Silvana Cojocăraşu, o nouă carte: "COUP DE COEUR"

-Alexandru Tomescu-

Silvana Cojocarasu - Coup de Coeur

     Noua carte,"Coup de coeur", a talentatei poete şi scriitoare Silvana Cojocăraşu, apărută la Editura Tracus Arte şi lansată la Târgul Internaţional de Carte GAUDEAMUS în noiembrie 2017, devine o atracţie pentru cititor încă de la primele pagini. Volumul propune o strălucită combinaţie de poezie şi poeme în proză, menită parcă să epateze minţile convenţionale prin exploatarea infinitelor relaţii dintre realitate şi poezie, dintre viaţă şi artă. În centrul simţirii sale artistice stă emoţia artistică, această calitate a conştiinţei de a trece dincolo de suprafaţa aparenţelor şi de a discerne mişcarea sensului, constituit lăuntric, al prezenţei fiinţei în ansamblul dialogic al existenţei. Poezia se transformă, deşi nu manifest, într-o analiză subtilă a societăţii/ realităţii de azi, dedublate prin principiile estetismului şi ale teoriei frumosului ca valori absolute – totul prin cultivarea simplităţii, prin claritate şi abordare directă, într-o adevărată apologie a simplităţii, mărturisită în chiar poemul Cristalin, care deschide volumul: «Fii simplu, / cuvântul tău să fie / precum liniştea dulce pe buze, / să priveşti precum umbra / cade pe frunze, / să gândeşti precum vântul / adie printre trestii, / să visezi precum păsările / privesc din zbor înalt, / să fii păsările.»

     Configurată în trei părţi: «Alinamar», «Coup de coeur» şi «31 de zile în februarie», cartea te înrâureşte cu imagini şi trăiri din viaţa şi simţămintele poetei. Orizontul creaţiei sale este o îmbinare armonioasă de afinităţi culturale, iar prin puterea cuvântului deschide calea originalităţii universului poetic. Poeta nu se sfieşte să "inventeze" cuvinte noi, capabile să cuprindă sensuri multiple în îmbrăcămintea semantică: realitatea transformată în emoţie devine un alinamar – trebuie să ne dorim emoţii, coups de coeur ca un alin, în fiecare zi, ca să ne vindecăm de bolile timpului amar pe care îl traversăm şi care parcă se dilată, se întinde, în 31 de zile în februarie...

       «Îmi place să trec prin amurguri ce coboară devreme, / să mă întorc acasă în alb-negru, / să aparţin nopţii, tenebrelor,» mărturiseşte poeta, şi intrăm în povestea primei părţi a volumului: «Pantofii tăi eleganţi / alb-negru cu toc cui / trec eleganţi, cu sunet vesel, / trec tineri şi noi / pe asfalt de trotuare, / mi se pare că-i văd, purtaţi de tine în picioare, / de la o fereastră de demisol / de unde privesc cerul / şi paşii ce trec pe trotuare / traversând timpurile / în pantofii buni, cu toc cui, / păstraţi pentru ocazii speciale.»  (Cu tocuri înalte)

Silvana Cojocarasu - Coup de Coeur

         Versurile izvorăsc firesc din meditaţiile poetei, în momente de linişte sufletească, de răgaz intelectual, după momentele de zbucium şi frustare în faţa existenţei cotidiene. Impresionează profunzimea cu care «vede» lucrurile şi, mai mult, reuşeşte să facă literatură din situaţii triste, oferind, parcă, versurile în cadou. Citindu-le, automat ai senzaţia că îţi revin în memorie, le corelezi cu propriile trăiri, au profunzime şi, implicit, inteligenţă: «Sunt un actor / căzut pe o scenă mişcătoare ca o mare / de la Hamlet până la bătrânul / care trage cortina / ce-a mai rămas din mine / ce ştiţi voi / Tăcut se scutură apusul / ca stropii de ploaie furişându-se reci / Îngerul şi Demonul / care dorm în mine / înfig fierăstrăul în trupul copacului / între da şi nu, mai adânc / cu fiecare respiraţie / povestea copacului se scrie / scrâşnind din dinţi / de la stânga la dreapta / de la dreapta la stânga / până când retezat / copacul cade din picioare.»   (Vas cu mere la fereastră)

        Fiecare din noi ascunde în sine Raiul şi Iadul: «Sunt frunza eternă / port Raiul şi Iadul în culorile mele / albul şi negrul / lumina şi întunericul / soarele şi luna / jumătatea mea şi jumătatea ta / inima dăruită nu se mai întoarce / frunza căzută se-aşează pe rădăcinile arborilor, / în adâncuri.»  Există, apoi, şi logodna mărturisită între sufletul poetei şi natură, pe care o priveşte apropiat, uman, amintind de filosofia indiană. Se stabilește, neapărat și fertil, o legătură dinamică între sine și natură, între sentimente și obiectele din jur, între teluric și cosmic, între real și liric : «De ce-mi furi, toamnă, frunzele? / Nu vezi că mâinile mele tânjesc după ele, / Nu vezi că vreau să mă ascund între ele, / Ce ai cu ele, ce ai cu frunzele? / De ce tocmai ele, de ce nu-mi iei gândurile? / Şi lasă culorile astea să respire, / de ce le-arunci pe sus, pe jos, în neștire, / Lasă-mi aromele, lasă-mi păsările, / Lasă-mă mie pe mine.» (De ce iei, toamnă, frunzele?) Contemplarea naturii reţine, de altfel, irizările ei paradisiace, timbrul liturgic al isonului, prin care însoţeşte cântarea omului: «Vreau să rămân în poveste, / să fiu ideea unui copac, / să-mi spun povestea căderii mele din poveste / precum frunzele cad din copac, / să-mi spun povestea intrării mele în poveste / precum mugurii, când se deschid fără veste. / Eu nu am cum să tac.»  (Când zăpada nu mai vrea să cadă)

   Poeta priveşte realitatea zilelor noastre, care poartă istoria trecutului, înţelege inadaptarea şi speră desprinderea de trecut: «... lumea cealaltă, de aici, / cunoscând numai ce ei lasă să se ştie, / îi păcălesc pe naivi / cerşesc mila apusului / cu neîntâmplătoare asemănări / se îmbracă după moda occidentală / adoră viaţa bună / îşi pun zâmbete prieteneşti / sunt de-al vostru, unul ca voi» (Mâna răcoroasă, mirosind a trandafiri); iar ecourile gândurilor curg din inefabil în cuvinte. Cuvintele sunt trăite ca o dăruire de sine. Le citeşti când eşti trist, dar şi când încerci mult căutata fericire să o împarţi cu alţii: «Când ultimul dinozaur  flămând / s-a stins pe o parte, privind spre lună, / străbunicul meu citea ziarul / cu ferestrele camuflate / sub bombardierele ieşite / sub clar de lună. / Lângă el, gramofonul cânta / „La căsuţa albă”, plăcuţa sacadat scârţâia / de la lacrimile sărate / căzute din ochii dinozaurului / purtate pe aripile avioanelor... / / „Am murit ca un dobitoc!”, / îşi spuse dinozaurul, cu ochii în lună. / Lângă el, gramofonul cânta.»   (Povestea gramofonului)

      Poezia are un drum deictic, cu popasuri de simţire şi cuget printre imaginile casei copilăriei, luminate de splendoarea sensibilei sale nostalgii: «De unde sunt eu / chiar şi copacii au amintiri, / ei ştiu cum se scutură macii.» (Lontano rosso);  «Pe zidurile caselor /   umbre minuscule / umbre prelungite / pictează tristeţea profundă, / lângă paşii ce trec pe străzi cufundate în beznă, / lângă amintirile ce revin în aceleaşi locuri / cu aceleaşi senzaţii.»  (Oameni în alb-negru)

    Cuvintele au culoarea iubirii, din ele curge iubire, poeta este profund implicată emoțional în transpunerile sale, uneori imprevizibile constatări care încearcă armonizarea dorințelor cu întâmplarea/ destinul. Cu iubirea și moartea în tandem, se naște melancolia: «Şi vara iubeşte septembrie / ca sărutul ce rămâne pe buze lipit, / ca atunci când cuvântul nu s-a sfârşit, / ca atunci când mai ai de iubit.»   (Şi vara iubeşte septembrie)

       În contrapondere cu poezia post-modernilor, în a căror entropie poetică pare a fi lovit fulgerul confuziilor de toate felurile (revărsând un text mundan, vulgar şi imund), lirica  Silvanei Cojocăraşu este una a purităţii şi candorii sentimentelor, temperate spre meditaţie şi reflecţie.

      Partea a II-a a cărţii, "Coup de coeur", ne întâmpină cu poezia scrisă în limba franceză. Nimeni nu ne poate determina să ne îndoim de încredinţarea că bucuria cuvântului franţuzesc înseamnă o adevărată sărbătoare a versului. Poezia în limba franceză, ca o Duminică a sufletului, abordând tematica alinamarului, pledează pentru atributul de maturitate al expresiei literare sub oblăduirea talentului înnăscut. Poeta creează un forum deschis al culturii franceze – de care se simte foarte apropiată, prin educaţia academică -  şi de care noi suntem legaţi moralmente de-a lungul istoriei zbuciumate a poporului nostru.

       Nu putem încheia această incompletă incursiune în volum fără a sublinia componenta esoterică, ce îi singularizează definitoriu vocea poetică, între atâtea altele care abordează poezia de factură religioasă. Redăm câteva versuri din poemul "Pâques": "...J’écoute l’histoire de la fontaine / du croisement des chemins, / son histoire se balance / entre le ciel et la terre / lorsque l’eau scintillant caresse les mains. / Il y a des fontaines qui plongent / dans les abîmes, / il y a des fontaines qui se penchent / vers la terre, / il y a des fontaines qui portent en elles / les arbres rouges des mains et des pieds / du Christ. / Je suis le bras d’une fontaine / au croisement des chemins, / je me balance entre le ciel et la terre / lorsque l’eau scintillant caresse mes mains. / Je plonge dans les abîmes, / je me penche vers la terre, / en automne l’arbre qui est en moi / sent l’hiver rouge des feuilles qui tombent."  Fântâna – o metaforă prezentă în poetica scriitoarei încă de la volumul de debut - este lăcrimar, un vas în care sunt păstrate lacrimile prilejuite de întâlnirea inefabilă a omului cu divinitatea. La această răscruce, odată cu presimţirea schimbării de stare, se produce întrepătrunderea şi întâlnirea, cu multiple rezonanţe, între om, natură şi Crist. Poezia capătă un pronunţat caracter hieratic. 

            Partea a III-a, a prozo-poemelor din "31 de zile în februarie", aduce cititorului regretul că se apropie de sfârşitul cărţii. Notele de eseu captivează cititorul. Îl transpune într-o lume sinceră, curată, unde te poţi destăinui, fără teamă că cineva ar căuta să-ţi întineze sufletul, cu plăceri trecătoare. Lumina pictează 13 tablouri marine impresioniste, este iradiată, din belşug, de poemele sale în proză: «Lumina cade pieziş. Se agaţă de marginea unui nor cu formă ciudată, ce priveşte încruntat, de sus, la fiinţele minuscule ce se agită în toate direcţiile, sau se agaţă de soarele roşu, aprinzând dâre lungi, triste, şterse, de văpaie». Inobservabilul se transformă în sens, topindu-se în interiorul fonemelor, spre a se recompune în cuvântul poetic, tinzând să orienteze gândirea spre subtil, spre diafan şi spiritual, ca o ridicare, o zidire, spre Bine: «În pulberea albastră-cenuşie se înalţă turla bisericii, singuratică, mută, printre ramuri stinghere de copaci. Dincolo de ei, este acasă la mine. Acolo s-a născut frumosul. Ca Isus în iesle.»

            Meditaţia se strecoară uşor atunci când amintirea evocă experienţa trecutului, cu trăiri asumate, poeta primenind prin specificul său o realitate lirică prelungită duios prin ecourile sale. Apare chiar o personificare a configuraţiei "dorului":

            «Am să las toate gândurile și dorinţele mele să zboare liber – mi-am zis - voi deschide toate ușile, am să dau frâu liber gândurilor pe care le-am împins înapoi, mă voi cheltui, mă voi consuma”.  Şi în fracţiunea unui gând, văd totul, cu lumina aceea caldă, ce îţi dă fiori și te împinge înainte: casa mea albă cu parfum de vișin și liliac, fântâna în care mă uit din când în când în adâncul pământului, drumul cu copaci și ramuri întinse spre cer pe care vin mereu acasă, turlele albe ale bisericii și sunetul clopotelor dimineaţa, pădurea cu pajiști cu aer verde, în care lumina pătrunde îndărătnică și cade printre frunze în coloane lungi, albe, din stropi de aer, foc și rouă grea în zâmbetul larg al tatălui meu, căldura flăcărilor vii, ce te-ameţesc, fumul ce se înalţă pe străzi în nopţile dinaintea Crăciunului, cerul negru cu stele albe pe care am învăţat hărţi invizibile, numai de mine știute… În valul care vine, aproape de picioare, pândindu-mă să mă atingă, în spuma albă care se retrage cu o șoaptă, îmi arunc pietrele frumos șlefuite, pe care le-am adunat din ofranda mării, cochiliile mici și albe, și scoicile cu nuanţe și fâșii de lumină din adâncul care le-a născut. Scoicile mele, pentru mine, pentru el…»

            E un fel de a vorbi peste timp cu cei dragi, cu iubitorii de versuri, un mod de a-şi arăta admiraţia, chiar de a face istorie literară prin limbajul poetic, atingând astfel izbânda cultural-artistică.

       Anotimpurile sunt incluse într-o geometrie personală. Autoarea vede ploaia, ceaţa diafană, zăpada, aerul primăverii, arşiţa verii ca un val ningând, golind/ dezgolind, legănând, în scene după scene, filmic și galopant, nisipul ţărmului. Are curajul de a insufla lucrurilor suflet, viață, le transformă în altceva, în personaje. Cele 13 tablouri în proză re-compun, astfel, momentele unei zile (de la apus trecând prin noapte, apropiindu-se de răsărit şi dezlănţuindu-se în plină lumină), ale unei vieţi (de la copilăria ocrotită blând cu poveşti la maturitate şi creaţie), ale unui ciclu al naturii în rotirea anotimpurilor (de la seminţa ce cade şi germinează în iarna lungă, pentru a răsări firav primăvara şi a se transforma în planta ce va rodi seminţe). Este o lectură subtilă, complexă, aparent simplă, aparent o invitaţie la o călătorie în tărâmul copilăriei, al poveştilor cu tâlc, unde sufletul îşi regăseste pacea. Te forţează să concentrezi o idee, să obţii un esenţial. Culorile mării, sunetul valurilor ce se sparg pe ţărm, într-un leit-motiv obsedant, exprimă o stare, o idee, sau chiar concepte, în formulări rafinate, concentrate, ce-l amintesc pe Fernando Pessoa.

        La sfârşitul volumului, te simţi ca după un drum şi o revenire acasă: împlinit, autentic, emoţionat până la lacrimi – nici nu mai contează dacă de fericire sau de tristeţe... Este o dovadă că marile adevăruri nu se spun prin multe cuvinte, ci cu multă iubire. Nu trebuie să urci munţii cei mai înalţi ca să respiri aerul curat al înălţimilor, ci să trăieşti fiecare zi autentic, profund, frumos, să ai nevoie de 31 de zile în februarie... căci frumosul e foarte aproape de tine – uneori în puterea cuvântului, în firesc, în simplitate.

      Silvana Cojocăraşu scrie o poezie delicată, de o fineţe aparte, simplitatea expresivă fiind rezultatul nobleţii spirituale, al unei abordări naturale a imaginarului poetic. Cartea sa,  "Coup de coeur", îşi merită locul de onoare în bibliotecile din România şi din comunităţile diasporei româneşti.

            Coup de coeur, poezii şi poeme în proză, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017, ISBN 978-606-664-865-3

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitat