Victor Ravini

 

 

Ce facem cu Miorița și cui o lăsăm?

- partea a IV-a -

 

 

 

Victor Ravini

    S-a spus că variantele Mioriței prezintă diferite grade de deteriorare, cum ar fi că oaia a devenit spion (Eliade), sau adaosuri de cel mai rău gust (O. Densusianu). Dar nu prea s-a cercetat mai departe de atât.

   Eu analizez versuri deteriorate fonetic, lexical și semantic, le sortez pe o scală relativă, astfel încât apare limpede că toate modificările au fost făcute în aceeași direcție, chiar și cele reușite poetic, s-a alunecat de la o înțelegere mitologică la una lumească, de la mythos la logos, de la sacru la profan. Din ce în ce mai puținele aspecte mitologice și poetice au fost eclipsate de aspecte materialiste, ceea ce a creat confuzii printre țărani și cercetători. Pornind de la filozoful danez Knud Ejle Løgstrup, care arată cum catastrofele politice, sociale și economice degradează mentalitățile, eu cred că exploatarea crâncenă a țăranilor români, sistemul de impozite și răpirea pământurilor de către niște hoți (voleurs ), explicate de Marx în Capitalul, au fost catastrofe ce au putut face ca întregul fel de a gândi al țăranilor români să fie întors pe dos. După ce li s-a luat țăranilor pământul, tot ce aveau și nu le-a mai rămas nici măcar speranța, cine se mai gândea la stele și la nemurirea sufletului? Aceasta i-a putut face pe unii din ei să înțeleagă Miorița pe dos și să adauge într-o variantă sau alta improvizații personale, nesemnificative pentru totalitatea materialului cercetat. Este de neînțeles cum au putut unii cercetători, ca Vulcănescu, să le ia drept semnificative și să facă generalizări neîntemeiate.

Victor Ravini - Miorita

   Cercetătorii datează crearea Mioriţei între secolul al XVIII-lea (Nicolae Iorga) și vremea dacilor (Ion Diaconu, Erdös și alții). Argumentarea lor este insuficientă. Adrian Fochi afirmă la pag. 420 că „Mioriţa oglindește un stadiu destul de vechi…” iar la pag. 544 că „La baza Mioriţei stă un fapt real. Faptul s-a petrecut într-o epocă istorică relativ nouă”. Ori e albă, ori e neagră? După Eliade, Miorița oglindește întreaga istorie a României, cu „nenumărate invazii barbare de la sfârșitul antichității până în evul mediu” și „vecinătatea marilor puteri militare dinamizate de fanatisme imperialiste” (Eliade). Eu mă întreb: cum puteau dacii să știe înainte de războaiele cu romanii că va veni „teroarea istoriei” cu invaziile din evul mediu și ce a mai urmat?

    Toate datele concrete din metafore și alegorii au de bună seamă o legătură directă cu societatea care le-a creat, deci fac posibilă o datare relativă a compunerii Mioriței. Eu încerc o datare pe trei criterii: 1. elemente care se pot relata la indoeuropeni, 2. la pre-indoeuropeni, 3. perspectiva genului. Concluziile din aceste trei unghiuri converg spre o datare a creării Mioriței începând cu epoca dinaintea venirii indoeuropenilor, la care s-au făcut modificări ulterioare. Miorița poate fi mai veche decât Gânditorul de la Hamangia și femeia lui.

   Așa-zisa Urballade poate fi veche de 7000 sau 8000 de ani, poate corespunde cu trecerea de la matriarhat la patriarhat și conține unele elemente ce pot proveni din cea mai veche societate de vânători arhaici. Miorița poate fi creată în epoca de piatră, cam în aceleași vremuri în care s-au făcut marile descoperiri fundamentale, de care vorbește Claude Lévy-Strauss: domesticirea animalelor, agricultura, ceramica și țesutul.

    În concluzie: Nu este posibil să credem în criminalitatea din Miorița, iar eu nu cred nici că asemenea interpretări ar fi intenționat răuvoitoare. Sunt doar insuficient gândite, sunt o eroare de raționament. Nu putem crede nici în interpretările pesimiste și fataliste ale unor savanți ce și-au proiectat propriile frustrări și suferințe sufletești pe ciobanul din Miorița și pe întreaga țară. Cei ce denigrează Miorița poate că nu sunt conștienți că denigrează întreg neamul românesc și că stima noastră pentru ei se clatină. Pesimismul, fatalismul și resemnarea nu pot fi în sângele unui popor ai cărui strămoși trăgeau cu săgețile în norii de pe cer, înfruntând astfel zeul care tuna și fulgera, după cum știm de la părintele istoriei Herodot... cetire.

     Tot ce au făcut românii dintotdeauna dezminte dogma tristeții naționale, combătută de George Călinescu și de mulți alții. Însă rațele măcăne mai tare decât cântă ciocârlia. E timpul să eliminăm această dogmă dușmănoasă față de națiunea noastră, să reevaluăm Miorița, să o eliberăm din monopolul „totalitarismului științific” și să o redăm școlilor noastre, cât și culturii universale.

 

 

Notă: Pentru fluiditatea textului, precizările bibliografice și notele de subsol se pot găsi în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor EDIMPEX SRL, București 2016, 2017.

 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate