160 de ani de la Unirea Principatelor Române
Unirea Ţărilor surori în context european

-Alexandru Tomescu-

Comisia internaţională trimisă în 1857, în Principatele Române, pentru a se informa în legătură cu dorinţelor românilor

Comisia internaţională trimisă în 1857, în Principatele Române, pentru a se informa în legătură cu dorinţelor românilor

       Ideea unirii Principatelor Române era încă pe primul plan în preocupările generaţiei paşoptiste. Ea a început să se concretizeze după războiul Crimeii, (1854-1856), dintre Rusia şi ţările Europei, Anglia, Franţa, Austria, Prusia şi Sardinia, aliate Turciei.
       Ţarul Nicolae I (1825-1855) la 2 iulie 1853, trece cu armatele ruseşti Prutul şi ocupă cele două Principate, care se aflau sub suzeranitate turcească, cu scopul primirii unor concesii din partea turcilor. Domnitorii G. A. Ghica în Moldova şi Barbul Ştirbei în Muntenia sunt înlăturaţi şi în locul lor sunt numiţi generalii ruşi Sacken şi Budberg.
       Refuzul Ţarului Nicolae I, la propunerea Marilor Puteri, prin ultimatum, de a elibera Principatele, duce la izbucnirea războiului lângă Isaccea, în Dobrogea. Chiar după trimiterea celui de al doilea ultimatum franco-englez din 4 septembrie 1854, Ţarul Nicolae I ocupă Dobrogea. Ȋn această situaţie se formează o alianţă între Franţa, Anglia, Austria şi Prusia la 20 aprilie 1854 pentru a se opune expansiunii Rusiei în Balcani şi Orientul Mijlociu.
       Flota anglo-franceză ajunsă în Marea Neagră continuă conflictul în Crimeea, cu epicentrul la Sevastopol, unde ruşii sunt supuşi la o umilitoare înfrângere.
       Ȋn martie 1855 Ţarul Nicolae I moare, iar noul Ţar Alexandru II acceptă pacea cu cele patru puncte: încetarea protectoratului rus, asupra Principatelor Române / libertatea navigaţiei pe Dunăre / neutralizarea Marii Negre, care devenise "lac rusesc" / anularea protectoratului rus asupra creştinilor din Balcani.
       Ȋn vederea unui Congres al păcii, care urma să aibe loc la Paris, s-au ţinut mai multe conferinţe. La cea de la Viena ideea unirii Principatelor Române a fost lansată şi susţinută de delegatul Franţei, baronul Bourqueney. Bine argumentată ea a fost popularizată în Europa mai ales de emigraţia românească, constituită în cea mai mare parte de foştii revoluţionari de la 1848: Ion Ghica, Ion Brătianu, Vasile Alecsandri, Constantin A. Rosetti, Nicolae Golescu, Eliade Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu şi alţii. Noul stat ar fi constituit o barieră în calea expansiunii Rusiei ţariste şi ar fi apărat în acelaşi timp, integritatea imperiului otoman.
       Ȋn aceşti ani Parisul devenise centrul politic european iar împăratul Napoleon III strălucea prin diplomaţia şi puterea sa.
       Articolul program al lui Ion Brătianu pleda ca Principatele Române să devină o ţară liberă şi independentă.
       După aproape un an de la retragerea trupelor ţariste - septembrie 1854 - din Ţările Române, foştii domnitori îşi recuperau tronurile: Barbu Ştirbei în Ţara Românească, dezagrea idea unionistă, dorind să fie reales pe tron; în Moldova însă Grigore Alexandru Ghica sprijinea acţiunile pentru unire.
       Ȋn acelaşi timp s-a militat pentru atragerea de partea unionistă a unor personalităti europene precum împăratul Napoleon III, contele Walewski, ministrul de externe al Franţei, premierul englez Palmerston. Au fost alături de noi, spirite alese ale vieţii publice şi culturale europene, care au pledat cu căldură pentru cauza noastră, între care amintim numai câţiva: Jules Michelet, Edgar Quinet, J. A. Vaillant.
       La congresul de la Paris întrunit la 25 februarie 1856, s-a constituit o comisie specială care să determine statutul Principatelor. Adversarii erau Austria şi Turcia. Pentru Austria graniţa de Est a noului stat determina un centru de gravitaţie pentru românii din Transilvania şi Bucovina. Pentru Turcia unirea Ţărilor Române surori, însemna dezmembrarea Imperiului Otoman.
       Napoleon III era hotărît sa ducă lupta diplomatică pentru unirea Principatelor, prin cei doi consuli francezi: Beclard la Bucureşti şi Victor Place la Iaşi.
       Pe de altă parte în septembrie 1956, în mod oficial guvernul britanic informa pe ambasadorul Cliquhoun de la Bucureşti că Anglia dezaprobă unirea şi se va opune acesteia "prin toate mijloacele pe care le poate folosi în mod legal".
       Totuşi ca spirit principal presa europeană a timpului ilustrează solidaritatea opiniei publice cu cauza nobilă a poporului român. Astfel, când Congresul de Pace de la Paris, şi-a început lucrările, problema românească avea deja anvergură europeană. Reprezentanţii Marilor Puteri s-au pronunţat însă în conformitate cu interesele lor. Astfel, Franţa a cerut înfăptuirea unirii sub un principe străin; Rusia a susţinut-o, dar cu dorinţa dezbinării concertului european, iar Prusia şi Sardinia din interese politice. Anglia nu s-a pronunţat, lăsând problema deschisă. Ȋmpotriva unirii au fost de la început Poarta şi Austria.
       Ca urmare, la sugestia puterilor favorabile Unirii, Congresul a hotărît ca statutul Principatelor să fie stabilit prin consultarea locuitorilor din cele două ţări. Poarta trebuia să se îngrijească de convocarea în cele două Principate ale unor adunări ad-hoc, care urmau să exprime voinţa românilor. Nu aveau dreptul să intervină cu forţa armată decât în urma unui acord general între ele.
       Ȋn continuare prin Tratatul de Pace încheiat la Paris, la 30 martie 1856, Principatele române rămâneau sub suzeranitatea Porţii, dar treceau totodată sub garanţia colectivă a Puterilor semnatare; se stabilea libertatea de navigaţie pe Dunăre şi se hotăra crearea unei noi Comisii permanente, alcătuită din reprezentanţii statelor riverane; se înapoia Moldovei cele trei judeţe din sudul Basarabiei: Cahul, Ismail şi Bolgrad, ce au constituit, timp de 20 de ani, un permanent subiect de animozitate între Rusia ţaristă şi Principate. Se statua întrunirea la Bucureşti a unei Comisii alcătuite din reprezentanţii celor şapte Mari Puteri pentru a cerceta starea internă a ţării şi a face propuneri care priveau reorganizarea lor.

* * *

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitat