Asociatiei Botaniştilor din Schwaben (Augsburg), a U.C.I.P. - Union Catholique Internationale de la Presse, în Colegiul redaetional al revistelor de cultura. Familia română şi Pro Unione, din Baia Mare şi In Colegiul redactional al revistei Provincia Corvina, din Hunedoara, a Fundaţiei ”Pro Unione”, Filiala Baia Mare; Preşedinte de onoare al Asociatiei Educalorilor Calolici din judetul Maramureş (AECJM).
       Premii: 2001 - La Salonul International de Carte de la Oradea - premiu pentru coordonarea lucrării Maramureş - mândria şi durerea noastra; 2004-2005 - Premiul Asociaţiei LiterArt XXI - Asociatia Internationala a Scriitorilor Romani şi Oamenilor de Arta Români şi al revistei Origini - Romanian Roots pentru volumul "Anii noştri de şcoală". Sovietizarea 1948-1956; 2007 - Premiul special pentru Proza scurtă în Limba Română pentru povestirea "Desigur, nu era decât vântul", la Concursul International "Poesie, Prosa e Arti figurrative" al Academiei Internaţionale "Il Convivio" din Sicilia;
       Bibliografie selectivă a operei: Baia Mare – Ghid Turistic (Baia Mare, 1967) / Comoara Pierdută: Povestiri albe, negre gri, albastre (În 3 ediţii: Munchen, Ed. Ion Dumitru, 1987; Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1997; Norcross, USA, Criterion Publishing, 2004) / Maramureşul, leagăn Românesc, (Ed. Nistru, Bruxelles, 1989) / Terminologia botanică creştină la poporul roman; studiu etnobotanic; Omagiul Prof. Alexandru Borza (Augsburg, 1993) / Floarea de piatră (Ed. Gutinul, Baia Mare) / Liceu, cimitir al tinereţii mele: Sovietizarea învăţământului românesc 1946-1952 (Vol I, Ed. Gutinul, Baia Mare) / Amintiri silvăşene din Ţara Haţegului; portretul unui sat haţegan din anii ’30 (Signata, Timişoara, 2001) / Anii noştri de şcoală; Sovietizarea 1948-1956 (Vol II, Norcross, USA, Criterion Publishing, 2004) / Lacrimarium: poeme (Provincia Corvina, Hunedoara, 2005) / Măriuca: roman (Ed. Gutinul, Baia Mare, 2005) / Maramureş – mândria şi durerea noastră: culegere de studii şi comentarii despre realităţi, fapte şi documente mai puţin cunoscute (Ed. Gutinul, Baia Mare, 2007) / Calendarul naturii pentru Pimpinell şi Pimpinella, pentru toţi copii lumii: valabil pentru fiecare an, iar cu mici diferenţe, pentru oricare regiune din zona temperată (Ed. Gutinul, Baia Mare, 2008) / Găina cea neascultătoare: o poveste adevărată (Ed. Surorilor Lauretane, Baia Mare, 2008) / Restituiri: roman (Bucureşti, Criterion Publishing, 2004) / Nemaipomenita vizită a lui Oimpinell si Pimpinella cu zâna Citrina la unchiul Portocal (Ed. Casei copilului didactic „Maria Montessori”, Baia Mare, 2009). Alte volume în colaborare.
       Trăieşte în Augsburg, Germania.

 

RESTITUIRI
-excerpt-

       Cum s-au găsit şi s-au luat, nu ştim, dar ştim cum au dus-o, foarte bine. Miruca a fost botezată ortodoxă iar Gustu, romano-catolică, dar fără să făcă deosebiri în familie, ei practicau cu mult înainte ecumenismul: mergeau şi la o biserică şi la alta, erau buni creştini şi ce este mai important, oameni de caracter, cu toţii. Dar tovarăşii au găsit că trebuie să distrugă şi această familie, pentru că prea era armonioasă. Pentru că domnul Polorac a fost comisar de poliţie înainte de război, adică in "regimul burghezo-moşieresc" care a asuprit clasa muncitoare şi poporul, trebuia arestat şi au făcut-o, când domnul Potorac era un linistit şi cinstit pensionar trecut bine de şaizeci de ani. Desigur că tovarăşii aveau dreptate, poliţia românească şi Siguranţa statului român, persecuta, nu "clasa muncitoare" ci pe gunoaiele ei comuniste pe care le formau ruşii, respectiv sovieticii, iar apoi le infiltrau la noi, cu propaganda comunistă cu scopul de a destabiliza tânărul stat român pe care să pună apoi ei mâna n cadrul teoriei revoluţiei bolşevice universale, lansata de Lenin. Sub acest aspect desigur că domnul Potorac a fost un duşman şi a rămas pană la capat, nu însă "al poporului," ci al lor, al comuniştilor murdari şi criminali. Cât va fi participat şi dânsul, personal la asemenea acţiuni, de arestare şi "persecutare" a gunoaielor, nu ştim, ştim însa că el, o fire blândă, a ajuns în poliţie din motivele de situaţie materială a familiei preotului moldovean, cu mulţi copii. Armata oferea studii şi întreţinere gratuită în schimbul carierei militare şi tânărul Potorac n-a avut de ales, ca şi generalul Petrescu, în tinereţe, dacă a vrut să studieze şi să-şi mai ajute şi familia, eliberându-o de o gură!
       După un timp, de la arestare, în care doamna Potorac şi fetele n-au ştiut nimic de soţul şi tatăl lor, unde se găseşte şi ce-i cu el, tovarăşii s-au pornit cu lămurirea asupra doamnei Potorac să divorteze de el, pentru că, motivau ei, periclitează situaţia şcolară a fetelor; ştii că Miruca tocmai terminase liceul şi se pregatea să dea admitere pentru învăţământul superior şi şi-a ales chimia alimentară a carei facultate se găsea la Galaţi. Doamna Potorac o femeie profund credincioasă, nu-şi putea imagina să divorţeze de soţul ei cu care s-a luat pentru o viaţă, a jurat asta faţă de el şi faţă de Dumnezeu, ori ea avea încredere în Dumnezeu, care nu te părăseşte în nici o situaţie oricât ar fi de grea, aşa încât ea nu-şi putea călca legământul.
       Ştii că în nenorociţii ani ai stalinismului, anii cincizeci, când aproape fiecare familie a României - în afara celor a gunoaielor - aveau unul sau mai mulţi arestaţi, cei de afară, din aşa zis-a libertate, se cunoşteau între ei, formând clasa socială cea mai extinsă a Republicii. Pentru aceştia, liantul era suferinţa, cu cei luaţi din mijlocul lor şi chinuiţi pentru fapte imaginare, ticluite sau chiar reale, de lupta impotriva comunismului şi suferinţa lor ca rămaşi afară, care aveau de făcut faţa tuturor piedicilor puse în calea lor de către regim. Chiar dacă erau supravegheati şi urmăriţi, aceştia conlucrau între ei, cu veşti, dacă acestea apăreau, de la cei închişi. Aşa a aflat şi doamna Potorac, că presiunile ce se fac asupra ei, cu divortul, sunt rezultat rezistenţei soţlui ei, pe care tovarăşii nu-l pot îndoi să le cadă lor victimă, la picioare. Una din metodele de slăbire a rezistenţei deţinutului era înlăturarea legăturii sufleteşti a acestuia, cu familia rămasă afară. Aceasta legătură chiar şi dacă nu era directă, adică fără vorbitor sau alte contacte concrete, ea exista prin încrederea pe care o aveau cei de afară cu cel dinlăuntru şi invers. Această legatură trebuia ruptă, o dată pentru a-i slăbi rezistenţa deţinutului la "reeducarea" marxistă, mai mult sau mai putin gen Piteşti în întreg gulagul românesc şi doi fie că a cedat, fie că nu, deţinutul trebuia pedepsit şi sub aspect psihic, prin proiectarea lui în aer în lipsa familiei din afară, deci soţia trebuia să divorţeze, spre a le servi interesele lor satanice.        Doamna Potorac n-a divortat, iar Miruca, cu ajutorul Domnului, ştii ca şi-a terminat studiul, cu tot arestatul din familie şi numai Dumnezeu ştie ce emotii avea când trebuia să completeze formularele acelea de înscriere, în fiecare an, la rubrica: părinţii. Niciodată n-a scris ca tatăl este arestat, decât ca este pensionar şi vai cum "ţi ţâţâia curu" să nu fie descoperită cu minciuna. Dar rugăciunile mamei şi desigur că şi ale tătălui, de acolo, din ghearele satanei de unde se afla au ajutat-o, precum şi încrederea ei în Cel de Sus, aşa încât Miruca, Riva, n-a lost descoperită cu "minciuna" ei, şi-a terminat studiul, iar azi, ştii ca este ingineră la Cluj.
       - Ştiu, a fost din nou Miruca prin parţile noastre?
       - Exact, prin părţile noastre şi ale ei, căci mai merge şi pe la Satu-Mare, deşi ei au vândut casa de acolo, dar de tatăl ei tot nu mai ştie nimic. Presupune ca ar fi murit, cineva chiar i-a adus aceasta veste, dar nu era tocmai sigur. Vezi, tu, draga mea ce valoare enormă are încrederea, nu degeaba este parte din Spiritul Sfânt! Ea te înalţă sau te doboară după cum este prezentă sau absentă. Pe doctorul Podaru îl mai ştii şi tu. Ce om minunat a fost şi cum l-a distrus soţia sa, în închisoare! Ea mai tânăra decât el şi desigur nu atât de solid ancorată in legea creştină, s-a lăsat ademenită de minciuna leprelor. Dupa schema lor s-a dat pe lângă ea un tânăr, chipeş ofiţer de securitate, făcându-i curte, bătându-o la cap să divorţeze pentru avantajele ce le va obţine când nu va mai avea tinicheaua atârnată de picior: "soţ deţinut politic" şi lăsând să se întrevadă că unul din aceste avantaje va fi căsătoria cu el, situaţie materială deosebita etc. Femeia, slabă la minte, slabă în educaţie, ţinută şi sentimente, a căzut în cursă. Chipeşului ofiţer "îndrăgostit" atât i-a fost, până a văzut-o pe "duşmana de clasă" divorţată, el realizându-şi "misiunea" va fi decorat, cu sadism el s-a bucurat de prostia şi pedeapa ce ea singura şi-a provocat-o ramânând în aer, cu ruşinea şi sufletul răscolit, dar şi mai cumplit a fost atins soţul ei, în închisoare şi după eliberare. Mai ţii minte, Pia, ce om distrus era? Umbla pe străzi în neştire, abătut, ca un cerşetor, căci nu mai avea casă, familie, la cine să tragă, îţi venea să-i plângi de milă, dar nu asta l-a doborât total, absenţa unui cămin material, ci a celui sufletesc, trădarea soţiei lui, asta l-a băgat în pământ. Oare nu este acesta un păcat enorm împotriva spiritului? Căci spiritul este încredere şi speranţă, iar lipsa acestora duce la desintegrare şi moarte. Nu de aceea este condamnată sinuciderea, care se face într-un act de disperare, care nu este altceva decât lipsa de încredere în Spiritul Sfânt, ceea ce este păcat grav ce stă la baza suicidului, ba chiar îl provoacă!?

Teresia Bolchiş Tătaru - din cărţile sale

Teresia Bolchiş Tătaru - din cărţile sale

       - Ştiu, Andrei, dar mai ştiu ca şi tine şi cazul doamnei Chitta, soţia lui lulian, primul prefect al regiunii noastre după război. Ştii şi tu, ce om de corectitudine exemplară şi de un patriotism impecabil dus până la jertfă pentru pământul şi poporul ţării lui era omul şi intelectualul Chitta.
       - Şi tocmai de aceea, lichelele moscovite, în frunte cu Odoviciuc, trebuiau să-l înlăture şi au reusit a o face, înscenându-i proces de delapidare! Auzi! Crima, crimelor! Hoţii şi gunoaiele strigau din toţi bojocii: "prindeţi hoţul!"
       - Iar doamna Chitta a divorţat ca să-şi poata salva cei cinci copii, să poată urma şcoala tovărăşească, dar a făcut-o formal, reuşind să-l pună în temă pe soţul arestat.
       - Ei, vezi, tocmai asta-i: n-a făcut-o până n-a primit consimţământul lui, cu toate greutăţile câte li s-au pus în cale. El fiind convins că este un divorţ formal, desigur că a acceptat uşurandu-şi sieşi conştiinţa în cumplita detenţie, iar acest divorţ în loc să-i distrugă, i-a întărit pe amandoi în unitatea pentru familia pe care au refăcut-o la eliberarea lui. Deci, vezi tu, paleta aceasta a fost variata şi diversificată, un rol horărîtor însă l-a jucat conştiinţa, dragostea adevarată şi mai ales încrederea!
       - Aşa este, Andrei! - apoi Pia apăsată de toate ale ei cotidiene, scoase un oftat adânc şi dureros: ,,O, Doamne! Cu toate mizeriile socialiste, cât de bine am putea trăi ! De ce nu ne lasă în pace?
       - Ei, da, asta-i, vezi: de ce să trăim bine? Dar foarte bine îţi este cunoscut şi ţie, draga mea, de ce! Doar singura mafia are voie, trebuie să traiască liberă, restul, masa, nu valorează nimic. Indivizii nu sunt decât doar "unelte de producţie" care trebuie să-i rămână supusi spre a o servi, iar spre a-i menţine în starea aceasta este obligatoriu să li se spele creierele, să fie hărţuiţi, să li se ia liniştea şi pacea, condiţia absolută a rezistenţei şi-a forţei interioare. Vezi tu, de aceasta masă, mafia îşi bate joc, trebuie să-şi bată joc spre a se razbuna şi o face la scară naţională, spre aşi dovedi puterea, răzbunarea şi batjocura, de aceea toate decretele numai şi numai în defavoarea acestei mase, dar cu ipocrizia nemaiîntâlnită: "toate hotărârili, spre binele poporului!" Numai şi numai spre binele poporului!
       - Da, da! Numai şi numai spre "binili" poporului, căruia îi aparţinem şi noi, dar acum ce vom face, Andrei?
       - Vom fi mai uniţi decât ori cand! Nu-i aşa Fetita mea?
       - Dragul meu! Tu cu adevărat eşti un erou, unul care inspiri încredere, putere, respect şi dragoste ..... Băieţelul meu!
       - Uite ce, băieţelul tău s-a gândit la toate, la toate s-a gândit, chiar dacă te lasă în grija iubitului partidului, trebuie să vină careva să stea aici cu tine, singură nu poţi rămâne: necazul e că nici una din mamele noastre nu o poate face, nu-şi pot lăsa ale lor: Aurelia, este doar până peste cap cu nevoile ei, iar mama la fel, aşa încât m-am gândit la mătuşa Mărie din Săcălăşeni; ce zici? Crezi că ar veni?        - De venit ar veni, dar nu aşa ca să stea tot timpul aici. Nu-şi poate lăsa nici ea gospodăria; asta, mai degrabă ar face-o badea Gheorghe, el ori cum este plecat de acasă de luni până sâmbătă: ştii ca el mai de mult ne-a rugat să-l găzduim pentru zilele de lucru, căci el nu poate face naveta cu camionul acela nenorocit, acoperit doar cu prelată, vara şi iarna. În condiţiile acestea cred că mi-ar fi de folos.
       - Adică în loc să te las cu o lele să te las cu un bade?
       - Badea Gheorghe, "Didicu," fost ordonanţă în armată, face cât o lele!
Numai un bai este cu el; ştii că mi-a zis odată: "Doamnă, îţi fac ori ce numa' nu mă trimete nicări, că tare rău stau cu picioarele aieste!"
       - Adică nu-ţi poate face cumpărăturile.
       - Cam asta e, dar lucrurile mărunte mi le pot cumpăra eu, de aici, din cartier, ba şi de la piaţă, mă pot descurca, deocamdată, în lipsa Băieţelului meu care mi le aduce toate - şi Pia reveni cu un oftat la ideea de mai înainte - "ce bine am putea trăi, de ne-ar lăsa în pace!" ...

*** *** ***

Teresia Bolchiş Tătaru:

       Am primit volumul „Măriuca” şi am parcurs cu mult interes paginile acestui roman, care este mai mult decât o „poveste,” în el găsindu-se multe mărturii despre realităţi ai anilor scurşi. Dumnezeu să Vă răsplătească strădaniile scriitoriceşti dându-Vă încă ani mulţi de viaţă pe lângă cei 70 împliniţi. Cu aceleaşi sentimente de totdeauna,

+ Mitropolit Nicolae
       Teresia Bolchiş Tătaru ocupă un loc aparte în galeria scriitorilor români din exil. A părăsit România cu cei doi copii, soţul rămânând în ţară; decizie cardinală care i-a înrâurit cursul vieţii, imprimându-i schimbări şi adaptări esenţiale.
       Condeiul ei, pornit ca o recuperare, la o vârstă respectabilă, când timpul i-a permis mai mult, redă cu talent evenimente, scene, descrieri din România aflată sub teroarea comunistă, care a desfigurat tânăra generaţie de intelectuali a infloritoarei perioade interbelice.
       A trăit intens vremurile de după al II-lea război mondial şi le aşterne pe hârtie cu sinceritate, ca o mărturisire în faţa cititorilor, unii din ei auzind pentru prima dată de grozăviile regimului comunist ce a sugrumat ţara în cea de a doua jumătate a secolului trecut.
       Cărţile ei se citesc cu nerăbdare, dialogul este captivant, descrierile personajelor sunt desăvârşite, bine ancorate în realitatea socială, ficţiunea complectează compoziţia, imprimându-i valoarea unei capodopere.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate