O lansare de carte cu surprize

-Alexandru Tomescu-

Lansare de carte la Librăria Cărtureşti Verona, sâmbătă 28 iulie 2018

Dan Mircea Cipariu, Silvana Cojocăraşu, Aura Corbeanu, Alexandru Tomescu

       Evenimentul Editurii Tracus Arte, din Bucureşti, având ca iniţiator pe poeta şi scriitoarea Silvana Cojocăraşu, organizat la Librăria Cărtureşti Verona, sâmbătă 28 iulie 2018, fiind conceput ca o lectură de poezie-dialog între autori, cu recitaluri şi comentarii din partea invitaţilor: Aura Corbeanu, Corina Herghelegiu, Alexandru Tomescu (Canada), moderator fiind, Dan Mircea Cipariu, a fost cu adevărat un gest de cultură, de schimb de experienţă, de innobilare sufletească, dar şi de crearea de noi cunoştinţe, cu perspective de prietenii.
       După prezentarea moderatorului Dan Mircea Cipariu, a celor două cărţi de poezie ale Silvanei Cojocăraşu, "Coup de coeur", având un grupaj de versuri în limba franceză şi un capitol de poeme în proză, poeta şi scriitoarea Corina Herghelegiu, recită cu mult talent din creaţia colegei sale.

Lansare de carte la Librăria Cărtureşti Verona, sâmbătă 28 iulie 2018

Alexandru Tomescu, Corina Herghelegiu, Dan Mircea Cipariu, Silvana Cojocăraşu,

       O primă surpriză a fost când poeta care a recitat, mi-a dedicat cu autograf, cartea de poeme "Pe aripile iubirii". Seara după eveniment, am răsfoit volumul, care cu adevărat cucereşte inima cititorului. Te poţi afla într-o stare mai tristă sau una plină de speranţe, poezia Corinei oricând îşi găseşte un loc în sufletul tău, luminând blând şi strălucitor. Cartea ei este un univers larg al stărilor interioare care interferează cu cele exterioare şi din zbucimul lor, în final se întronează înţelepciunea având ca atribute, ochii înlăcrămaţi sau zâmbetul timid.
       După scurta mea expunere despre "Dorul de 'ACASĂ' în poezia exilului românesc", unde am amintit şi de scriitori basarabeni care au fost atraşi de acest subiect, s-a anunţat încheierea evenimentului cultural.

Lansare de carte la Librăria Cărtureşti Verona, sâmbătă 28 iulie 2018

Alexandru Tomescu, Dragoş Şerban Popovici

       A doua surpriză a aparţinut unui domn din asistenţă, înalt cu părul alb care s-a apropiat de mine, recomandându-se Dragoş Şerban Popovici şi oferindu-mi cartea de vizită.
       A intrat direct în discuţie amintind printre altele şi de prezenţa în primăvară la Bucureşti a Prof. Dr. Nicolae Dima. Atunci am înţeles că domnia sa are funcţia de secretar general al "Asociaţiei Consiliului Unirii".
       Ȋn scurta noastră discuţie, s-au reliefat multe puncte de vedere şi idei comune, referitoare la lupta noastră pentru democraţie şi competenţă profesională a celor care ne conduc.
       Re-Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă este încă la nivelul unei dorinţe arzătoare, care se pare că din motive obiective, nu se poate înfăptui cu ocazia Centenarului Marii Uniri din 1918.
       Cu adevărat acest eveniment al lansării de carte, a constituit pe lângă scopul ei iniţial, un prilej de a ne cunoaşte mai bine, în condiţiile social istorice actuale, cei stabiliţi în străinătate (exil sau diasporă) cu fraţii din ţară.

* * *

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitat