VINTILĂ CORBUL

Judecător, muncitor, romancier, scenarist de filme

 
VINTILĂ CORBUL

        Vintilă Corbul s-a născut pe 26 mai 1916, la Bucureşti, într-o familie foarte bogată. Ca elev trăia pasiunea pentru scris.
       După liceu, urmează cursurile Facultăţii de Drept, şi apoi absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie - secţia istorie - a Universităţii Bucureşti.
       Este angajat ca judecător în Bucureşti imediat după terminarea studiilor. S-a căsătorit în aceeaşi perioadă cu Ana Stoenescu, fiica unui muncitor.
       La începutul celui de al II-lea Război Mondial, este încorporat în armata română cu gradul de locotenent de artilerie antiaeriană.
       După război averea familiei sale a fost naţionalizată. Nu i s-au mai recunoscut diplomele şi a fost obligat să lucreze ca muncitor la Întreprinderea Canal şi Apă Bucureşti (ICAB).
       Soţia Ana Stoenescu divorţează şi se stabileşte în Los Angeles. Se recăsătoreşte, după câtiva ani cu Ioana Sân-Giorgiu, fiica renumitului scriitor Ion Sân-Giorgiu, care a fost condamnat la moarte în contumacie pe considerente politice de regimul comunist. Ca urmare Ioana Sân-Giorgiu, o studentă eminentă a fost exmatriculată de la Conservatorul de Arte Dramatice din cauza situaţiei tatălui. S-a angajat ca muncitoare necalificată la o fabrică.
       Cei doi tineri intelectuali, deveniţi muncitori necalificaţi, îşi completează veniturile foarte mici traducând diverse opere din limba franceză sau engleză.
       Datorită muncii grele de la ICAB se îmbolnăveşte de tuberculoză. Ȋndrăgostit de arta condeiului, în perioada concediului medical, continuă sa scrie romane. Avea deja terminat în 1932, la vârsta de 16 ani romanul "Babel Palace", dar fără şanse de a fi publicat în comunism.
       Vintilă Corbul scrie şi publică romanul „Idolii de aur - Dinastia Sunderland-Beauclair”, care a devenit primul mare succes al autorului.
       Ȋn continuare cărţile sale se bucură de mare popularitate, vănzarea lor devenind sursa materială de existenţă.
       Moartea soţiei sale de cancer, la vârsta de 35 de ani, a fost o lovitură pe care a suportat-o foarte greu şi nu s-a mai recăsătorit niciodată.
       Ȋn 1979, părăseşte România, fugind în Franţa. S-a stabilit în orăşelul Rocquencourt, aflat în apropierea Parisului, unde a locuit până la sfârşitul vieţii sale.
       Singur sau în colaborare, autorul a publicat aproape 30 de romane, şi mai multe scenarii de filme.
       Una dintre cele mai cunoscute este „Nea Mărin miliardar”, care se situează pe locul întâi în topul celor mai vizionate filme româneşti din timpurile acelea.
       Se stinge din viaţă la 30 ianuarie 2008, după o grea suferinţă, în Franţa. A fost adus în România marţi seara 6 februarie 2008 şi depus miercuri începând cu ora 10:00 pentru vizitare, la Capela Cimitirului Civil Bellu. A fost înmormântat lângă soţia sa, joi 8 februarie 2008 în Cimitirul Bellu.

***

 
PRIMA ZI

       Era cald. Ȋnăbuşitor de cald.
       Ventilatoarele bâzâiau monoton, încercând zadarnic să învioreze atmosfera din birou.
       Patru funcţionari, în cămăşi cu gulere răsfrânte şi mâneci sumese cercetau corespondenţa adresată marelui hotel "Babel Palace" din Eforie.
       Mărgele de sudoare le îmbrobonau frunţile. Din când în când, sorbeau din paharele cu apă, în care plutea ghiaţa artificială.
       Unul din ei negricios, cu părul creţ, sprâncene stufoase, respira greoi, ştergându-se neîncetat de năduşeală.
       Totuşi lucra de zor atent. Desfăcea cu îndemânare scrisorile şi telegramele, subliniind cu roşu părţile împortante. Le tria apoi, aşezându-le în mape destinate diferitelor servicii.
       Pentru ca era primul la curent cu evenimentele zilei, îşi lua aere de factotum.
       Ȋn timp ce colegii lor primeau deseori observaţii, pentru neglijenţă, Calistrat, acesta era numele negriciosului funcţionăraş, graţie zelului său, era dat de exemplu.
       Unica lui ambiţie era să fie înaintat la secretariatul directorului administrativ. Salariul i s-ar fi mărit cu trei mii de lei, în plus ar fi avut prilejul să lucreze în acelaşi birou cu Mimi Florian, prima secretară pe care o adora.
       O telegramă îi atrase îndeosebi atenţia:
       "Doamna şi domnul Avocat Bour sosesc astă-seară cu rapidul de 8.20. Rezervaţi apartament.
       Secretar Dorneanu"
       "Renumitul Bour? Marele Maestru?... reflectă Calistrat. Eminentul penalist, singurul în stare să ţină piept procurorului general de la Casaţie".
       Ȋnainte de a expedia telegramele la serviciile respective, Calistrat socoti c-ar fi mai bine să anunţe pe Gabrielenu, directorul administrativ.
       Un personaj ca Bour trebuia primit, cu tot fastul cuvenit rangului şi faimei sale.
       - Alo domnişoară!... Alo!... Dă-mi te rog b-biroul domnului director G-Gabrieleanu, telefonă Calistrat.
       Faptul că bâlbâia puţin îl amăra grozav.
       Ca să se lecuiască a întrebuinţat până şi procedeul lui Demostene, încercând să recite versuri pe malul mării, cu gura plină de pietricele.
       Din nenorocire, o pârdalnică de pietricea i s-a aşezat de-a curmezişul în bereguş. De atunci s-a lăsat păgubaş.
       - Alo!... B-biroul domnului director?... Să trăiţi domnule director. Domnul avocat Bour a t-telegrafiat să i se reţie un apartament. Vine însoţit de doamna cu rapidul de seară... Cum domnule director?... Da, azi soseşte!... Prea bine... Să trăiţi domnule d-director...
       Gabrieleanu, obez, cu ochii mici înfipţi în grăsime, ceafa convex arcuită, pântece respectabil, aşează cu mâna-i dolofană telefonul în furcă.
       Ȋntr-un elan de mulţumire la plăcuta veste, frecându-şi palmele, începu să cânte încet pe nas, ca un diacon, melodia-i favorită pe care se brodau versurile populare:...

       Cu papucii lic-lic-licîîî...
       Răsucind la borangicîîî...

       Ultimul cuvânt îl fredona scoborând vocea-i răguşită, ca un cocoş ce-şi îngroaşă glasul când termină cucurigul.
       Apasă pe unul din butoanele de pe birou în dreptul căruia scria pe placheta de aramă "Prima secretară".
       Un zbârnâit prelung... ecoul. O blondină, oxigenată, picantă, îşi făcu îndată apariţia.
       Gabrieleanu se scărpină în vârful nasului, semn care exterioriza încercarea lui de a cugeta... Se răsturnă în fotoliu, şi aşezând vârful creionului în bărbie, începu să dicteze, rar, apăsat.
       - Să se trimită Lincolnul la gară la ora 8.20 să aducă pe domnul avocat Bour...
       Mimi Florian, secretara, lua note într-un carnet cu antetul hotelului. Din când în când arunca priviri ispititoare directorului, foarte galant cu subalternele, care răspundeau drăguţ avansurilor lui.
       El continuă, gâfâind cu şuierături după fiecare frază:
       - Ar fi bine să mergi d-ta la gară să-l primeşti... Adică nu!... Nu, nu, nu,!...Să se ducă Titu Calistrat: scăpasem din vedere că Bour soseşte cu soţia. Să preîntâmpinăm eventuale neplăceri... Şi-acum scrie mai departe te rog... Apartamentul rezervat avocatului să fie împodobit cu flori, de preferinţă albastre. Să se pregătească un buchet de violete, pe care îl voi oferi personal doamnei Bour când va pătrunde în hol. După ce se vor instala în apartament, maitre d'hotel-ul va prezenta din partea direcţiei obişnuita sticlă cu şampanie. Acelaşi program pentru familia ministrului Minoiu, cu singura deosebire că d-nei i se va oferi un buchet de lalele albe, florile sale favorite...
       - Numai dacă mai sunt lalele la seră, interveni timid secretara... Ȋn ultimul timp s-au executat multe comenzi pentru apartamentele de lux.
       Gabrieleanu, înfuriat începu să ţipe:
       - Nici nu vreau să aud; să faceţi rost de unde ştiţi... Ȋn cel mai rău caz se vor oferi doamnei Minoiu, trandafiri albi... subliniază, albi...
       Ca să se liniştească, directorul administrativ scoase din sertatul biroului o havană, al cărei vârf îl tăie cu mica ghilotină de argint. După ce o aprinse, pufăi de câteva ori, urmărind din ochi o muscă ce evolua bâzâind prin cameră şi care avu neobrăzarea să aterizeze pe chelia lui. Gabrieleanu făcând mâna pungă, o trecu cu viteză pe deasupra capului să prindă plicticoasa zburătoare. Musca strecurându-se cu dexteritate printre degetele vânătorului, reveni pe chelie. Reînoind operaţia, încoronată astă dată de succes, directorul o strivi cu ură între degete.
       - Ȋn fine te-am prins stupidă creatură, murmură el scrâşnind din dinţi. Satisfăcut de isprava comisă, o azvârli cu dispreţ în coşul cu hârtie.
       Apoi muşcându-şi buzele cărnoase, se uită galeş la secretară, mângâindu-i pieptul obraznic cu priviri pline de înţeles.
       - Sunt mulţumit de d-ta, se adresă directorul administrativ; felul cum îţi îndeplineşti datoria e mai presus de orice laudă. Ai făcut progrese; un gest drăguţ din partea d-tale şi avansarea va fi fapt împlinit.
       - Oh, domnule director! Ce amabil sunteţi, zâmbi mieros Mimi Florian, luând atitudine studiată, seducătoare.
       Gabrieleanu clipi des, fericit că în curând va fi beneficiarul unor comori nepreţuite.
       - Mai aveţi ceva de adăugat, domnule director?...
       - Da, da scumpa mea, adăugă el , scrie: la fiecare supeu, domnul Robert Barkeley să fie servit cu o sticlă de Chianti... Valetul de la apartamentul 15 să prepare în fiecare seară un Manhattan Cocktail, pe care domnul secretar de legaţie Henry Bogdan, să-l aibe la dispoziţie pe noptieră înainte de culcare... Să nu se piardă din vedere să se ofere zilnic prinţesei Caraman o cutie cu ţigări egiptene...
       Gabrieleanu era foarte atent cu pasagerii de seamă. Graţie lui, marele hotel "Babel Palace" din Eforie se bucura de faimă mondială.
       - Mimi dragă, încă o dispoziţie şi am terminat pe ziua de azi... Personalul de la etajul 7 să fie atent cu familia moşierului Paltin; descinde pentru prima oară în hotelul nostru. Clienţii noi trebuie cu deosebire menajaţi. Cheltuielile făcute cu ocazia primirii şi costul cadourilor privesc direcţia.
       - Majorâm conturile la sfârşit?, replică secretara.
       - Vezi bine, ca la toată lumea. Nu s-admite excepţie. Cine vrei să plătească?...
       Gabrieleanu se ridică greoi din fotoliu şi, mângâind bărbia delicată a secretarii, îi făcu uşor cu ochiul.
       - Ce zici?... Diseară pe plajă, la ora 10?
       Mimi Florian aruncă o privire promiţătoare viitorului protector, apoi se retrase în grabă, răspunzând din pragul uşii.
       - Da, da!... Diseară la 10 pe plajă...
       Rămas singur, Gabrieleanu aruncă o bezea spre uşa prin care zburase puicuţa şi începu să cânte multumit:

       Cu papucii lic-lic-licîîî...
       Răsucind la borangicîîî...

***

Vintila Corbul la microfon

Vintila Corbul la microfon

***

Vintila Corbul, din cărţile sale

Vintila Corbul, din cărţile sale


Despre Vintilă CORBU şi activitatea sa:

       În scurt timp, Vintilă Corbul a devenit cel mai vândut romancier român. Practic, orice roman îl avea ca autor se vindea mai bine ca pâinea caldă. Din păcate pentru autor, în perioada comunistă, nu se punea în practică sistemul actual, prin care se oferă scriitorului un procent din încasări. Dacă ar fi fost aşa, Corbul ar fi fost unul dintre puţinii milionari ai comunismului. Oricum, nu se poate spune că se plângea din cauza banilor puţini. El câştiga între 100.000 şi 300.000 de lei pentru un titlu, în condiţiile în care salariul mediu nu depăşea 2.000 de lei.

Elena ŞERBAN  

       Un om excepţional de pregătit ajunge să se angajeze ca bibliotecar la o mică bibliotecă de cartier, de unde, fiind „descoperit” de autorităţi, este dat afară şi obligat să se angajeze ca muncitor necalificat la… canalizare. Nu se lasă bătut şi o ia de la zero. Ajunge apoi inginer tot la… ape-canal…
       A publicat mult şi în limba franceză, a fost difuzat la radio, a fost onorat cu valoroase distincţii. Un om excepţional, care a ştiut să depăşească toate greutăţile vieţii, un adevărat exemplu de tenacitate, un model de urmat!

lecturidemamica.wordpress.com  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate