VIRGIL IERUNCA

Filosof, critic literar, poet, eseist

 
VIRGIL IERUNCA

       Virgil Ierunca s-a nascut la 16 august 1920, în comuna Ladesti (judetul Vâlcea). Urmeaza scoala primara in satul natal, apoi studiile liceale la Râmnicu-Vâlcea si la Bucuresti (Liceul "Spiru Haret"). Obtine licenta în litere si filozofie la Universitatea din Bucuresti.(1943) Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub directia lui Mircea Grigorescu) si apoi la Ecoul.
       Este unul dintre animatorii revistei Albatros, suprimata de regimul antonescian. Împreuna cu Ion Caraion, a editat revista Agora (1946). A colaborat la Revista Fundatiilor Regale, Vremea, Fapta, Viata Româneasca, Universul literar, Kalende.
       În decembrie 1946 primeste o bursa a guvernului francez. Alege calea exilului, stabilindu-se definitiv în Franta, unde desfasoara o fructuoasa activitate culturala.
       Între anii 1952 si 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru strainatate ale Radiodifuziunii Franceze ("Cronica ideilor") si redactor politic al emisiunii în limba româna. Din 1975 este cercetator la Centrul National de Cercetare Stiintifica (C.N.R.S.), sectia filozofie, si colaborator al postului de radio "Europa Libera".
       In exil, este redactor la principalele reviste romanesti: Luceafarul, Caiete de Dor, România muncitoare, Limite, Ethos. Colaboreaza activ si la alte ziare si reviste românesti: Romanul, Uniunea Romana, America, Lumea Libera.        Publica articole despre cultura româneasca în diferite dictionare si enciclopedii din Franta si Germania, dintre care amintim: Literatura româna, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); Literatura româna, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); Scriitori români, în Dictionnaire des Littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); Literatura româna, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert (Freiburg, Basel, Wien, 1968); Scriitori si pictori români, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982).
       A incetat din viata, pe 28 septembrie 2006, la spitalul Tenon din Paris.
       Opera in principal: Loi, terreur et resistence en Roumanie, (Paris, 1960) / Româneste (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1964 si Editura Humanitas, Bucuresti, 1991; 2005) / Pitesti (Editura Limite, Madrid, 1981 si, sub titlul Fenomenul Pitesti, la Editura Humanitas, Bucuresti, 1990; 1991) / Subiect si predicat (Editura Humanitas, Bucuresti, 1993) / Dimpotriva, (Editura Humanitas, 1994) / Semnul mirarii (Editura Humanitas, 1995) / Trecut-au anii. Fragmente de jurnal (Editura Humanitas, 2000) / Poeme de exil (Editura Humanitas, 2001).

Coredactorul de la “Limite”

       L-am intalnit tarziu si intr-o tacere. O tacere cat un legamant. Venise la Paris sa ne cunoastem. Ne-am asezat la terasa unei cafenele si Nicolae Petra a inceput sa taca. Am crezut ca era un timid dar nu era; mi-am dat seama ca interlocutorul meu avea o barbatie interioara ce nu acorda cuvintelor rolul unei efuziuni, chiar retinute. Pana la urma, am inceput sa vorbim. Despre ce? Despre… exil. De fapt, totul a pornit de la o neliniste. A lui si a mea: “nu facem destul”. Din acel moment ne si imprietenisem. Am inceput sa slobozim chiar si vorbe mari. Una, mai ales, pe care o ingana si el (eu pierdusem de mult complexul ipocrito-retoric al “vorbelor mari”): datorie. Mi-a pomenit de o enciclopedie cu toate infaptuirile exilului pe care planuia s-o puna pe santier impreuna cu fostul meu coleg de facultate, Horia Tanasescu, ale carui entuziasme infrangeau orice scepticism circumstantial. Nicolae Petra nu suferea de asemenea aprinderi, dar le cinstea cu intelegere. Tot astfel s-au nascut si „Limitele”, de data aceasta, din obsesiile mele. Din pacate enciclopedia nu a putut fi intocmita din cauza mortii fulgeratoare a lui Horia Tanasescu. (nu credeam ca se poate muri din entuziasm). „Limitele” au rezistat. Aici trebuie sa deschid o paranteza si sa subliniez comportamentele coredactorului.

LIMITE - redactori Virgil Ierunca, Nicolae Petra, Aurelio Rauta

LIMITE - redactori Virgil Ierunca, Nicolae Petra, Aurelio Rauta

       Nu si-a impus niciodata un punct de vedere partizan. Era de altfel incapabil de asa ceva deoarece pentru el exilul era un fel de vrednica fratietate. Ar fi putut schita vreo nemultumire asupra felului meu de a concepe o revista de cultura: ma gandesc de pilda de puntea dintre exilul nostru (din afara) si „exilul interior” al unor scriitori din tara care, prin demnitatea lor, isi au locul – imaginar - printre noi. Nicolae Petra nu numai ca nu a protestat, a inteles si apreciat aceasta deschidere spre deosebire de multi care, dintr-un fel de trufie opaca, omologheaza regimul cu tara si isi inchipuie ca toti cei care publica in tara sunt purtatori de cuvant ai regimului comunist si ca doar literatura din exil merita acest nume. Om de masura, a masurat cu luciditatea lui sanatoasa, implicarea noastra morala si politica, intr-o vreme in care, fie din putinatate intelectuala, fie din manevre egotiste, ca sa nu mai pomenim de impresuratorii manevrati, pateaza spatiul exilului de la una din menirile lui primordiale razboiul - ultimul razboi religios - impotriva comunismului. Singura politica pe care am putut-o deslusi in convorbirile mele cu N. Petra a fost ceea de a nu „face politica” - de partid de clasa sau de rasa - ci de a potenta in exil un rost si o rostire ale spiritualitatii romanesti.
       El mi-a lasat totdeauna impresia unui spirit cumpanit, ispitit de un fel de obiectivitate ce inradacineaza puternic, buna credinta. Daca incercam sa-i vorbesc despre pictura lui – interesanta in masura in care cauta sa impreune geometria cu visarea baroca – isi intorcea capul si isi lasa ochii in jos, semne vadit diacritice, ale pudoarei care respinge fala autica pentru a privilegia un fel de seninatate impersonala. Nu avea niciodata pretentii ci numai intentii: sa nu primejduiasca, in niciun fel, ierarhia adevarurilor. Iar in aceasta ierarhie el se randuia cel din urma, dand celuilat o prioritate dezinteresata. Aceasta nu avea sa spuna ca avea constiinta impacata sau semi-impacata. Dimpotriva si poemele si scrierile si pictura lui sunt strabatute de intrebare. Dincoace si dincolo de emfaza interogativa, intrebarea capata la el un fel de neliniste molcoma; o neliniste de atelier - in pictura, o neliniste de soapte poate prea spuse - in poezie, dar si o neliniste etica in „predici” unde pustiul ameninta cu un scepticism apasat – exista aici semne si semnale ale figuratiei neantului – care pana la urma, e pulverizat de credinta. Dumnezeu se pare s-a nascut si el in exil...

Din cartile lui Virgil Ierunca publicate in tara

Din cartile lui Virgil Ierunca publicate in tara

       Spre deosebire de multi care si-au cautat in exil un adapost, N. Petra si-a cautat un loc. Pe care dupa intelepciunea de acasa, l-a sfintit. Sfintirea locului este incununarea „locuirii” prin transgresiunea transcendentala pe care o presupune si propune omenia. Om „la locul sau” chiar si in exil N. Petra poate impaca pe oricine dintre noi cu suferinta ruperii de tara; exilul nu este un „refugiu” ci tara regasita, daca izbutim aceasta convertire esentiala a absentei in prezenta. Daca invatam sa locuim in omenia noastra sfintindu-i virtutiile care o alcatuiesc, tara devine un peisaj de constiinta.
       Constiinta ramane totusi nefericita, fiindca suntem condamnati sa nu uitam. Dorul, acest chin metafizic al Romanului ne obliga sa privim, orfic, inapoi. Paradoxal locul „sfintit” din exil nu ne impaca definitiv cu noi insine: staruie undeva in fiinta noastra, dorul de locul „profan”, unde am vazut lumina zilei; copilul din noi isi chiama inocenta si jocul, perimetrii neuitati ai bataturii, jalea blanda a timpului dintai. Nici-o fenomenologie nu poate reduce „amintirile din copilarie”. Maturitatea noastra este o amagire de calendar; dorul sporeste profanul din noi si cu timpul ne prabuseste in „pitoresc”. Fiecare purtam cu noi o „Romanie pitoreasca”, un blazon ratacitor, o icoana de pamant.

***

Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Jeanne Hersch (stg) / Eugen Ionesco, Virgil Ierunca - 1987(dr)

Monica Lovinescu, Virgil Ierunca si Jeanne Hersch (stg) / Eugen Ionesco, Virgil Ierunca - 1987(dr)

Despre Virgil IERUNCA:

       Exceptional cunoscator al literaturii franceze si al literaturii romane, al literaturii in general, Virgil Ierunca a avut gratia de a nu privi faptul artistic doar ca pe un produs tehnicist, rece, fara suflet. Ascultandu-l cand prezenta o carte iar apoi citindu-i cartile, am ramas tocmai cu memoria acestui efort aristocratic de a pune in evidenta sufletul unei carti, incarcatura etica, lirismul anticomunist si antitotalitar, daca ma pot exprima astfel, care se difuza in pagina sa si care ne-a dat noua, ascultatori in anii '70-'80 si apoi cititori in anii '90, sentimentul ca participam la o forma reala de rezistenta impotriva sistemului opresiv in interiorul caruia traiam.

Dan STANCA
       Ne-am format în anii tineretii datorită acestui valoros bărbat de sacrificiu, care nu a ezitat să ne "alimenteze", seară de seară, cu noi idei, cu noi sfere ale imaginarului, esential, altul decât cel cotidian auzit peste tot: la scoală, între prietenii apropiati - ca mentalitate, la... coadă, cu un rezultat imediat: ne-a format caractere drepte, clare, de o factură anticomunistă cum rar s-a mai văzut, de o febrilă tenacitate, pe care nici nu o întelegeam deslusit, imaturi fiind, încă. Erau intimii nostri prieteni de seară secretă, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, cele două voci inconfundabile ale vântului de libertate pătruns în ceafă cu demascarea comunismului.
Pr. Gh. NAGHI
       Adevarul e ca Virgil Ierunca nu a intrat in istoria romanilor. Si asta nu pentru ca valorile in care a crezut sint depasite, ci pentru ca ele nu au apucat niciodata sa devina actuale. Faptul ca important este sa ai caracter si ca e bine sa nu prostituezi cuvintele - cam la atit s-a rezumat doctrina lui Ierunca - nu face obiectul nici unei discipline scolare. Si nici scena publica nu pare sa se alcatuiasca in jurul acestor firave valori. Intr-o lume care se multumeste „sa se descurce“, maestrii de etica sociala sint de prost-gust. Virgil Ierunca a fost un astfel de maestru de prost-gust. Nu stiu daca va fi vreodata descoperit. Ar insemna ca Romania sa renasca asezata tocmai pe valorile lui. Ma indoiesc ca asta se va intimpla vreodata.
Gabriel LIICEANU
       Virgil Ierunca avea o certa vocatie de filosof, vocatie de care marturiseste nu doar fomidabila biblioteca pe care a lasat-o in urma, ci si curiozitatea cu care, si-n anii sai tirzii, se tinea la curent cu toate noutatile filosofice. Ar fi putut deveni un excelent cercetator la CNRS, cariera pe care constient a refuzat-o, in favoarea pasiunii pentru Romania. A ales sa imbratiseze o alta cariera, fara recompense profesionale si fara recunoastere publica in tara de exil, Franta, cariera celui care construieste o institutie fara ziduri, fara statute, fara legislatie si nu cu ajutorul autoritatilor, ci impotriva acestora. Virgil Ierunca a fost un sfint laic, un tragic al eticii, intr-o epoca in care nici tragedia clasica, nici etica nu mai sint pretuite. Este un miracol ca l-am avut.
Horia-Roman PATAPIEVICI
       Opera lui Virgil Ierunca simbolizeaza tot ce este mai bun si mai nobil in cultura romaneasca: primatul valorilor, pluralismul, refuzul xenofobiei, toleranta, devotamentul pentru adevar si frumos. Spiritul lui Virgil Ierunca, omul care din exil, prin Radio Europa Libera, prin revistele pe care le-a initiat, prin nenumarate alte contributii, prin intreaga sa opera, ramane viu si ne inspira in demersul condamnarii dictaturii comuniste si a consecintelor ei.
Vladimir TISMANEANU
       Acum se poate citi sau declama din Virgil Ierunca fara teama, cu glasul nesugrumat, intalnindu-ne privirile, jenati poate ca nu am avut curajul sa-l urmam, atunci la timpul marilor incercari. In umbra lui, mangaindu-i pasii, puteam intui ceva mai mult din nobletea, puritatea, maniera aristocratica, consecventa, eruditia, verticalitatea si dragostea de semeni. Cel putin, l-am avut la noi in casa, pe calea undelor, atunci cand aveam cea mai mare nevoie. Emisiunile lui vor ramane, repere eterne, amintiri duioase ale tristetilor ce ne-au lasat obsedante cicatrice.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate