Selfie-literatura de facebook

Silvana COJOCĂRAŞU

 

Silvana COJOCĂRAŞU        Mi-am pus deseori întrebarea, în ultima vreme, urmărind fenomenul cultural (dar, vrând-nevrând, atât cât îţi bagă degetele în ochi, şi pe cel fals-cultural), dacă literatura reflectă societatea, cum se pot distinge/ departaja valorile, cum şi până în ce punct te poţi împotrivi individual încercărilor de „nivelare” cultural-estetică şi de unde trebuie să intervină şi factorul de grup, de un anumit nivel intelectual.
       Pentru că, dacă nu se luptă „împreună” împotriva fals-valorilor (ca în orice luptă, de altfel), vom sfârşi sufocaţi de o sub-literatură fardată, botoxată, siliconată şi prezentată ca un standard „genial” de valoare în selfie-uri pe facebook. La care „grupul” (generos, cum ar putea fi altfel) îţi trimite felicitări, inimoare, desene mişcătoare şi chipuri cu expresii îngheţate. Devii, dintr-o dată, genial.
       O luptă grea, în care armele sunt cuvântul scris şi timpul.
       Vreau să atrag atenţia asupra unui fapt pe care îl consider îngrijorător, din cel puţin două perspective: se întâmplă prea des, iar consecinţele pe termen lung pot fi devastatoare pentru personalitate şi mentalitate. Se publică mult, dar nu tot ce se publică merită publicat, sub criteriul estetic. S-a ajuns ca, şi aici, să domine banul şi o promovare cu atât mai agresivă şi ostentativă, cu cât este mai lipsită de profunzime şi suport real.
       Motive de îngrijorare, pe termen lung, există şi din perspectiva manualelor şcolare, mai precis a textelor care se studiază la literatura predată în şcoală şi a lecturilor propuse. Dacă vom ajunge să-l „pierdem” pe Eminescu, înseamnă că ne pierdem cea mai frumoasă limbă română, că ne autodistrugem, şi atunci problema recuperării noastre morale va fi, cu adevărat, fundamentală. Limba română literară este incomensurabilă, în termeni materiali, morali şi de demnitate naţională. Eminescu, Blaga, Nichita Stănescu aparţin poporului român, fac parte din patrimoniul naţional. Cu cât textele literare studiate prin programa şcolară scad ca valoare estetică – îndepărtându-se de „desueţii” (mari) clasici – cu atât consecinţele asupra formării personalităţii copiilor, adolescenţilor şi tinerilor vor fi mai profunde, în sensul îndepărtării de valori „greoaie” - precum cititul unei cărţi, şi a preferinţei gestului facil, comun, pentru internet şi reţele de socializare. Este un proces subtil, subliminal, din care ieşi sărăcit şi însingurat.
       Rămân, probabil, printre puţinii nostalgici care-şi mai amintesc orele de limba şi literatura română şi vocile profesorilor la clasă, comentând gramatica, metafore şi simboluri... sau olimpiadele naţionale de literatură română, examene adevărate, la care am participat în fiecare an de liceu – oare şi asta o fi desuet, mă întreb, că uitat (voit) este, cu siguranţă... Şi totuşi, aceste momente, cu poezia şi farmecul lor, prefer să le păstrez vii în amintire.
       Şi să ignor sub-literatura de azi, ca un gest de autoprotecţie.
       Revizuind, ajung la concluzia că (şi) literatura (de azi) reflectă societatea. O societate a unor vremuri triste, lipsite de repere şi valori morale şi de cultivarea creaţiei autentice, care există. În care se învaţă şi se practică supravieţuirea.
       Ca protecţie, pentru mine şi pentru alţii, recitesc definiţia esteticii:

       ESTÉTIC, -Ă, estetici, -ce, s.f., s.n., adj. 1. S.f. Știință care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare și de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esența artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creației artistice, la criteriile și genurile artei. 2. S.n. Ansamblul însușirilor și al fenomenelor studiate de estetică (1). 3. Adj. Care aparține esteticii (1), privitor la estetică; care privește frumosul, care corespunde cerințelor esteticii; frumos. – din fr. esthétique.

*** *** ***

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate