Arhiepiscop VALERIAN TRIFA

 
Arhiepiscop VALERIAN TRIFA

       Arhiepiscopul Valerian Trifa, (Viorel numele de botez) cel mai mare din cei 7 copii ai lui Dionisie si Macinica (Motora), s-a nascut pe 28 iunie 1914, in satul Dealul Capsei lânga oraselul Câmpeni, jud. Alba, România.
       A urmat clasele primare în satul natal, având ca învatator pe tatal sau (1920-1924) si apoi Gimnaziu „Horia” în Câmpeni.
       Intre 1927-1931 frecventeaza Liceul „Gheorghe Lazar” din Sibiu, locuind la unchiul sau Parintele Iosif Trifa, conducatorul organizatiei religioase „Oastea Domnului” si editorul a doua publicatii religioase. În acesti ani a fost ales Presedintele Societatii „Sfântul Gheorghe”; a citit mult si a întâlnit distinse personalitati ale culturii.
       A intrat în 1931 ca bursier la Facultatea de Teologie din Chisinau, pe care a absolvit-o cu magna cum laude. In aceasta perioada a urmat în paralel cursuri de istorie si filosofie, ocupând si functia de Presedinte al studentilor pe centrul universitar.
       Pentru un an (iulie 1935- septembrie 1936) activeaza ca misionar laic în organizatia condusa de Parintele Iosif Trifa, ocupând si functiile de Sef al tipografiei si editor asistent al publicatiilor saptamânale „Lumina Satelor” si „Oastea Domnului”.
       Cu ocazia Congresului de la Târgul Mures (aprilie 1936), unde au participat si studenti americani de origina româna, tânarul Viorel Trifa s-a cunoscut cu Vasile Hategan si John J. Sibisan.
       Urmeaza cursuri în vederea doctoratului la Facultatea de Litere si Filosofie în Bucuresti si este ales Presedinte al Studentilor pe Centrul Universitar Bucuresti, unind membrii cu diferite convingeri politice. Editeaza si conduce revista „Libertatea”.
       Paraseste tara în decembrie 1938, stabilindu-se la Berlin, unde îsi continua studiile în istorie si jurnalism.
       Revine în tara în septembrie 1940 si este ales Presedintele Uniunii Nat ionale a Studentilor Crestini Români.
       În martie 1941 ajunge în Germania, în lagarele de concentrare din Buchenwald si Dachau. A fost eliberat (1943) si trimis la Viena, unde a îndeplinit functia de secretar al Mitropolitului Visarion Puiu.
       Emigreaza în Italia (1945) unde dupa învatarea limbii este numit profesor suplinitor, predând istoria antica, geografia si limbi straine la Colegiul Catolic din San Giuseppe.
       În ianuarie 1950 primeste dreptul de a emigra în Statele Unite. Prin publicatia „Solia” afla adresa Parintelui John Trutza, din Cleveland, care prin corespondenta îl informeaza ca ziarul „America” cauta editor. Sub auspiciile „Church World Service”, ziarul „America” îi întocmeste formalitatile de emigrare.
       Pe 16 iulie 1950 soseste în Statele Unite. Postul de la ziarul „America” a fost ocupat între timp, dar cu ajutorul Parintelui John Trutza i s-a oferit o pozitie similara la redactia „Solia” si gazduire într-o camera a Parohiei „Sfânta Maria”.
       Organizeaza editarea, tiparirea si distribuirea publicatiei „Solia” dublând numarul abonatilor, în numai 6 luni. Viziteaza parohiile Episcopiei, cunoscând direct aspectele activitatii crestin-ortodoxe pe continentul Nord-american.
       În toamna anului 1950, Parintele Andrei Moldovan din Ohio a fost în graba hirotonit Episcop de Patriarhia Româna si trimis înapoi în Statele Unite cu intentia de a-i lua locul Episcopului Policarp Morusca, retinut de autoritatile românesti în tara. Ca urmare în decembrie 1950 Episcopul Andrei Moldovan cheama în instanta la Federal Court în Cleveland pe editorul „Soliei” - Viorel Trifa împreuna cu Presedintele Consiliului Episcopal - Parintele John Trutza si contabilul episcopiei Virgil Suciu, cu intentia de a primi, prin hotarâre judecatoreasca dreptul de coordonare a Episcopiei. În final actiunea a fost un insucces pentru petitionari.
       Congresul Episcopiei, care a avut loc la Chicago, Illinois alege pe teologul Viorel Trifa, Episcop-Vicar (2 iulie 1951).
       Mitropolitul John Theodorovich al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene, îl hirotoneste Episcop-Vicar, în Biserica Ortodoxa Româna din Philadelphia - 27 aprilie 1952, iar Congresul Episcopiei din acelasi an îl înscauneaza Vicar, al Episcopului Policarp - 5 iulie.
       Dupa ce prin hotarâre judecatoreasca, Episcopului Andrei Moldovan si sustinatorilor lui l-i s-a interzis accesul la Vatra – august 1952 – Consiliul Episcopesc a declarat acest loc drept resedinta episcopala.
       Au urmat ani de munca si înfaptuiri din care amintim: reorganizarea si modernizarea fermei de la Vatra; Sfintirea Bisericii „Sfânta Treime” din Youngstown, Ohio (28 septembrie 1952), revizuirea Regulamentului de functionare al Episcopiei (Congres, 3-5 iulie 1953); reorganizarea Taberelor Religioase de Vara (august 1953); Aniversarea a 25 de ani cu editare de album de la înfiintarea Episcopiei (iulie 1954); stabilirea sediului publicatiei „Solia” la Detroit, si schimbarea formatului de editare (noiembrie 1954); Episcopul Valerian este invitat sa oficieze rugaciunea de deschidere a Sedintei Senatului American în Washington DC (11 mai 1955); Are loc hirotonirea primului Parinte, John Dinu (16 septembrie 1956); Sfintirea Capelei Memoriale de la Vatra (5 mai 1957);
       În 13 mai 1957, Episcopul Valerian Trifa devine cetatean american.
       Episcopul Policarp Morusca, pleaca întru Domnul, în ziua de 26 octombrie 1958, Episcopul Valerian devenind conducatorul unic al Episcopiei.
       Episcopia îsi rezolva problema canonicitatii afiliindu-se la Mitropolia Rusa autonoma (31 mai 1960).
       Biserica Ortodoxa din America ridica pe Episcopul Valerian la rangul de Arhiepiscop (7 martie 1970).
       Congresul accepta jurisdictia canonica a Episcopiei fata de Biserica Ortodoxa din America – OCA (3-5 iulie 1970).
       Parintele Nathaniel Popp este ales Episcop auxiliar pe 20 septembrie 1980, în Cleveland si este hirotonit în 15 noiembrie 1980, la Detroit.
       Arhiepiscopul Valerian a renuntat la cetatenia americana (7 octombrie 1982).
       În 28 iunie 1984 Arhiepiscopul Valerian, in vârsta de 70 de ani se pensioneaza, fiind sarbatorit într-un cadru festiv, publicându-se un album aniversar.
       Arhiepiscopul Valerian paraseste Statele Unite stabilindu-se în Portugalia (13 august 1984).
       În urma unui atac de inima Arhiepiscopul Valerian, paraseste cele lumesti, înaltându-se la Împaratia Cerului (miercuri 28 ianuare 1987).
       Este înmormântat la Vatra (6 februarie 1987)

HRISTOS A ÎNVIAT!

       Înca o data din fata sfintelor altare ni se reaminteste vestea cea mare ca Hrisros a înviat.
       În aceasta proclamatie a învierii Domnului se cuprinde o mare bogatie de învataturi.
       Întai de toate aflam cât este de mare dragostea lui Dumnezeu Tatal fata de noi pentru ca a trimis pe Fiul Sau si „pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).
       Luând chip de om Mântuitorul n-a fost pacatos. Dar a luat asupra Sa pacatele noastre si a suferit în locul nostru toate câte ar fi trebuit sa le suferim noi. În felul acesta s-a dat pe sine însusi „pentru noi, ca sa ne mântuiasca pe noi de toata faradelegea si sa ne faca plini de râvna pentru fapte bune” (Tit 2.14).
       Prin suferintele si moartea Sa pe cruce, Mântuirorul ne-a iertat de pacate, ne-a rascumparat de pedepsa pe care o meritam si mai ales ne-a sfintit dupa cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Si pe voi, care erati odinioara straini si vrajmasi prin gândurile si prin faptele voastre rele, El v-a împacat acum prin moartea Sa ca sa va înfatisati înaintea Lui sfinti si fara de prihana” (Coloseni 1.21).
       Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ne mai arata însa ca Fiul lui Dumnezeu s-a lasat rastignit, a patimit si a înviat si pentru ca noi „crezând în moartea si în învierea Sa sa fim mântuiti de moarte”. Sfântul Damaschin spune ca „precum Hristos a luat asupra Sa pacatele noastre ca sa ne duca la biruinta, tot asa El s-a rugat pentru ca sa ne deschida calea spre suirea la Dumnezeu”. Iar Sfântul Apostol Pavel, adresându-se Corintenilor le spune ca: „Hristos a înviat din morti si astfel începatura celor adormiti s-a facut. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si învierea mortilor. Ca precum întru Adam toti mor, asa întru Hristos toti vor învia” (1 Corinteni 15.20).
       Asa dar prin învierea Mântuitorului din morti ni se garanteaza ca si noi vom învia. „Ca de am murit împreuna cu Hristos, credem ca vom si învia împreuna cu Dânsul” (Romani 6.8).
       Din toate câte scrie în cartile sfinte si din toate câte stim de la Sfintii Apostoli si din învataturile Bisericii, nimic nu este mai important decât aceasta asigurare ca pentru cei ce cred în Iisus Hristos existenta nu se sfârseste aici pe pamânt, ci calea le sta deschisa spre înviere si viata viitoare. Bazati pe aceasta credinta, primii crestini si sfintii mucenici si martiri au fost în stare sa se lepede de toate cele pamântesti si sa sufere chiar moartea, marturisind pe Mântuitorul.
       Pe aceasta convingere credem noi ca se poate întemeia si felul de viata a noastra, a crestinilor de astazi. Oricât am fi de descurajati de câte se întâmpla în lume, oricât de întunecata ne-ar fi viata de negura slabiciunilor omenesti, daca tinem minte ca prin învierea Domnului am fost înaltati la o stare de har si binecuvântare, vom putea privi cu încredere la viitor. Daca credem cu adevarat ca Hristos a înviat din morti, noi stim încotro mergem. Avem o cale deschisa si o tinta catre care sa ne îndreptam, viata viitoare. Crezând aceasta, toate ce sunt aici pe pamânt vor avea putina importanta. Bogatia ori saracia, pacea sau razboiul, întelegerea sau neîntelegerea dintre oameni, dreptatea si nedreptatea, toate sunt parte din viata noastra pe pamânt, dar toate sunt trecatoare.

Troita de la Episcopia Vatra

Troita de la Episcopia Vatra

       Pentru acest motiv, cele bune si cele placute nu ar trebui sa ne faca prea încrezatori în noi însine, prea mândri, orgoliosi ori intoleranti. Ca tot ce avem nu este al nostru, ci ne este numai dat în folosinta din îndurarea lui Dumnezeu. Nici cele rele nu ar trebui sa ne copleseasca sub povara lor, caci dupa spusa Sfântului Apostol: „noi trebuie sa ne bucuram chiar si în necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare; rabdarea aduce biruinta, iar biruinta nadejdea care nu însala pentru ca se bazeaza pe dragostea lui Dumnezeu turnata în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” (Romani 5.3-5).
       Tinta vietii viitoare si speranta câstigarii ei este cea mai de pret comoara a crestinului. Ea este la îndemâna celor buni si celor rai, celor sanatosi si celor bolnavi, celor mici si celor mari. Urmarind aceasta tinta vom câstiga batalia vietii. Fara ea suntem pierduti. Nimeni pe pamânt nu este mai sarac si mai nefericit decât omul care si-a pierdut orice speranta.
       De cumva suntem slabiti în credinta noastra si am pierdut din vedere izvorul dadator de viata al sperantei crestine, praznicul Sfintei Învieri a Domnului este ocazia potrivita sa descoperim adevarul. Odata ce l-am regasit vom fi în stare sa ne veselim cu adevarat duhovniceste în aceste zile de sarbatoare „vorbind între noi în psalmi, în laude si în cântari de lauda Domnului” (Efeseni 5.19)
       Al D-Voastra de tot binele voitor, dorindu-va sarbatori fericite.
       Arhiepiscop VALERIAN

***

 
Consiliul Parohiei 'Sfanta Maria' din Cleveland. In mijloc Dl. Valerian D. Trifa, PC Parinti John Trutza si Ioan Surducan, 1951

Consiliul Parohiei "Sfanta Maria" din Cleveland. In mijloc Dl, Valerian D. Trifa, PC Parinti John Trutza si Ioan Surducan, 1951

Episcopul Valerian in mijlocul enoriasilor de la Parohia Sfantul Gheorghe din Toronto - 30 Iulie 1959

Episcopul Valerian in mijlocul enoriasilor de la Parohia "Sfantul Gheorghe" din Toronto - 30 Iulie 1959

Consiliul Episcopal, consfatuire la Cleveland, 1963
(Rnd I, stg la dr): PC Părinţi Ioan Surducan, George Zmed, Ioan Stănilă, PS Episcop Valerian, PC Părinţi, Eugen Lazar, Vasile Haţegan, Traian Vintilă. (Rnd II, stg la dr): PC Părinţi Nick Muntean, Nick Buda, Lee Copacia jr., Vasile Ghetian, Dr. Miron Butariu, Paul E Yova, Andrew Peru, John Sibisan, Vasile Craina, John Regule şi Romul Pantea

Consiliul Episcopal, consfatuire la Cleveland, 1963
(Rnd I, stg la dr): PC Părinţi Ioan Surducan, George Zmed, Ioan Stănilă, PS Episcop Valerian, PC Părinţi, Eugen Lazar, Vasile Haţegan, Traian Vintilă. (Rnd II, stg la dr): PC Părinţi Nick Muntean, Nick Buda, Lee Copacia jr., Vasile Ghetian, Dr. Miron Butariu, Paul E Yova, Andrew Peru, John Sibisan, Vasile Craina, John Regule şi Romul Pantea

Episcopul Valerian cu Episcopul John of San Francisco, cu ocazia cu ocazia Congresului Consiliului Mondial al Bisericilor, Uppsala, Suedia, 1968

Episcopul Valerian cu Episcopul John of San Francisco, cu ocazia Congresului Consiliului Mondial al Bisericilor, Uppsala, Suedia, 1968

Episcopul Valerian, avand invitati inalti ierarhi, la Sfintirea Manastirii Schimbarea la Fata, Ellwood City PA, 1968

Episcopul Valerian, avand ca invitati, inalti ierarhi, la Sfintirea Manastirii "Schimbarea la Fata", Ellwood City PA, 1968

Episcopul Valerian - sfintirea Centului de Studii si Documentare de la Vatra, care in prezent ii poarta numele, 1978

Episcopul Valerian - Sfintirea Centului de Studii si Documentare de la Vatra, care in prezent ii poarta numele, 1978

Arhiepiscopul Valerian a propus un vrednic urmas - Slujba de hirotonire, la treapta de Episcop a Arhimandritului Nathaniel, Catedrala din Detroit, 1980

Arhiepiscopul Valerian a pregatit un vrednic urmas
Slujba de hirotonire, la treapta de Episcop a Arhimandritului Nathaniel, Catedrala din Detroit, 1980

Arhiepiscopul Valerian in ultimii ani ai vietii pamantesti, Portugalia, 1986

Arhiepiscopul Valerian in ultimii ani ai vietii pamantesti, Portugalia, 1986

*** *** ***

Despre Arhiepiscopul Valerian Trifa:

Arhiepiscopul Valerian Trifa        Archbishop Valerian was a personality of numerous talents and a born leader. He had the capacity to understand the problems of his people, the wisdom to resolve them, and the power to sacrifice himself for the good of his flock. It was given to him to have an eventful life and to spend long periods of time in different parts of the world in diverse nations and cultures. However, he fulfilled the mission of his life among his own people in the New World...
       For the Romanian-American community and Romanian-American heritage, such an exceptional personality was Archbishop Valerian D. Trifa.
       Archbishop Valerian D. Trifa will be remembered for the many material things achieved during his long pastorate, as well as for his outstanding qualities of leader. But if the material things are destined to last only for a limited period of time, his achievements in the spiritual arena will last indefinitely.
       Archbishop Valerian was instrumental in putting the Romanian-American community on very firm ground by answering and clarifying two main issues that were somehow “floating” in the air but which were not, until his time, properly addressed.
       These two issues were: what the Romanian-American community was, and what should be its relation with the rest of the country. These two issues were of extreme importance, and they needed to be explained in order to resolve conflicts resulting from the fact that the Romanian-American community was changing in nature and character. When Archbishop Valerian became the spiritual leader of the Romanian-American Orthodox community, this community already ceased to be an “outsider,” or marginal group, and was part of America. However, not all members of the community fully realized this fact, and certain conflicts still lingered between the partisans of the “old” ways and those who rightly wanted changes. It was due to the wisdom, patience and special charisma of Archbishop Valerian that the changes were accepted gradually by all and that a new, common self-understanding emerged...
       For his activity, Archbishop Valerian was rewarded with the respect and the unconditional love of his people. In the meantime, he was the victim of a vicious and disgraceful campaign of slanders and false accusations. These actions were propagated by the Godless communist regime of Romania, by an unscrupulous segment of the media and by irresponsible adepts of political expediency. He was persecuted and had to end his life in exile, but he proved his moral superiority by refusing to deal in hate and by forgiving all his detractors. Above all, he proved what was said in John 12:20-27: “… unless a grain of wheat falls into the earth and dies, it remains alone; but if it dies, it bears much fruit.”

Alexandru NEMOIANU
       ...Throughout the years, the Archbishop Valerian never changed. He remained modest, without pomp and pretentions that sometimes characterize those that come to occupy exalted positions. While he faithfully preserved and observed the centuries-old attributes associated with the position of the Bishop, at the same time he harmoniously brought that position into the 20th Century. As a hierarch, he was a modern man, constantly looking toward the future...
       Archbishop Valerian is also well-known beyond the confines of the Episcopate. He was a favourite speaker at inter-Orthodox gatherings. The Orthodox hierarchs, theologians, and leaders came to recognize His Eminence as a man of high theological and philosophical culture, as well as a devoted missionary of the Orthodox Church in America.
Traian LASCU
       Any right-thinking and unbiased person will agree that Archbishop Valerian D. Trifa was the most prominent American of Romanian descent among us.
       Fate and circumstances wishes that he come in our midst and serve us so diligently and successfully for 33 years. Those who knew him, worked with him and observed his activities, had the highest respect and esteem for him never believing the false accusations, allegations and innuendos he had to endure most of the time he so faithfully served us with mind, body and spirit.
       In a true Christian spirit, in a letter left behind to be read at his funeral, he has forgiven all those who, wittingly or unwittingly wronged him and hurt him. History will prove that he was not guilty of all the terrible accusations at hid person.
Pr. Vasile HATEGAN
       I saw the Archbishop Valerian one more time, when His Eminence visited the Holy Cross Church in Washington, D. C., shortly before his departure from the United States. He recognized me immediately, and we talked briefly since everybody wanted a word with him. He gave me his blessings, which I remember vividly. I was not to see Archbishop Valerian again.
       As I am writing these memories, in the sad-anniversary year, I also realize how little my contribution to the portrait of the exceptional Romanian-American Archbishop is bound to be...
       I did not belong to the circle on his closest friends, and he was too kind to call me “a dear friend” on occasions. But this remarkable intelligence, his talent, his deep commitment to preserve the Romanian heritage on this continent were not things I would ignore then, or forget now, after these many years.
       I had the chance to meet Archbishop Valerian, and this was a meaningful experience for me. I had the chance to have our Archbishop as my editor for a book about and dedicated to Romanian-Americans. In their books, in our books, his name is indelibly inscribed as the name of Archbishop Valerian of a glittering time.
Alexandra ROCERIC

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate