VINTILĂ HORIA

Diplomat, profesor, scriitor, poet, editor, publicist

 
VINTILA HORIA

       Vintila Horia (numele la nastere Caftangioglu) s-a nascut la 18 decembrie1915 in Segarcea, jud. Teleorman. Primele clase primare le incepe in Basarabia, continuandu-le in Bucuresti. Urmeaza Colegiul Sfantul Sava si apoi Facultatea de Drept, in paralel cu cea de Litere.
       Colaboreaza la revista „Gandirea” si devine cofondator al revistei „Mesterul Manole”. In anul 1940, isi incepe cariera diplomatica, fiind, sef de cabinet si apoi atasat de presa la Roma, dar pentru o perioada scurta. Obtine o bursa universitara, si pleaca la Viena, unde in 1941 isi reia activitatea diplomatica.
       Urmare evenimentelor legate de evolutia razboiului, impreuna cu sotia ajung in lagarele de concentrare de la Krummhubel si Maria Pfarr.
       Eliberati petrec o perioada de timp in Italia, la Florenta si la Milano unde colaboreaza la diferite publicatii.
       Calatoreste in Argentina, in 1948, fiind prima tara care le-a oferit viza. A locuit la Buenos Aires, unde a lucrat un timp la o banca, iar apoi ca profesor de Literatura Romana la Facultatea de Litere pâna în 1953, cand pleaca in Europa.
       Franta este tara unde, scrie romanul in limba franceza „Dieu est ne en exil”, onorat cu premiul Goncourt al Academiei Franceze (1960).
       Vintila Horia se intoarce în Spania în 1965, unde continua sa scrie, în spaniola si in franceza. Ocupa postul de profesor universitar, la catedra de literatura comparata.
       Colaboreaza permanent, la „A.B.C.”, „Induce”, „Semana”, „Cuadernos Hispano Americanos”, „Les Nouvelles Litteraires”, „Ecrits de Paris”, „Roma”, „Intervento”, "Il tempo".
       Fondeaza colectia „Punto Omega” si detine functia de director al revistei „Futuro Presente”.
       Se stinge din viata, sambata 4 aprilie 1992, la Collado - Villalba, in the serrania Madrileña.
       Din opera sa: „Dieu est ne en exil”, „Le chevalier de la resignation” (1961), „Les impossibles”, „Une femme pour L’apocalips”, „Le journal d’un campasieu du Danube”, Espania y otras mundos”, „Viaje en los centros de la tierra” (1971), "Encuestra detras de lo visibile" (1975).

VINTILA HORIA - bust realizat de Nicapetre, Rotonda scriitorilor romani din exil, de la Campul Romanesc, Hamilton, Ontario, Canada

Vintila Horia - bust realizat de Nicapetre, "Rotonda scriitorilor romani din exil", de la Campul Romanesc, Hamilton, Canada

 

Eseu autobiografic

       "A fost atunci probabil, cand eu am devenit, un om intr-adevar liber, si mi-am conceput viitorul ca ziarist, decis sa se perfectioneze si sa se realizeze, in ciuda sau impotriva tendintelor sau curentelor care s-ar fi ivit, sau mi-ar fi taiat calea. In zilele lungi de iarna petrecute la Krummhubel, Riesengebirge, chinuit pana la vertigii din cauza foamei, citeam si scriam intr-o izolare aproape perfecta. A fost timpul cand l-am descoperit pe Julien Green, romanele si jurnalele lui, si pe Fransois Mauriac. Scriam cu entuziasm la un roman care avea sa apara mult mai tarziu si tineam la zi un jurnal, pe care ma gandesc sa-l public intr-o zi, deoarece reflecta un aspect inedit al razboiului trecut, acela trait de un tanar care nu detesta nebunia in mijlocul careia traia, caci aceasta nebunie, cu toate ororile pe care le presupunea, nu se para ca ar fi tinut de un popor sau de rasa, de un fragment al umanitatii, ci de o intreaga lume. Raspunztor de catastrofa era Omul, slabiciunea, lasitatea, incoerenta sa, frica in fata Raului reprezentat de catre politicieni, adica de tirani, si de alte ramasite preistorice...

       Mi-am dat seama in pacea lagarului, de demonismul tuturor intreprinderilor care propuneau oamenilor idealul de libertate realizabil prin sclavie. Ma gaseam intr-un lagar nazist, dar stiam ca nazismul de afla pe patul mortii si ca un alt totalitarism avea sa ne desparta de orice drept la liniste. Am dorit atunci sa ma detasez de orice contingenta politica, si in padurea de la Maria Pfarr, am facut juramanat de totala neadeziune politica...

VINTILA HORIA, la masa de lucru

Vintila Horia la masa de lucru

       Ma aflam la Assisi cand 'Tribunal al poporului' m-a condamnat la munca silnica pe viata, acuzandu-ma de 'crime' pe cat de absurde pe atat de imposibile, pentru ca eram mult prea tanar ca sa le fi putut comite. In plus eram acuzat de a fi scris cateva articole anticomuniste, care constituiau cauza adevarata a condamnarii, aceiasi cauza pe care mi-au aruncat-o in fata, in 1960 reflectoarele unui ziar cu nume gresit. Au fost anticomunismul meu de totdeauna, caruia i-am ramas fidel chiar dupa decernarea premiului Goncourt, crestinismul meu, credinta mea in om, ceea ce ei au incercat sa distruga prin aceste atacuri si nu rasismul, fascismul sau nazismul meu, fantome zdrentaroase ale unui trecut pe care n-am dece sa-l justific, pentru ca oricum face parte din experienta mea de om liber. Vroiau sa distruga o prezenta si foarte putini au fost cei care in mijlocul unui penibil talmes-balmes de dezimformari premeditate, au inteles acest lucru..."
(Din notele autorului care ar fi trebuit sa insoteasca aparitia romanului "Cavalerul resemnarii" in toamna anului 1961. In final a fost publicat ca eseu autobiografic)


Autorul despre romanul sau, "Dumnezeu s-a nascut in exil"

       "'Dumnezeu s-a nascut in exil' era si o autobiografie. Guvermantes remarcase foarte bine, ca nu e simpla coincidenta ca trei din premiile literare recente, premiul Nobel din acest an si ultimile doua premii Goncourt incoroneaza toate cele trei scrieri de exilati... Iata deci cine vrea sa ma cunoasca mai bine nu are decat sa reciteasca 'Dumnezeu s-a nascut in exil' si 'Cavalerul resemnarii'. Eu sunt acolo, cu toate scanteierile si cu toate umbrele mele. Numai prin mijlocirea cartilor se poate judeca un scriitor si nu pe baza catorva articole."

 

Vintilă Horia, câteva din cărţile sale, publicate la diferite edituri

Vintilă Horia, câteva din cărţile sale, publicate la diferite edituri

***

 
POEZII

 
RUGACIUNE PENTRU RANILE TARII

Nu da Doamne, nici unui dusman
Suferinta noastra dintr-un an
Si ne iarta noua daca plange
Inima din noi de-atata sange

Painea noastra coapta-n bunatate,
Da-ne-o noua ca si pana acum,
Fa-ne doamne, prin durere drum
Ca unei corabii pe-nnoptate.

Lasa-ncet din cerul Tau sa cada
Pacea peste noi ca o zapada
Si pe-o raza de luceafar mare
Da-ne semn de mila si-ndurare.

Dintr-un cap in celalalt al zarii,
Abatut candva la o rascruce,
Umilit ca Fiul Tau pe cruce,
Zace-n lacrimi trupul rupt al Tarii.

Pica-i Doamne din uleiul sfant
Peste ranile cioplite in pamant
Si inalta din puterea gliei
Chipul cel rotund al Romaniei.

 

 
INCHINARE

Prin targuri, Doamne, sufletul mi-alunec
Si printre oameni in zadar Te caut.
Mi-e glasul rupt si ragusit: un flaut
Cu sufletul rapus de prea mult cantec.

Te-astept in dimineti intunecate,
Prin zgomotul rascrucilor umblate
Si-am obosit de cand Te caut Doamne,
Prin zvon de ierni si prin uscate toamne.

Nu vezi? Sunt singur si prea greu mi-e scrisul
De-a nu Te fi-ntalnit pe nici o cale.
Da-mi semn sa-nchin Minunatiile Tale,
Condeiul greu, poemele si visul.

Fa-mi glasul drept si coardele sonore,
Cuprinde-mi fruntea-n maini de aurore
Si lasa-ma pe albul unei pagini
Sa ma culeg sfios dintre paragini.

 
 
 
 
 
 

 
Notarul Luis Bollarin, fondatorii Aurelio Rauta, Vintila Horia, Alexandru Gregorian, Radu Enescu si Mihai Fotin Enescu la infiintarea Fundatiei Culturale Romane - Italica, Spania, 9 aprilie 1983 (stg) / Vintila Horia, conferinta Munchen (dr)

Notarul Luis Bollarin, fondatorii Aurelio Rauta, Vintila Horia, Alexandru Gregorian, Radu Enescu si Mihai Fotin Enescu la infiintarea Fundatiei Culturale Romane - Italica, Spania, 9 aprilie 1983 (stg) / Vintila Horia, conferinta Munchen (dr)

 
Comemorare, centenar naştere, 17 decembrie 2015. Reculegere la mormântul lui Vintilă Horia din cimitirul civil La Almudena, din Madrid, Spania. În stânga imaginii (cu fular roșu), acad. Basarab Nicolescu, Cristina Horia - fiica scriitorului, (în stânga lui Basarab Nicolescu), Prof. univ. dr. Mihaela Albu, Craiova (a patra poziţie din stânga)

Comemorare, centenar naştere, 17 decembrie 2015. Reculegere la mormântul lui Vintilă Horia din cimitirul civil La Almudena, din Madrid, Spania. În stânga imaginii (cu fular roșu), acad. Basarab Nicolescu, Cristina Horia - fiica scriitorului, (în stânga lui Basarab Nicolescu), Prof. univ. dr. Mihaela Albu, Craiova (a patra poziţie din stânga)

 

Despre Vintila Horia si opera sa:

       Viata si opera lui Vintila Horia au devenit un simbol al luptei omului de a-si castiga aripile si cerul, “suflarea” creativa si sufletul nemuritor, eternul si infinitul ca ferestre ale firii prin care Dumnezeu se priveste in om. Toate romanele lui Vintila Horia structureaza simbolurile pe mai multe niveluri armonizandu-le intr-o metafora mare, dupa procedeul poemului haiky in care cititorul versat incepe sa citeasca romanul abia dupa sfarsitul lui. Exilul lui Ovidiu, sau al lui Vintila Horia, depaseste istoria si cu atat mai mult geograficul devenind „semnul” lui katharsis, dar mai ales al lui kathartes, ca in filosofia antica in sens de jertfa se ispasire.

Dumitru ICHIM
       Vintila Horia a devenit cel mai solicitat oaspete al exilului romanesc. Rar intalnesti un compatriot care sa nu-i fi citit cartile, iar acolo unde reuseste sa ajunga spre a le povesti ceva, romanii umplu sala de conferinte pana la refuz. La fel este el savurat pentru scrierile sale, numele lui figurand ca autor aproape in toate publicatiile periodice romanesti. Este dorit, invitat, preferat.
Constantin SPOREA
       În martie 1990, l-am întîlnit pe Vintila Horia la Madrid. De atunci viata mea se împarte în doua: înainte si dupa Vintila Horia. Îi datorez clarificarea sensului existentei, aprofundarea dialogului meu cu Dumnezeu, anagajamentul si acceptarea sacrificiului în numele adevarului si consolidarea credintei ca lumea poate fi schimbata daca vrem sa ne schimbam. "Faceti din voi însiva ceea ce vreti sa fie lumea pe care vreti s-o schimbati", este îndemnul lui. Întoarcerea lui Vintila Horia - atît filmul cît si cartea - nu s-a nascut din nevoia de aparare a lui Vintila Horia, ci din nevoia de aparare a publicului caruia i s-a îndepartat un român exceptional, un spirit profund crestin si o valoare culturala si artistica de amplitutinde universala. Este întoarcerea unui adevar si nu a unui om care sufleteste nu s-a despartit niciodata de România. "Pe mine nu m-au atacat, spunea Vintila Horia, reprezentantii nu stiu carei etnii sau ai nu stiu carui regim politic. M-au atacat dusmanii omului".
Marilena ROTARU
       Daca acceptam ideea ca veacul XX este dominat de o intoarcere la spirit si ca dupa cum subliniaza Vintila Horia in multe din eseurile sale, stiinta pare sa strabata un drum la capatul caruia se produce o vadita deschidere a sa catre religie, putem sa intelegem vibratia cititorului in fata acestei carti; pentru ca „Dumnezeu s-a nascut in exil” inchide in sine trairea ca mai caracteristica a unor vremuri care se distanteaza in cele mai diferite moduri de orice absolutizare pur materialistica.
Monica NEDELCU
       Era un om armonios launtric si tocmai aceasta armonie launtrica îl ferea de micile sau marile meschinarii din jur, îl facea rezistent la durere. Apoi, era un om "cu simtul valorilor", formula care-si recapata sensul prin Vintila. Si mai presus de orice, era un intelectual deschis în toate directiile: metafizica, literatura, stiinta, chiar si parapsihologie. În 1960 l-am convertit si pe el la lectura lui Guénon si mi-a povestit ce succes enorm a avut, cîtiva ani mai tîrziu, la un congres al dantologilor din Italia, unde a vorbit despre L’ésotérisme de Dante, lucrare complet ignorata de specialisti.
Theodor CAZABAN
       Vintila Horia este un scriitor de talie europeana, o punte care ne leaga de valorile spirituale ale Occidentului, o garantie a continuitatii românesti libere. În contextul demoniac al realitatii post belice al unei Românii alienate de ideologia calomniei si a delatiunii, o constiinta ca aceea a lui Vintila Horia avea datoria sa plece în lume pentru a spune adevarul. Sa ne imaginam ce s-ar fi întâmplat daca nu pleca. L-ar fi înghitit întunericul Gherlei ori al Sighetului, lagarul de exterminare de la Canal sau pustiul Baraganului. Si n-ar fi existat pentru noi nici “Dumnezeu s-a nascut în exil”, nici “Cavalerul resemnarii”, nici “Pérsécutez Boèce”, nici “Mai sus de miazanoapte”, nici una din toate celelalte carti pe care le-a daruit literaturii române si universale.
Camilian DEMETRESCU
       Exilul i se înfatiseaza lui Vintila Horia nu doar ca o circumstanta biografica între altele, ci ca o situatie-limita care ne obliga a da socoteala de taria sau slabiciunea fibrei noastre morale, „masura îndeletnicirii de-a fi“. Ne aflam, experimentînd-o, în fata „desertului tatarilor“, constrînsi a ne constitui „în pilda catre sus si catre jos“. Pentru cei ce-si traiesc exilul nu ca o „moneda de schimb“, ci ca un fel de „acceptare soteriologica“, o asemenea încercare, echivalenta unei initieri, revela un destin. Asadar, un dat fundamental, imuabil, un traiect pre-scris ca o rasfrîngere a tragismului conditiei omenesti: „Vreau sa vorbesc de scriitori si de cei care le sînt asemanatori. Acesti oameni ar fi fost, oriunde si oricînd, niste exilati. Istoria n-a facut altceva decît sa le ofere un titlu si sa le indice o cale, pe care ei o alesesera dinainte si pe care Platon o numea «thymos» sau plan vital, nascut odata cu noi“.
Gheorghe GRIGURCU
       Vintila Horia, un scriitor de o extraordinara forta morala, a convertit frigul instrainarii si al izolarii, cu starea unei obsedante legaturi spirituale cu Tara, oferind spatiului cultural românesc al exilului o permanenta veghe. Opera si activitatea sa este expresia unei imense culturi in variate si vaste domenii.
Alexandru TOMESCU
 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate