Generaţiile, unitate de măsură a timpului

-Alexandru Tomescu-

       Eram în ciclul elementar în deceniul al şaselea al secolului trecut, pe care mulţi dintre noi l-am numit "al supravieţuirii". Se instaurase, de aproape zece ani, dictatura comunistă, şi în toate domeniile, economic, social, cultural, aveau loc hotărîri, strategii, prevederi, schimbări radicale, cu urmări neplăcute: naţionalizarea, colectivizarea, proletcultismul, care respingea întreaga moștenire culturală a trecutului, construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră (1949) - şantierul unde prin coloniile de muncă forţată, avea loc exterminarea fostei clase politice româneşti, a elitei intelectuale, dar şi a tuturor oponenţilor regimului.
       Tatăl meu se întorsese de la prima arestare de la Canal şi după o scurtă perioada de refacere, după ce a încercat o angajare conform pregătirii profesionale, a acceptat munca pe un camionul tras de cai care aproviziona cele trei magazine alimentare "Comaliment" din oraş. Seara era foarte obosit după manipularea miilor de kg. de marfă.
       Evita mereu să vorbească despre anii de muncă forţată şi plini de torturi petrecuţi în acele locuri de distrugere fizică şi morală. Mai amintea câteodată despre mari personalităţi, foşti colegi de suferinţă.
       Ȋn schimb, când era mai odihnit, după masa de seară, împreună cu unchiul meu, fratele mamei, care după ce fusese restructurat din armată din cauza "originii nesănătoase", locuia la noi, deschideau spre discuţie subiecte cu teme istorice sau literare. Era unul din mijloacele de a petrece aşa-zisul timp liber şi de a alunga tristeţea şi grijile zilnice.

Ilarie Chendi Dezvelirea Plăcii comemorative din Darlos

       Ȋntr-una din seri găsind prin cărţile, revistele din pod, o pagină din ziarul "Cultura Poporului" din 5 decembrie 1926, în care se anunţa festivitatea de montare a plăcii comemorative, în data de 21 noiembrie 1926, pe peretele casei unde s-a născut criticul literar Ilarie Chendi, în comuna Dârlos, judeţul Sibiu, a început să ne vorbească despre opera lui şi despre sfârşitul său tragic.
       Atunci am auzit pentru prima dată de această personalitate a literaturii româneşti.
       Ilarie Chendi a rămas orfan de mama la nouă luni, şi a fost crescut de bunica lui, dinspre mamă, la Bandul de Câmpie. După Seminarul Teologic de la Sibiu, îşi continua studiile Universitare la Budapesta. Cu ajutorul tatălui poetului Octavian Goga, trece Carpaţii şi se stabileşte în Bucureşti (1898), unde ocupă funcţia de bibliotecar la Biblioteca Academiei Române.
       Ȋn paralel colaborează la publicaţiile: „Pagini literare”, „Sămănătorul”, „Luceafărul” (toate din Bucureşti), „Telegraful Român”, „Tribuna” (ambele din Sibiu), „Libertatea” din Orăştie. Editează revistele „Viața literară” (1906), „Viața literară și artistică” (1907) și „Cumpănă” (1909), ultima condusă împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel. Face parte din comitetul de înfiinţare al Societății Scriitorilor Români (1909).
       Tata după un oftat adânc a continuat (încerc să redau): "pe 24 iunie 1913, după ce a aflat de moartea prietenului său Şt. O. Iosif, şi-a pus şi el capăt zilelor. Au fost înmormântaţi în aceeaşi zi. Ȋn urma lui rămăsese un băieţel, Ştefan de un an. Nu mai ştiam prea multe despre el. Din acest articol, aflăm ca fiul lui în vărstă de 15 ani a participat la montarea plăcii comemorative pe casa bunicilor lui din Dârlos. La Canal un profesor din Cluj, cu care munceam în aceeaşi echipă, mi-a spus că după plecarea Regelui Mihai, a ales drumul exilului".

Despre Ştefan Chendi

       Ȋn Canada ca emigrant am descoperit în 1995 un articol în ziarul "Cuvântul Românesc" din Mai 1981, care anunţa moartea lui Ştefan Chendi, la Madrid. Articolul "In Memoriam" conţine date referitoare la viaţa şi activitatea lui ca exilat.
       Ȋn România după evenimentele din Decembrie 1989, printre cei care au suferit şi au dorit să-şi citească dosarul întocmit de Securitate a fost şi nepotul lui Ilarie Chendi, fiul lui Ştefan Chendi - Chendi Stefan Ilarie.
       Redăm mai jos paragraful din articolul "Securitate pentru toti", apărut în "Ziarul de Iaşi" pe 29 martie 2001, referitor la intenţia de a-şi cunoaşte dosarul de la Securitate, apelând la CNSAS:
       "Chendi Stefan Ilarie (61 de ani) a vrut să-şi vadă propriul dosar precum şi pe cele ale rudelor apropiate. 'Nu mi s-a dat decît cel al tatălui meu şi cel al surorii mele. Restul nu au fost găsite, până acum,' explica bătrânul. Acesta povesteşte ca tatăl sau a lucrat la Ministerul Justiţiei, în perioada regelui Mihai, iar după plecarea suveranului din ţară a fugit şi el în Franţa. La câteva ore după aceea a venit Securitatea să-l aresteze, dar era prea târziu. 'L-au condamnat în contumacie, iar pe mine s-au răzbunat cât au putut', îşi aminteste Chendi. El mai spune că a fost dat afară de trei ori de la facultate, 'pe motive de origine', iar de la slujbele pe care le-a avut, după aceea, a fost mereu alungat, din aceleaşi considerente. 'Ȋn străinatate, tatăl meu a fost supravegheat tot timpul, fiind considerat duşman al poporului. A murit în Spania, hăituit de securiştii români', afirmă Chendi, adăugând ca va mai veni la CNSAS până când se va găsi şi dosarul său".
       Trei generaţii consecutive ale familiei Preotului Vasile Chendi au întins arcul vremurilor măsurând simbolic timpul, un secol de existenţa a unui popor înzestrat de Dumnezeu cu cele trei virtuţi: credinţa, nădejdea şi dragostea.

* * *
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitat