THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE
ANUL 16 Nr. 181 - Noiembrie 2018 - Editie electronica

Congratulations ALTERNATIVA, 15 Years

 
The Romanian - American Committee
for Bessarabia
5150 Leesburg Pike, Alexandria, VA 22302-1030
E-mail : Bessarabia44@gmail.com



 

       Excelenței Sale
October 15, 2018

       Honorable Michael R. Pompeo
       United States Secretary of State
       U. S. State Department
       2201 C Str. NW
       Washington, DC, 20520

       Dear Mr. Secretary:

       We write you as loyal Americans who want to see America great again. At the same time and as citizens of Romanian origin we also want to see our native country great and an ever stronger ally of the United States. Romania is currently a staunch American friend and one of the main pivots of U.S. policy in Eastern Europe. In recent years, for example, Romanian troops fought and sacrificed together with the American troops in the Middle East.

-continuare-


 
"ALTERNATIVA", ANIVERSARE
15 ANI DE LA APARIŢIE

-Alexandru Tomescu-

       Parcă a fost ieri. O toamnă frumoasă, unde culorile parcurilor şi codrilor acoperiseră întreg spectrul curcubeului.
       Ȋnceputul mileniului trei producea un gol de publicaţii periodice în rândul cititorilor comunităţilor româneşti de pe continentele America, Europa, sau Australia.
       Era în fapt un apus luminos al generaţiilor de aur din exilul românesc. Vom aminti numai câteva din ele, numărul lor fiind de ordinul zecilor.

-editorial-


Isabela Vasiliu-Scraba, Concepte cheie în metafizica lui Nae Ionescu

Isabela Vasiliu-Scraba        La vreo câțiva ani după ce îi apăruse Cordula sau dovada ultimă (1966), Hans Urs von Balthasar îi spunea lui Vintilă Horia că la baza crizei creștinismului ar sta dezinteresul pentru mistică (pentru „viața contemplativă”) care este miezul central al credinței creștine precum si sclerozarea teologiei moderne eșuată într-un „raționalism înspăimântător” (V. Horia, Viaje a los centros de la Tierra, ed. II-a, 1976, p. 115) ilustrat, de ex., de Rudolf Bultmann. Căzut în erezia marcionistă (care nega divinitatea lui Iisus) a fost și darwinistul Ernest Renan. La Biserica din Drăgănescu, Sf. Arsenie Boca l-a pictat pe Renan în compania lui Nietzsche (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre mistica luminii în pictura Părintelui Arsenie Boca).
       Spre a evidenția autenticitatea trăirii revelației creștine, Urs von Balthasar subliniase diferența dintre teologii moderni si unii Părinți ai Bisericii (precum Sf. Maxim Mărturisitorul sau Sf. Grigore de Nyssa) a căror moarte martirică a dovedit că „trăiau ceea ce gândeau”( https://www.youtube.com/watch?v=m1ETPlqMCnA ). Scăpat cu viață după cele 14 luni de lagăr de exterminare (la Canalul ”morții”), călugărul mistic Arsenie Boca trecuse în 1952 pe la Mănăstirea Sihastru. Cu experiența gulagului comunist (de care a avut parte fără vreo condamnare judecătorească, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns), fostul stareț de la Prislop si de la Sâmbăta le-a spus atunci tinerilor călugări că „mănăstirile nu mai pot da martiri, mucenici. Și nici Biserica. Doar pușcăriile se vor transforma în catedrale”.

-mai mult-
 
Câteva reflecţii despre bunul simţ

Câteva reflecţii despre bunul simţ

       Cu câtva timp în urmă, unul dintre cititorii mei m-a întrebat de ce primul nostru (în prezent, fost) președinte afro-american nu a putut fi precum Condoleezza Rice sau Herman Cain. Și aș mai adăuga eu: Clarence Thomas, Alan Keyes, Ben Carson, Allen West și alții. Evident, răspunsul nu poate fi găsit în rasă, deoarece acesta este elementul constant. Elementul variabil este codul valorilor etice, care transcende culoarea pielii. Într-adevăr, de ce alte persoane care aparțin aceleiași rase nu se aseamănă? În timp ce "ţesutul" (aspectul fizic) poate părea la fel, "designul" lor (moralitatea) poate fi radical diferit.(Tiberiu Dianu)

-mai mult-
Russia, Ukraine, Moldova and Romania at the end of 2018: More Challenges for the United States

Prof. Dr. Nicholas Dima - Russia, Ukraine, Moldova and Romania at the end of 2018: More Challenges for the United States

By Prof. Dr. Nicholas Dima

       Two important events are occurring currently in Eastern Europe and they could shape the future of the region and challenge U.S. national security interests. First, a quasi-religious war is shaking the Orthodox Church that may have consequences similar to the great schism which split Christendom in 1054. Second, Romania feels threatened by Russia and is strengthening its alliance with America. Moscow is wary of both evolutions.
       After the Russo-Ukrainian war of 2014 and the Russian annexation of Crimea, the conflict between the two countries has been largely frozen. Yet, it has continued to simmer inside Ukraine and is now about to explode in the open. And this time the conflict is spiritual and involves the Orthodox Church.

-Deschideti-
ALTERNATIVA - O carte pe luna

Isabela Vasiliu Scraba - Despre existență ființă și esență

Isabela Vasiliu Scraba - Despre existență ființă și esență
Cartea a apărut la Editura Mirisa în anul 1996



 
TRUMP ŞI PUTIN POST-HELSINKI: O NOUĂ POLITICĂ AMERICANĂ PENTRU ARCTICA

TRUMP ŞI PUTIN POST-HELSINKI: O NOUĂ POLITICĂ AMERICANĂ PENTRU ARCTICA

       1. Arctica şi situaţia geopolitică actuală

       Întâlnirea dintre preşedinţii american, Donald Trump, și rus, Vladimir Putin de luni, 16 iulie 2018, de la Helsinki (Finlanda), a avut loc, iar acum e deja de domeniul trecutului. Țările pe care acești doi președinți le reprezintă continuă să aibă mai multe subiecte fierbinți nerezolvate, printre care: Ucraina, Crimeea, conducta de gaze Nord Stream 2, precum și amestecul Rusiei în alegerile SUA din 2016. Cei doi președinți au convenit să se întâlnească din nou în cursul anului, iar Putin a fost invitat la Washington în această toamnă. Un alt subiect important care ar trebui luat în considerare în timpul următoarelor întâlniri dintre cei doi președinți este problema Arcticii.(Tiberiu Dianu)

-mai mult-

 
Simpozionul Internațional MUZICA ROMÂNEASCĂ ÎN CONTEXT, 2 - 4 noiembrie, Germania

Institute for Advanced Study-Delmenhorst

       În perioada de 2 și 4 Noiembrie (2018) are loc la Institute for Advanced Study din Delmenhorst – Germania Simpozionul Internațional Muzica Românească în context: Tipologiile narativului. Manifestarea este organizată de cunoscuta compozitoare și profesoară Violeata Dinescu împreună cu Roberto Reale. Simpozionul se va deschide cu omagierea a 80 de ani a compozitorului român Corneliu Dan Georgescu, cu participarea grupului TRIO CONTRASTE din Timișoara.
       La eveniment participă muzicologi și profesori din Germania: Martin Kowalewski, Ana von Bülow, Ulrike Sienknecht, Roberto reale, Joachim Meencke, Michael Heinemann, Ulla Levens, Adalbert Grote, W. Andreas Schultz, Dan Corneliu Georgescu, Monika Jäger, Silke Wulf, Corina Kiss și românii Raluca Stirbat, Ana Szilágyi si Laura Manolache.

Corina Kiss-Dahlmanns
30.10.2018 Germania


Popasuri

 
Bucureştiul în tinereţea lui Constantin Bacalbaşa

Turnul Colţei

      Simbolul Bucureştiului pe timpul când Constantin Bacalbaşa (1856-1935) a cunoscut ca elev capitala a fost Turnul Colţei. El a fost ridicat între anii 1709 - 1714, având rolul de Clopotniţă a Mănăstirii Colţea. De-a lungul anilor cutremurele au lăsat urme adânci, în structura turnului.
      "Când ajunge în Bucureşti, în vara lui 1871, la doar 15 ani, ca să fie înscris la Pensionatul "Bucholtzer", tânărul şcoler Constantin Bacalbaşa nu găseşte niciunul dintre marile repere ale "Micului Paris" de mai târziu. "Grădina Bisericii Domniţa Bălaşa nu exista, spitalul şi ospiciul nu erau clădite, Palatul de Justiţie nu exista". Nici Palatul Telefoanelor, nici Cercul Militar, nici Grand Hotel, nici marile bulevarde nu fuseseră construite pe vremea aceea. Nici cheiurile Dâmboviţei nu existau. La mijloc de secol XIX, Dâmboviţa era încă "sălbatică": "puţin adâncă, şerpuind într-o albie la nivelul stradei, fără cheiuri, cu poduri de lemn prost întreţinute, alergând în zigzaguri întortochiate, avea numeroase vaduri de unde sacagiii scoteau apă". Unul dintre vaduri se găsea tocmai înspre grădina din dos a Institutului "Bucholtzer", prilej pentru elevul Bacalbaşa dintr-a IV-a şi pentru colegii săi, să o lungească la scaldă, până târziu în seară, de cum se lăsa căldura peste oraş."...
      Multe dintre obiceiurile occidentale erau deja bine înstăpânite peste Bucureşti la 1871. În scrisorile sale către Vasile Alecsandri, Ion Ghica povesteşte cu mult farmec despre serile lungi de vară, întinse până spre dimineaţă, petrecute prin grădinile Capitalei, alături de bunul său prieten Nicolae Bălcescu...
      Terasa Oteteleşanu, locul unde au cântat Nae Ciucurette, Ion Băjenaru, N. Niculescu-Buzău, Gogu Carussy, Leontina Ioanid sau Ana Grand, în seri de neuitat, care au impus spectacolul de operetă în viaţa Bucureştiului, nu a prins anii din urmă ai interbelicului. A lăsat loc monumentalului Palat al Telefoanelor. Dar "Mon Jardin", "Capşa" sau "Caru' cu bere" au rezistat încă ani buni - unele rezistă şi azi! - "salvând" de la caniculă noi şi noi generaţii de bucureşteni şi de turişti toropiţi de verile Capitalei...


 
Despre curajul de a gândi liber

- Silvana Cojocăraşu -

ALTERNATIVA - 15 ani de la aparitie

        Ȋn noiembrie 2018, ”Alternativa” împlinește 15 ani!
       Această ”mică” publicație a exilului românesc din îndepărtata Canadă trăiește, crește și se schimbă, reinventându-se de la an la an.
       Și da, noi ”trăim” odată cu ea – câțiva visători, pe care gândirea liberă, sensibilitatea, curajul de a exprima ceea ce gândesc îi ajută să reziste, să continue drumul. Pentru ca istoriile de viață, amintirile, marile sau micile adevăruri să nu rămână nespuse. Da, noi ”trăim” odată cu ea, ne cutremurăm și ne gândim că, într-o zi, cineva va descoperi și va înțelege ceea ce noi am vrut să transmitem. Avem și noi lecția noastră de viață de oferit posterității: scrisul, ca ”alternativă” împotriva tăcerii. Căci cine poate vedea tăcerea? Tăcerea este acolo unde așteptările, întâmplările, visele, totul se transformă în nisip, în deșert. Nimeni nu rămâne întreg tăcând.
       Alternativa? Să vezi, ceea ce alții nu văd sau nu vor să vadă, niciodată, și să ai curajul să spui, cu voce tare. A scrie poate deveni, uneori, un fel de a nu muri. Și o așteptare, acea așteptare care ne maturizează. Căci, cu toate mizeriile și nedreptățile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate. Fie și prin puterea cuvântului.
       Pentru mine, ”Alternativa” - ca platformă de exprimare – are ceva din frumusețea și imensitatea mării. Poate pentru că marea nu îmbătrânește, dar e ceva sfâșietor de frumos în spectacolul ei, niciodată la fel, ca o piesă de teatru ce se joacă etern. Sau poate pentru fiecare dintre noi caută ceva, ne întoarcem întotdeauna spre ceva de care avem nevoie, unde găsim răspunsuri, din care putem lua ceea ce ne lipsește.

-Deschideti-
 
De ce Este Arta Contemporană Atât de Inacesibilă?

-Marin Mihalache-

Marin Mihalache        „Why is Modern Art so Bad?” Este titlul unui videoclip postat pe YouTube de un profesor de artă. După contorul de șapte cifre al celor care au vizionat „situl” virtual se pare că ar fi mulți iubitori de artă, diletanţi ori experţi, care și-au pus această întrebare sau care sunt poate curioși să înțeleagă ori să se inițieze cât de cât în enigmaticile şi obscurele labirinturi ale unei anumite categorii ale creației artistice contemporane. Răspunsul profesorului de artă pare a fi simplu și la obiect. După o scurtă introducere cu privire la arta pe care o consideră demnă de laudă profesorul spune că ar fi dat studenților săi ca temă să comenteze o lucrare presupusă a fi unui cunoscut pictor contemporan. Analizele și comentariile făcute de studenți nu au fost diferite ca stil și substanță de articolele de critică de artă postmodernă care apar îndeobște în publicațiile de specialitate, în cursurile academice, în comentariile şi interviurile experților în materie. Numai că pictura dată de profesor studenților ca temă de analizat era de fapt o reproducere fotografică lărgită a petelor de culoare de pe o porțiune a șorțului folosit de profesor în atelierul său de pictură, nu o opera de artă a unui presupus pictor contemporan.

-Deschideti-

DESPRE ‘DUHURI’

Alexandru Nemoianu        Ȋn momentul de faţă un perfid atac împotriva creştinilor şi încă mai vârtos împotriva Bisericii Ortodoxe Române este în desfăşurare. Invalidarea referendumului din 6-7 Octombrie, 2018, faptul că un număr mare de Români nu s-au prezentat la vot, din lene sau din lipsa de informare, este prezentat ca un “eşec” al Bisericii Ortodoxe Române, o “dovadă” că ea este “depaşită” de duhul, spiritul nou al lumii.
       Din capul locului are loc o răstălmăcire. Biserica Ortodoxă Română a sprijinit, pe temeiuri scripturistice şi de bun simţ, promovarea Familiei Tradiţionale, alcătuită dintre un barbat şi o femeie. Acest lucru a fost sprijinit de “poporul lui Dumnezeu”, vechii Evrei şi “noul Israel”, adică dreptmăritorii crestini, din totdeauna. A fost sprijinit de câteva mii de ani încoace şi va fi sprijinit şi în viitor. Dar aceşti perfizi “avocatus diaboli” nu sunt interesaţi în fapte reale, ei vor sa promoveze perversiunea şi răul.(Alexandru Nemoianu)

-mai mult-
ALTERNATIVA - Pagini Alese

 
Cornelia Păun Heinzel: “Când universitarul îşi dă ultima suflare în amfiteatru” sau “Cât de uşor se poate întemeia o universitate” - partea întâi, din ciclul „Vivat Academia”

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL         Decanul Valentin Bizdil căută nerăbdător în ziarul local ştirea morţii colegului său, profesorul universitar de matematică, domnul Dospinescu. “În sfârşit, am scăpat de el !”, exclamă el satisfăcut. „După atâtea şicane, omul a cedat. Dar, nu este singurul care ne incomodează pe noi, cei din conducerea universităţii. Am stabilit deja lista cu posibilele victime. Vrem să aducem pe noii doriţi, proaspăt absolvenţi de facultate, de liceu şi de şcoală, dar cu vârste înaintate, directori miliardari de Agenţii, Societăţi şi chiar funcţionari publici din Ministere, care să ne sposorizeze din plin şi să ne sprijine cu puterea lor, în toate afacerile necurate pe care le vom întreprinde, chiar dacă aceştia, ocupaţi fiind cu funcţiile deţinute în prezent, nici nu vor ţine cursuri, pentru că, în realitate, nu vrem ca aceştia să treacă pe la Universitate. În alte ţări, cazurile de studenţi peste douăzeci şi şapte de ani sunt foarte rare şi străinii se întreabă, atunci când întâlnesc o astfel de situaţie, care au fost cauzele, care au condus la faptul că omul nu a învăţat la vremea sa. Nici nu sunt create condiţii ca orice om, chiar unul cu capacitatea intelectuală a unui copil de doi-trei ani, să facă facultatea. Facilităţile sunt în realitate pentru noi, profesorii universitari, să avem catedrele, cu cât mai mulţi studenţi. În lumea a patra, nu se întreabă nimeni de nimic ieşit din comun. Aici, totul pare normal. Cazurile unice se înmulţesc şi astfel, devin frecvente. Orice anomalie pare astfel ceva obişnuit şi nu se mai miră nimeni de nimic.

-Deschideți-


 
  Tiberiu Dianu

MUŞCHI DE OŢEL LA BRUXELLES: PREŞEDINTELE DONALD TRUMP CONTRA JOCULUI DUBLU AL EUROPENILOR

MUŞCHI DE OŢEL LA BRUXELLES: PREŞEDINTELE DONALD TRUMP CONTRA JOCULUI DUBLU AL EUROPENILOR

       Unul dintre canalele mele preferate de televiziune este „Memorable Entertainment Television” (MeTV), adică Televiziunea de divertisment memorabil, din cauza reluărilor de emisiuni populare de televiziune americană din anii '50 până în anii '90.
       Dar ceea ce am vizionat la „Fox News” (FNC) în direct miercuri, 11 iulie, 2018, după ora 3:00 am (ora 9:00 am la Bruxelles) se califică la fel de bine drept Televiziune de divertisment memorabil. http://www.foxnews.com/world/2018/07/11/trump-claims-germany-controlled-by-russia.html
       Am trăit momente nu atât fascinante, cât suprarealiste. Despre ce a fost vorba?
       La micul dejun de la conferinţa la vârf NATO de la Bruxelles, președintele Trump nu şi-a pierdut timpul şi a repetat solicitările ca aliații europeni (și Canada) să cheltuiască mai mult pentru apărare, spunând că aceştia ar trebui să facă acest lucru imediat.

-Deschideti-

 
Ce facem cu Miorița și cui o lăsăm? (IV)

Victor Ravini - Miorita, Izvorul nemuririi        S-a spus că variantele Mioriței prezintă diferite grade de deteriorare, cum ar fi că oaia a devenit spion (Eliade), sau adaosuri de cel mai rău gust (O. Densusianu). Dar nu prea s-a cercetat mai departe de atât.
       Eu analizez versuri deteriorate fonetic, lexical și semantic, le sortez pe o scală relativă, astfel încât apare limpede că toate modificările au fost făcute în aceeași direcție, chiar și cele reușite poetic, s-a alunecat de la o înțelegere mitologică la una lumească, de la mythos la logos, de la sacru la profan. Din ce în ce mai puținele aspecte mitologice și poetice au fost eclipsate de aspecte materialiste, ceea ce a creat confuzii printre țărani și cercetători. Pornind de la filozoful danez Knud Ejle Løgstrup, care arată cum catastrofele politice, sociale și economice degradează mentalitățile, eu cred că exploatarea crâncenă a țăranilor români, sistemul de impozite și răpirea pământurilor de către niște hoți (voleurs), explicate de Marx în Capitalul, au fost catastrofe ce au putut face ca întregul fel de a gândi al țăranilor români să fie întors pe dos.(Victor Ravini)

-mai mult-
ALTERNATIVA - Insemnari

 
PIATRĂ, UN CÂMP SEMANTIC ÎN POEZIE

Prof. Constantin TEODORESCU

       Însemnările acestea mi-au rămas din prima variantă a unui eseu. Am renunţat la ele, pentru că nu ţineau de ideea principală. Mi-au rămas şi nişte gânduri mereu împrospătăte de lecturi ulterioare. Cum aceste gânduri au început să mă obsedeze, pentru a scăpa de presiune, le-am aşternut pe hârtie.
       OGLINZI ÎN INIMA PIETREI, un titlu seducător pentru un interesant volum de versuri.1) Ca motiv literar care duce la dezlănţuirea imaginaţiei, termenul piatră nu se poate rupe, din punct de vedere lexematic, de familia de cuvinte determinată, nici de câmpul semantic bazat pe sensul „fragment de rocă”: „Gândeşte-te bine / la piatra de râu - / fără de nume / fără de moarte // Parcă stă ne-nţeleasă, / în faţa Universului, / în mâini / cu o carte!”(Lecţia pietrei, în Oglinzi în inima pietrei, p.7)
       Poetul Iosif Băcilă trăieşte în Valea Almăjului, spaţiul creaţiei sale: „În Valea aceasta a râurilor, / a pietrelor, / a morilor / şi a florilor - / pasărea cu aripi de lună / adună / potecile dinspre Fântâna cu Leacu’, / dinspre Dragomireana şi dinspre buna-bună!”( Poem din Valea Miracolelor, în Ibidem, p. 27). În enumeraţia ce descrie concentrat imaginea ţinutului, termenul piatră sugerează muntele. Recunosc în versurile poetului un principiu formulat într-o altă cultură, dar real pentru un almăjan: „Cine îşi limitează dorinţele este mereu de-ajuns de bogat”(François Voltaire). Ce mare bogăţie e să porţi în suflet şi în creatia literară Valea Miracolelor!(Prof. Constantin Teodorescu)

-Deschideți-


 
Noile postulate ale mişcării conservatoare americane

Câteva reflecţii despre bunul simţ

       1. Restabilirea valorilor
       Inaugurarea administrației Trump la 20 ianuarie 2017 a marcat apariția și funcționarea unor principii și credințe (nu sloganuri politice) complet diferite de cele aplicate de administrațiile anterioare (atât cele republicane, cât și cele democrate), precum: “Să facem America mare din nou”, “America în primul rând”, precum și “Asanarea mlaştinii”.
       Recent, deputatul republican Paul Ryan, care nu este un admirator al preşedintelui Trump, a decis să nu îşi mai prelungească mandatul începând cu luna noiembrie 2018 și să renunțe la ciocănelul de președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. https://www.nytimes.com/2018/04/11/us/politics/paul-ryan-speaker.html (Tiberiu Dianu)

-mai mult-
EXILUL CREATOR

Graiul românesc

ILARIE DE MINTICI

ILARIE DE MINTICI

 

       Când feciorul Ioan i-a adus ca noră pe Marioara Mihădaş, odrasla unei alte ramure de români, care au stropit cu sânge piscurile Pindului macedonean apărând aceleaşi principii de bază ale neamului românesc Ilarie de Mintici a dat Cuvânt de Lege pentru tânăra familie şi nepoţii dăruiţi lui de Dumnezeu: "Când păşiţi pragul casei dragii Bunului, sunteţi în Ţara Mamă. Să vorbiţi graiul neamului. Să vorbiţi româneşte."
       Şi niciodată Feciorul, Nora şi nepoţii, n-au călcat cuvântul Bunului, cuvânt rămas azi: "Testament lăsat cu limbă de moarte, pentru ai săi şi pentru toţi românii, din afara hotarelor ţării, ameninţaţi cu dispariţia în cumplita noastră dezţărare"(Calendarul Credinţa)

-continuare-

CUM ESTE VREMEA?

Vremea in Toronto Vremea in Bucuresti